Băștinașii din Larga au reconstruit o piață agroalimentară modernă pentru zona de nord a țării

În satul Larga a fost inaugurată astăzi piaţă agroalimentară renovată, care dispune de o hală de carne și produse lactate și alta de fructe și legume, precum și aproximativ 50 locuri la tarabe. Bugetul total al proiectului de renovare a pieței a fost de 555 387 lei, dintre care băștinașii au contribuit cu 85 500 lei,  Guvernul Elveției – 387 687 lei și Primăria Larga – 65 000 lei.

Oamenii din trei sate vecine vor beneficia de condiții mai bune în piața din Larga. Noi avem unicul Incubator de afaceri dintr-o zonă rurală, iar renovarea pieței va impulsiona și mai mult dezvoltarea economică locală și crearea de noi locuri de muncă”, susține Radu Urechian, primarul comunei Larga.

Pe lângă piața renovată, tot cu suportul PNUD Moldova, primăria Larga a creat pagina web www.agro-bazar.md, care își propune să ofere posibilitatea procurării de la distanță de produse locale.

Acest prim exemplu de cooperare cu autoritățile locale a demonstrat că dacă își unesc eforturile, băștinașii pot realiza lucruri concrete pentru a dezvolta satul de baștină. Deja avem în vizor și alte proiecte locale pe care planificăm să le realizăm în parteneriat cu primăria. Acestea sunt absolut necesare locuitorilor din comună”, susține Adrian Gheorghiță, președintele Asociației băștinașilor din Larga.

Renovarea pieței din Larga este unul dintre cele 23 proiecte realizate în 18 sate și 5 orașe din țară, datorită cărora peste 200 de mii de persoane beneficiază de servicii mai bune de iluminat stradal, evacuare a deșeurilor menajere, agrement ș.a.

Lansăm aceste proiecte frumoase în cadrul Campaniei „Dezvoltăm cu drag ACASĂ”. Ne bucurăm că primăriile și migranții au reușit să creeze punți de cooperare care să rezulte în servicii mai bune. Împreună am demonstrat că viața în localitățile din Republica Moldova poate fi schimbată chiar și de la distanță. Cel mai important este să existe dorința de implicare și schimbare a lucrurilor”, a declarat Olesea Cazacu, managera proiectului Migrație și dezvoltare locală.

Până acum, au fost valorificați circa 792,6 mii USD pentru implementarea celor 23 proiecte, dintre care circa 118,6 mii USD au fost contribuţii ale migranților, prin platforma de crowdfunding Guvern24, 214 mii USD au fost oferiți de autoritățile locale, iar 460 de mii USD – de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare prin intermediul proiectului Migrație și dezvoltare locală, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova.

Proiectul Migraţie şi dezvoltare locală a demarat în anul 2015 în 25 localităţi partenere, iar în vara anului curent, alte 15 de localități au fost selectate în bază de concurs ca parte a celei de a doua faze a proiectului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.