Am văzut acest material pe Bloguvern și mi-am reaminit despre promisiunea mea de a scrie despre ”strada pietonală” din Chișinău. Am decis să scriu acum, pentru ca atunci cînd va fi finisată și lansată (prin septembrie, probabil), dezamăgirea să nu fie prea neașteptată.
Da, dezamăgirea. Care va avea două forme:
1. Chișinăuienii vor fi dezamăgiți pentru că orașul a rămas fix așa de incomod și neprietenos cum era, doar că are o stradă pavată în stil pseudomedieval.
2. Primăria va fi dezamăgită pentru că deși a depus atîta efort, bani și timp pentru a amenaja această străduță – oamenii sunt la fel de nemulțumiți și nerecunoscători.
De ce? Pentru că oamenii intuitiv își vor da seamă că ceva le lipsește iar Primăria intuitiv își va da seama că iar a făcut o realizare în stil ”lijbă”.
Ce este ”pietonalitatea”?
Este un termen inventat de mine. Cel puțin nu îl găsesc prin dicționare. E o adaptare a lexemului rus ”пешеходность” sau a englezismului ”pedestrianism”. Eu înțeleg prin pietonalitate o caracteristică a unui oraș care ține de infrastructra, spațiul și atmosfera urbană, prietenoase pietonilor.
”Orașele trebuie să aparțină pietonilor” – este o idee veche. Este veche pentru că până la dezvoltarea transportului public și personal, străzile orașelor puteau fi utilizate numai de pietoni. Reîntoarcerea la ideea priorității pietonilor, la început era marginală iar acum este un punct de reper al urbanisticii occidentale.
… continuare pe victorchironda.eu.
