Bani din nisip: Mii de tone de nisip și prundiș au fost extrase din cariere care, oficial, nu există// RISE

Mii de tone de nisip și prundiș au fost extrase din cariere care, oficial, nu există. Beneficiarii sunt oameni de afaceri care au prejudiciat statul cu milioane de lei. Autoritățile se judecă în instanță sau strâng din umeri în fața ilegalităților, se arată într-o investigaţie RISE Moldova dată publicităţii astăzi.

Două cariere de nisip-prundiș, care se întind pe o suprafață de aproximativ cinci hectare în satul Ustia din raionul Dubăsari, oficial, nu există. În ultimii trei ani, societatea pe acțiuni Crioconstrucția din orașul Criuleni a extras de pe acest teritoriu cantități impunătoare de nisip și prundiș. Asta, în timp ce, în acte, terenurile au destinație agricolă, și nicidecum pentru exploatări miniere.

AURICA URÎTU, primarul satului Ustia: “Trebuiau să obțină schimbarea destinației terenurilor agricole și apoi să înceapă activitatea. Însă, într-o zi, ne-am pomenit că ei își desfășoară activitatea fără a avea documentele confirmative la mână”.

Inspectoratul Ecologic a efectuat un control și a constatat că agentul economic a prejudiciat statul cu peste patru milioane de lei. Iar cantitatea de nisip și prundiș extrasă este de circa 20 de mii de metri cubi.

NELIAN CĂPĂȚINĂ, șef de direcție la Inspectoratul Ecologic de Stat: “Subsolul aparține statului, exclusiv. Prin urmare, dânsul a făcut extragerea aceasta în mod ilegal și este obligat să achite prejudiciu de la asemenea activitate ilegală”.

Dacă o tonă de nisip a fost vândută la preț de piață, să zicem, de 75 de lei, atunci pentru cantitatea extrasă agentul economic a încasat peste două milioane de lei. Suma ar putea fi și mai mare dacă o parte din zăcământul extras conținea pietriș, care are un preț dublu față de nisip. Dar dacă o parte din zăcămintele extrase au fost pietriș – atunci suma câștigată din vânzări a fost mult mai mare, pentru că pietrișul costă dublu față de nisip. La aceasta se mai adaugă și neachitarea unor taxe.

La șase kilometri distanță, în satul Cruglic din raionul Criuleni, în luna august funcționa o altă carieră. Potrivit bazei de date a Întreprinderii de Stat Cadastru, și aceste terenuri au destinație agricolă. Proprietarul lor este compania Goiana Petr.Co.

Firma aparține omului de afaceri Valeriu Raciula, care deține o rețea de benzinării cu aceeași denumire.  Casa în care locuiește este estimată, oficial, la peste un milion de lei. Omul de afaceri nu era acasă, însă a venit la scurt timp și era supărat pe faptul că jurnaliştii RISE au încercat să afle informații despre afacerile lui.

ALERIU RACIULA, proprietar Goiana Petr.Co SRL: “Auzi domnule, ți-ai luat camera de aici, ți-ai luat camera de aici. Cărați-vă de la poartă. Sunt organe care controlează este legală sau nu este legală. Dar nu voi”.

Atât Goiana Petr.Co SRL cât și cea de-a doua firmă a lui Raciula, Explorator Grup SRL, dețin licență de activitate pentru extragerea substanțelor minerale. Omul de afaceri însuși recunoaște că nu a respectat procedura până la capăt, dar dă vina pe autoritățile locale.

VALERIU RACIULA, proprietar Goiana Petr.Co SRL: “Nu așa, dar așa probleme cu primăriile astea. Nu vor să schimbe destinația. Le duci tot pachetul de documente, toate celea, am transferat 700 de mii la primărie – zero. Ce trebuie să fac eu?”

Inspectoratul Ecologic de Stat nu a fost sesizat pe marginea acestui caz, respectiv, până în prezent, nu a efectuat controale la fața locului. Și nici sesizării noastre nu-i poate da curs, pentru că se află în proces de reorganizare.

Textul integral al investigaţiei poate fi citit AICI.