Au început înscrierile pentru cea de-a III-a ediție a programului DOR!

Biroul pentru relații cu diaspora (BRD) a lansat, pentru al treilea an consecutiv, programul DOR destinat copiilor și adolescenților din diaspora moldovenească. Programul se desfășoară sub patronajul prim-ministrului Chiril Gaburici și are scopul de a consolida legăturile culturale și de identitate a copiilor cu țara lor de baștină, Republica Moldova.

În perioada 20-27 august 2015, 120 de tineri ai diasporei din diferite țări și din Republica Moldova vor participa la tabăra de vară DOR. În agendă sunt planificate activități creative, sportive, artistice, lingvistice, de cunoaștere a istoriei și culturii, vizite culturale și întâlniri oficiale. Toatea ctivitățile vor fi desfășurate într-un stil interactiv, pentru a stimula creativitatea participanților.

Potrivit organizatorilor, copiii și tinerii vor avea ocazia să vorbească în limba română, să cunoască tradițiile neamului din care provin, să descopere elemente de istorie și tradiții prin practicarea meșteșugurilor naționale, gătirea bucatelor și a dansului popular. De asemenea, ei vor avea ocazia să viziteze locuri din patrimoniul național.

Selectarea viitorilor participanților la program va avea loc conform ordinii dosarelor complete depuse. Aceștia vor trebui să aibă vârsta cuprinsă între 12-17 ani, să înțeleagă și să poată comunica la nivel de bază în limba română, să informeze cel puțin 3 copii de peste hotare despre tabăra DOR 2015, să achite taxa de participare (de 100 euro) și să procure biletul tur-retur. Dosarelevor fi colectate până la completarea celor 120 de locuri disponibile. Mai multe informații pe pagina web www.dor.md.

Programul DOR este organizat de Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Biroului pentru relații cu diaspora și a fost implementat pentru prima dată în 2013. Atunci au participat 25 de tineri moldoveni din Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia, inclusiv din Republica Moldova. Programul DOR-2014 a găzduit 101 copii și tineri din Italia, Portugalia, Grecia, Canada, Kazahstan, Ucraina, Franța, Marea Britanie, Spania și din Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.