A avut zile! Un bărbat a căzut într-o fântână, unde a stat timp de două zile, la -20 de grade

Un bărbat din Serbia a supraviețuit ca prin minune timp de două zile, într-o fântână, în care căzuse. Asta în condițiile în care temperaturile în zonă au scăzut la minus 20 de grade Celsius, notează BBC News.

Jezdimir Milici a plecat vineri de acasă, din satul Smoljinac pentru a face cumpărături pentru Crăciunul pe rit vechi. După câteva ore, rudele sale s-au speriat și au alertat poliția. Cu toate acestea, Jezdimir a fost găsit după 52 de ore de un vecin.

Acesta a povestit că a văzut o sacoşă în care era o sticlă de vin, câteva sticle de bere şi nişte mălai, lângă puţ, într-o zonă împădurită de lângă sat.

“Mi-am amintit că se vorbea în sat că a dispărut o persoană pe nume Jezdimir. Apoi am auzit nişte ţipete şi m-am uitat în puţ şi am văzut, pe fund, pe cineva stând cu mâinile şi picioarele la piept”, a spus Goran Markovici.

Echipajele de intervenţie în situaţii de urgenţă l-au salvat pe Milici, care a fost dus de urgenţă la spital. Bărbatul suferea de hipotermie şi are câteva răni în urma căzăturii, însă este în afara oricărui pericol.

Vecinii cred că sârbul a căzut în puţul adânc de cinci metri pentru că nu vedea

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.