Au intrat într-un apartament de unde au furat bani și bunuri în valoare de 157 000 lei. Doi tipi, reținuți de Poliție

Poliţiștii din capitală au reţinut doi bărbaţi cu vârstele de 40 şi respectiv 56 ani, din Chişinău, după ce aceștia au furat dintr-un apartament bani și bunuri în valoare de 157 000 lei.

Jaful a avut loc pe parcursul zilei, când proprietarii nu erau acasă. Ei au fost reţinuţi “pe urme fierbinţi” de către angajaţii IP Ciocana a Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău.

Potrivit informaţiilor constatate, indivizii ar fi pătruns într-un apartament situat în orașul Vadul lui Vodă, prin forţarea lacătului uşii.

Poliţiştii au efectuat percheziţii autorizate la domiciliul suspecţilor unde au reuşit să ridice o parte din bunurile furate şi bani. Aceştia şi-au recunoscut vinovăţia, fiind pornită o cauză penală pentru furt în proporţii deosebit de mari.

Cei doi riscă o pedeapsa cu închisoare pe un termen de la 5 până la 10 ani.

Este de menţionat că, ambii au mai fost judecaţi anterior pentru furt.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.