A auzit țipete şi strigăte de ajutor! Un angajat al Poliției de Frontieră a salvat o minoră de 13 ani de viol

Un angajat al Poliției de Frontieră din Valea-Perjeia reușit să prevină o tentativă de viol a unei minore și să imobilizeze suspectul. Cazul a avut loc în seara zilei de ieri, 14 noiembrie.

Astfel, auzind țipete şi strigăte de ajutor, inspectorul Sectorului Poliției de Frontieră Valea-Perjei a intervenit în forță.

La fața locului a fost văzut un bărbat de 38 de ani, care clar prezenta intențiile sale de viol asupra unei tinere. Fiind demascată, bărbatul a încercat să fugă și să se ascundă, profitând de întunericul de afară.

La scurt timp și la aproximativ 500 metri de locul infracțiunii, aceasta a fost imobilizat. Operativ a fost sesizat Inspectoratul de Poliție Taraclia, care a intervenit și după competență, cazul a preluat pentru elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.

Totodată, din cercetările primare s-a constatat că tânăra este minoră, în vârstă de 13 ani, iar individul un fost deținut, care a ispăşit pedeapsa în perioada ‎2004-2012, ‎2012-2017, pentru infracțiuni similare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.