Astăzi e ultima zi de aplicare la atelierele de film documentar MOLDOX LAB

MOLDOX LAB încheie pe 25 iulie ora 23:59 procesul de aplicare la cele 3 ateliere de film documentar care se vor desfășura la Cahul, în perioada 31 august – 5 septembrie 2018.

Activiștii sociali și/sau reprezentanții organizațiilor neguvernamentale care vor să descopere și să învețe de la experți internaționali cum poate fi utilizat filmul documentar ca instrument pentru promovarea unei teme importante, a unei cauze etc., și să aplice în practică cunoștințele, realizând în 6 zile un film de scurt metraj, sunt invitați să aplice aici.

Documentariștii și jurnaliștii care au un proiect de film documentar și care vor să-l îmbunătățească, să-l pregătească pentru piața internațională, beneficiind de expertiză din partea la cineaști cu renume printre care Gordon Quinn, nominalizat la Oscar și Melody Gilbert sunt invitați să aplice aici.

Toți participanții selectați își vor prezenta proiectele unui juriu specializat, în cadrul Pitch@MOLDOX iar autorii celor mai bune 4 proiecte vor fi premiați cu sesiuni de instruire în cadrul Balkan Documentary Center, un “bilet” de participare la Lisbon Docs, One World România International Human Rights & Documentary Film Festival, Festivalul de Film Documentar de la Salonic.

Tinerii din raionul Cahul cu vârsta peste 16 ani, care vor să se afirme în domeniul filmului documentar și să realizeze un scurt metraj în 6 zile despre o problemă actuală din Cahul sunt invitați să aplice aici.

Participanții selectați vor fi anunțați pe data de 3 august.

Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul festivalului iar noutățile și poveștile de succes ale participanților din anii precedenți pe pagina de facebook.

Organizat de către Asociația Obștească „MOLDOX”, în parteneriat cu „SVENSKA FILMSTUDION” (Suedia), MOLDOX LAB este un laborator de film documentar, unic la nivel național, care instruiește tineri din Moldova cum să producă impact social prin intermediul filmului documentar, cu tutori internaționali recunoscuți în domeniu. Cu un număr de peste 70 de tineri instruiți și dezvoltarea a peste zece proiecte de film documentar în ultimii doi ani, MOLDOX LAB continuă să fie o platformă care contribuie activ la dezvoltarea industriei de film documentar din Republica Moldova. MOLDOX LAB este organizat cu suportul financiar din partea „Swedish Institute Creative Force Programme”, Ambasadei SUA în Moldova, Institutului Cultural Român, A.O. „Centrul Cultural German ACCENTE” din Chișinău și Goethe-Institut România, cu sprijinul Primăriei și Consiliului municipiului Cahul.

Particip la organizarea și asigurarea logisticii evenimentelor corporative și culturale de mai mult de 10 ani. La Moldova.org sunt responsabil de relațiile cu clienții comerciali, dar și de toate aspectele logistice și administrative ale redacției, astfel încât colegii și colegele să nu ducă lipsă de nimic în procesul de lucru.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.