Băncile sau societățile financiare non-bancare care fac parte din conglomerate financiare vor fi supravegheate suplimentar

Băncile sau societățile financiare non-bancare, întreprinderile de asigurare și societățile de investiții care fac parte din conglomerate financiare vor fi supravegheate suplimentar, potrivit unui proiect de lege aprobat în ședința de astăzi a Guvernului.

Documentul vine să armonizeze legislația națională cu cea comunitară, fortificând protecţia drepturilor deponenţilor, asiguraţilor şi investitorilor.

Proiectul a fost elaborat în urma evoluţiilor pe pieţele internaţionale care au determinat apariţia unor grupuri financiare prestatoare de servicii şi produse aferente diferitor sectoare financiare, denumite conglomerate.

În particular, proiectul de lege stabilește criteriile de identificare a unui conglomerat financiar și aspectele ce trebuie urmărite la nivelul acestuia, cum ar fi nivelul capitalului, concentrarea riscurilor, tranzacţiile în interiorul grupului, sistemele de control intern şi procedurile de gestionare a riscurilor, reputația și competența conducerii grupurilor financiare.

De asemenea, sunt prevăzute condițiile pentru desemnarea autorităţii responsabile de exercitarea supravegherii suplimentare (coordonatorul), atribuţiile acestuia, cooperarea şi schimbul de informaţii între autorităţile competente.

 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.