Atac la Londra: 5 morți, printre care atacatorul și un polițist, și circa 40 de răniți

Cinci persoane, printre care un polițist, au murit și alte circa 40 de persoane au fost rănite miercuri după-amiază în atacul de la Londra din fața parlamentului britanic.Autoritățile din Marea Britanie au anunțat că atacatorul a fost ucis după ce acesta a trecut cu mașina peste mai multe persoane pe podul Westminster, apoi a încercat să între în Parlament, aflat în apropiere.

Bărbatul, îmbrăcat în negru și purtând barbă, a intrat miercuri după-amiaza cu mașina sa în mulțime pe podul Westminster, în fața Big Ben, înainte de a înjunghia mortal un polițist încercând să intre în Parlamentul de la Londra.

Atacatorul, care ar fi acționat singur conform primelor elemente ale anchetei și al cărui act nu a fost încă revendicat, a fost imediat “doborât de un alt polițist”.

Poliția britanică tratează evenimentul drept un incident terorist, până la descoperirea altor probe.

Premierul Theresa May a declarat că atacul de miercuri a fost unul „fără sens, bolnav”. Pe de altă parte, a anunţat că nivelul de securitate va rămâne “sever”, al doilea cel mai serios – înaintea nivelului maxim.

Dincolo de atacul în sine şi de drama victimelor, ceea ce a impresionat presa din Regat este gestul unui parlamentar. Acesta s-a repezit să-i acorde asistenţă poliţistului înjunghiat la Palatul Westminster. I-a făcut acestuia respiraţie artificială, dar eforturile sale au eşuat – agentul a murit câteva minute mai târziu.

“Am încercat să-i opresc hemoragia și i-am făcut respirație gură la gură așteptând sosirea medicilor, dar cred că pierduse prea mult sânge”, a povestit parlamentarul, fotografiat în plin masaj cardiac, cu sânge pe față și haine.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.