Armata Naţională a primit un nou lot de tehnică militară din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii. Donaţia a fost făcută în baza Acordului de cooperare între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul SUA semnat la 21 martie 1994.

Potrivit şefului Direcţiei Logistică, colonelul Iurie Bruma, lotul cuprinde 41 de unităţi de tehnică HMMWV (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle) şi autocamioane.

Sursa a specificat că 34 de vehicule militare au sosit deja în Republica Moldova, altele şapte urmând să ajungă în Armata Naţională până la finele primului trimestru al anului curent.

Colonelul Bruma a adăugat că tehnica oferită va fi folosită de către militarii moldoveni în cadrul exerciţiilor naţionale şi internaţionale.

De menţionat că în 2014, SUA au donat Armatei Naţionale alte 39 de maşini HMMWV şi zece remorci pentru unităţi de tehnică auto.