Au crescut indemnizaţiile unice regionale la naştere în UTA Găgăuzia

Autorităţile din Găgăuzia au majorat de două ori indemnizaţiile unice regionale achitate la naşterea unui copil. O decizie în acest sens a fost luată ieri de către executivul autonomiei, transmite moldpres.md.

Potrivit hotărârii, începând cu 1 ianuarie 2018, la naşterea primului copil se va plăti o mie de lei, iar pentru al doilea şi următorii – câte 1500 de lei.

Totodată, executivul de la Comrat a decis să achite câte 20 de mii de lei familiilor în care se vor naşte gemeni. Părinţii care vor aduce pe lume tripleţi, vor beneficia din bugetul autonomiei de 50 de mii de lei.

Indemnizaţiile naţionale la naşterea unui copil sunt de 5100 de lei. Familiile din Găgăuzia vor putea beneficia atât de plăţile naţionale, cât şi de cele regionale.

Absolventă de Jurnalism (Iași, 2015), își face masteratul în domeniul industriilor creative (Suedia, 2017).

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.