Big Hillbilly Bluegrass la Chisinau

Amatorii de muzică din Moldova vor avea ocazia unică să savureze genul de muzică americană “country” în timpul turneului formaţiei “Big Hillbilly Bluegrass” a lui Bob Perilla prin ţară în perioada 6-9 iunie.

La invitaţia Ambasadei SUA formaţia de popularitate internaţională va sosi la Chisinău pe 5 iunie şi va susţine 5 concerte în toată ţara. Primul concert va avea loc la Palatul de Cultură din Tighina pe data de 6 iunie la ora 18:00. Pe 7 iunie formaţia va merge la Cahul şi Comrat unde va susţine concerte la palatele de cultură la orele 13:00 şi 18:00 respectiv. La Bălţi formaţia va concerta la Teatrul Naţional de Stat “V. Alecsandri” pe 8 iunie la ora18:00. Ciclul de concerte se va încununa cu un spectacol grandios la Teatrul de Vară din Chişinău pe data de 9 iunie cu începere la ora 20:00.

Intrarea la toate concertele este liberă.

Timp de 12 ani "Big Hillbilly Bluegrass" a bucurat auzul admiratorilor de muzică pe trei continente. Repertoriul variat al formaţiei, ce include bluegrass, country, muzică folk şi populară va contribui la convertirea necunoscătorilor muzicii bluegrass în admiratori ai acestei forme de artă americană unice.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.