Autoritatea Aeronautică Civilă a R.Moldova oferă detalii despre elicopterul prăbușit în Afganistan

Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova a fost informată că, la data de 2 septembrie, în Afganistan, la ora 3:00 UTC, elicopterul MI-8 MTV cu numărul de înregistrare ER-MHR al companiei aeriene Valan International Cargo Charter s-a prăbușit.

Elicopterul a căzut la scurt timp după decolarea de la baza aeriană militară din Mazar-i-Sharif.

La bordul elicopterului se aflau 3 membri ai echipajului cetățeni ai Ucrainei și 11 pasageri cetățeni ai Afganistanului.

Potrivit informației preliminare, în urma accidentului au decedat 2 membri ai echipajului și 10 pasageri.

Datele se concretizează, fiind pornită investigația pentru obținerea informațiilor suplimentare și stabilirea tuturor circumstanțelor zborului.

Presa de la Chișinău a scris astăzi cu referire la presa internațională că un pilot străin și doi soldați afgani au murit după ce un elicopter moldovenesc contractat de NATO s-a prăbușit pe teritoriul unei baze militare, Surse ale portalului Deschide.md din domeniul aviatic au spus că atât elicopterul, cât și echipajul de la bord aparțineau companiei moldovenești Valan.

Hanif Rezaie, un purtător de cuvânt al armatei afgane, citat de washingtonpost.com. a declarat că accidentul a fost cauzat de o problemă tehnică, iar elicopterul s-a aprins în timpul impactului cu solul.

Foto: Poză simbol/ZdG

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.