Automobil, reținut la frontieră. Șoferul a spus că și-a procurat mașina de la un necunoscut pentru a se deplasa pe câmp

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Costești au reținut un autoturism, al cărui certificat de înmatriculare prezenta indici de falsificare. Pasibil de cercetare penală este un locuitor al satului Onești, r-nul Edineț. Incidentul s-a înregistrat în timpul zilei de ieri, 20 martie.

Pe direcția intrare în Republica Moldova s-a apropiat un mijloc de transport de model Volkswagen Golf cu plăcuțele de înmatriculare bulgare. Automobilul era condus de către un conațional în vârstă de 53 ani. Acesta mai deținea cetățenia statului vecin, România.

Ajuns la linia de control, bărbatul s-a legitimat pentru autorizarea trecerii cu documentul de călătorie emis de către autoritățile de la București, iar pentru automobil a prezentat la solicitarea polițistului de frontieră documentele necesare.

În timpul examinării vizuale s-a depistat asupra certificatului de înmatriculare, lipsa ștampilei organului emitent, cât și unele date tehnice de pe caroserie mijlocului de transport nu corespundeau cu cele din pașaportul tehnic. Neveridicitatea documentului a fost confirmată și de tehnica din dotare.

Conducătorul auto a declarat că nu cunoaște despre cele depistate. Susține că și-a procurat automobilul de la un necunoscut pentru a se deplasa mai ușor pe câmp unde avea terenuri arabile.

Astfel, a fost întocmit proces verbal de ridicare a certificatului de înmatriculare și transmis către expertiză, iar mijlocul de transport a fost reținut și indisponibilizat pe teritoriul SPF Costești până la finalizarea cercetărilor.

Bărbatul riscă amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.