Blog Aurelian Lavric » Este cazul Kosovo un precedent pentru diferendul privind zona nistreană a Republicii Moldova?

Marți, 15 aprilie, la Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative (FRIȘPA), a Universității de Stat din Moldova (USM), a avut loc întâlnirea publică cu studenții și profesorii facultății a unei delegații formată din trei foști președinți: Aleksander Kwasniewski (al Poloniei: 1995-2005), Boris Tadic (al Serbiei: 2004-2012) și Rexhep Meidani (al Albaniei: 1997-2002). Au fost abordate şi discutate probleme legate de experienţa Poloniei, Serbiei şi Albaniei în negocierea şi implementarea Acordului de Asociere cu UE, inclusiv zona de liber schimb aprofundat şi cuprinzător, dar şi alte aspecte relevante ce ţin de apropierea cu Uniunea Europeană.

După încheierea evenimentului, am vorbit cu fostul Preşedinte al Serbiei, Boris Tadic. La întrebarea mea „Va recunoaște Serbia independența Kosovo dacă i se va pune această condiție în vederea obținerii statutului de stat membru al UE?”, Tadic mi-a spus că această clauză deja este inclusă în textul Acordului respectiv, între UE și Serbia, elaborat deja.

Am impresia că în integrarea sa europeană RM merge pe urmele Serbiei. Astfel poate fi explicată lipsa de energie și de vigoare, anemia guvernării RM în negocierile cu privire la reglementarea conflictului privind zona nistreană, lipsa vreunui plan de reglementare ș.a.. Relația Serbia – Kosovo pare că fie, din perspectiva euro-integraționistă, un precedent (soluția) pentru conflictul înghețat de pe Nistru. Iar dacă e așa, pentru ce să mai investească actuala guvernare dela Chișinău în reglementarea conflictului privind zona nistreană?…

Sunt conștient că cineva poate să nu fie de acord cu explicația mea, conform căreia guvernarea de la Chișinău este anemică, lipsită de inițiativă și de vigoare pentru că nu vrearestabilirea integrității teritoriale a RM (vezi și cazul recent al votării greoaie, cu chiu cu vai, de către Parlamentul de la Chișinău, a suspendării accizelor pentru materia primă importată în zona nistreană – obligație asumată mai devreme de către oficialii moldoveni), deoarece structurile de la Bruxelles suprapun abordarea privind soluționarea conflictului din Kosovo peste conflictul din zona nistreană a RM. Cineva poate obiecta că, de fapt, autoritățile de la Chișinău vor soluționarea conflictului, prin reintegrarea zonei nistrene în statul moldovenesc, adică prin restabilirea integrității teritoriale a Republicii Moldova, dar sunt incapabile din cauza incompetenței, a lipsei de profesionalism (vor, dar nu pot). Și această explicație poate fi luată în considerare…

În orice caz, probabil, Evghenii Șevciuk nici nu realizează în deplină măsură că soluția sa – a „unui divorț civilizat” (expresie utilizată, la întâlnirea cu studenții, și de fostul președinte al Poloniei, Aleksander Kwasniewski, cu referire la separarea Cehiei și Slovaciei) – este chiar cea care se prefigurează…

Blog Aurelian Lavric

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.