În pofida climei dure, dar mai ales a unui sol departe de ciornoziomul nostru, în Quebec se face agricultură. Nu neapărat pentru profit. Poate și pentru păstrarea afacerilor și tradițiilor de familie. Pentru că mare profit din agricultură nu poți face. Asta v-o poate confirma orice agricultor. Prețurile la produsele crescute la fermă, pe alocuri, pot fi mai bune decât la magazin, dar uneori pot fi și mai pipărate. Depinde de fiecare produs în parte.
Mi-am făcut impresia că aici, în afară, de fructe și legume, oamenii se duc la fermă după emoții. Acolo nu te duci ca la magazin, oricând și oriunde. Ca să mergi la fermă trebuie să-ți faci timp și o listă de cumpărături. Fermele sunt amplasate la distanță de vreo 25 -35 minute de casă. SEzonul activa începe cu prima recoltă și până aproape de noiembrie.
De obicei, la fermă oamenii merg după calitate mai bună, dar mai ales după cantități mai mari, pentru rezerve ținute la rece sau pentru conserve. Fiecare își poate găsi prin zonă o fermă. Unele sunt mai mari și cu o varietate mai mare, altele sunt specializate doar pe mere sau doar pe mure precum coacăza, afinele, zmeura sau căpșunile. Mai pe scurt, după gust și necesități. Farmecul fermelor de aici este așa-numitul: autocueillette – adică te duci în câmp și își aduni singur legumele de pe curpăn. Te duci direct cu mașina pe câmp. Primești panierul și foc la ghete. Pe câmp poți mânca cât încape, dar și aduna cât îți trebuie.
Vara aceasta am fost după mure. Mai exact după afine. Afinele din Quebec sunt mășcate și cărnoase. Sunt bune și pentru gemuri și pentru o băutură mai tare. Am mâncat afine cât a încăput în noi. Și am adunat pentru dulceață. Costă mai scump decât la magazin, dar credeți-mă merită. Măcar și pentru cantitatea de afine pe care fiecare din noi și-a pus-o doar în burtă. Apropos, cum cresc afinele cultivate, am văzut prima dată. Niște rânduri bine îngrijite, cu arbuști de afine plantați la fiecare câțiva zeci de centimetri. Supraveghetorii îți arată rândul și nu-ți permit să sari de pe un rând pe altul. La căpșuni e prăpăd. Dacă nu vii mai dimineață, riști să te pomenești cu câmpul plin de oameni. și fără căpșuni. Deseori gustul căpșunilor este îndulcit de grai românesc, auzindu-se pe ici colea. Le place la ai noștri să contacteze cu pământul. Și asta nu le-o poate fura nicio depăratre de casă.
Dacă vrei să faci conserve de legume, te duci la fermă, îți iei panierele și te scufunzi în câmpul plin de gogoșari, ardei, vinete și roșii. Nu vreau să vă spun baliverne despre cum sunt mai parfumate roșiile din Moldova sau mai dulci ardeii de pe ogorul părinților. Bineînțeles că gusul legumelor depinde mult de calitatea solului, or solul lor este lutos. Dar sunt bune. Ce să zic? Sunt bune, dulci și aromate. Iar gogoșarii sau castraveciorii marinați de mămica în Canada nu s-au deosebit cu nimic la gust de cei conservați în Moldova.
De ce îmi place mie să merg la fermă? Pentru că acolo e frumos. Așa, pur și simplu, e frumos, curat și îngrijit. Pentru că totul arată bine și gustos.Pentru că au legume și fructe pe care le găsești proaspete, crescute pe ogorul de peste geam. Folosesc ei sau nu chimicale pentru ca să le iasă atât de mari și frumoase legumele, nu știu. Dar cred că folosesc. Și mai cred că le folosesc în limitele legii, adică în cantități permise. Pentru că aici oamenilor nu le prea place să se joace cu legea. Chimicalele nu sunt utilizate doar de câtre agricultorii ecologici și neapărat certificați. Nu va faceți iluzii în privința legumelor și fructelor de la piața din Moldova. Singurele pentru care puteți băga mâna în foc sunt cele fie crescute de voi, fie venite de pe un ogor certificat. Dar chiar și așa, în Moldova pământurile sunt foarte, foarte poluate. Și asta e o moștenire de pe timpurile sovietice, când Moldova hrănea o uniune întreagă și trebuie să dea randament. Mai întâi de toate cu ajutorul chimicalelor care se utilizau în cantități incomparabil mai mari decât normele internaționale. În al doilea rând, atâta timp cât oamenii din Moldova vor continua să-și facă treburile la toaletele din grădină, unde se scurg și antibiotice și hormoni cu care oamenii se tratează, legumele și fructele moldovenești nu pot pretinde la un statut de legume ecologice. Așa că gustul roșiei, dacă e crescută cu razele soarelui și ci apa de ploaie, cam peste tot e același.
Și dacă tot avem agricultori și ferme în Moldova, și dacă tot rușii ne hărțuiesc cum vor ei, iar europenii încă nu ne primesc la ei pe piață pentru că nu ne-am conformat la standardele lor, de ce oare agricultorii locali nu ar încerca un pic să se reorienteze și să devină foarte atractivi pentru publicul local. Tot mai bine decât să sufere în așteptarea unor vremuri politice mai bune.
Iată de exemplu, la o fermă din Quebec oricând vei găsi diverse coservături de vânzare. Atât din legumele și fructele lor, cât și aduse de la alți producători. Sau ceea ce îmi place mie foarte mult la felmele canadiene: un sortiment foarte redus, dar permanent și proaspăt de tarte și biscuiți, gătite chiar pe loc, cu fructele și murele casei.
Merele in Quebec. Nici nu vă puteți imagina cum se mândres ei cu cele 13 de soiuri de mere care cresc pe pământurile lor. Poate pentru că având atâta ger și frig, orice păpădie la ei primește statutul de mândrie națională. La ferma de mere poți bea și cumpăra suc natural, de un gust divin, la fel și cidru din mere poți găsi. S-au învățat să scoată foloase din orice rază de soare și orice coajă de măr. Recent la una dintre ferme proprietara tocmai scosese niște tarte de mere din cuptor. Am înrebat-o dacă-s bune. S-a uitat la mine și m-a convins doar prin privirea trasă prin ochelarii săi. Normal că-s bune!, zice ea. I-am spus că sunt un mare gourmand și mă pricep la tarte bune. Atunci ea îmi zice: dacă n-o să vă placă, mi-o returnați. Tarta nu a mai ajuns până acasă, atât de bună, simplă și aromată era.
Tot la fermă am găsit o varietate mare de ardei iuți. Când te-ai gândi, ce mare treabă, ardei iuți, vreo 7 soiuri? Dar uitați-vă și voi cât de drăguț i-au expus și căt de mândru se tăvălesc la intrare. De parcă anume ei ar fi specialitatea casei.
Eii se mândresc atât de firesc și frumos cu tot ce-i a lor. Peste tot scrie mure de Quebec, mere de Quebec, roșii de Quebec. Scriu mășcat, mici panouri verzi sau oranj, cu un marker negru gras, așa că și cei cu vederea mai slabă să vadă. Aici ambalajul și service-ul contează. Mai pe scurt, niște marketing le-ar trebui fermierilor noștri. Și niște soluții de criză. Noi de ce nu putem pe ale noastre, cultivate în Moldova, să le servim cu tot atâta evlavie. Și ce dacă e un pic exagerat? Și ce dacă nu e mare lucru în legumele crescute la noi? Sau poate totuși e mare lucru și ar merita? Ar merita de făcut din agricultură un pic de turism local?
În loc să încrucișăm mâinile și să ne plângem de milă mai bine am amenaja spațiile din zona fermelor noastre cu niște lzăi și paleți colorați. Să chemăm o gospodină din vecini, care să coacă pâine, să vândă brânză de la stâna din sat, să servească un pahar de vin, să gătească ghiveciuri și tocane, cât e sezonul, să ne facem o pagină pe FB și să chemăm lumea să ne viziteze locul, să își facă picnicuri și mici escapade rurale măcar atâta timp cât ne țin de gât unii și nu ne lasă încă alții să respirăm? Măcar atâta timp cât e sezon cald și frumos. Știți câtă lume, inclusiv străini, s-ar rupe din oraș la o fermă, știind că-i așteaptă acolo zumzet de albini, miros de țărână și mâncare autentică.
Eu știu toate motivele de ce acest lucru ar fi posibil. Pentru că am văzut cu ochii mei ca se poate. În materie de climă, Moldova oricum are de câștigat. În materie de piață, are de pierdut. Dar aici investițiile ar fi infime în comparație cu pierderile deja suferite. Și apropo, fermele din Quebec nu prea am auzit să exporte pe piețe mari? Se descurcă cu piața locală, care nu e mică, și numai în perioada sezonului cald.
Voi vreți cumva să începeți să enumerați zecile de motive de ce asta nu s-ar putea face în Moldova?
