Apelul telefonic din Germania care l-a bucurat pe Dorin Chirtoacă!

Primarul Dorin Chirtoacă a primit un apel telefonic din Germania, de la Christoph Heusgen, consilierul pentru Politică Externă şi de Securitate al Cancelarului Germaniei, Angela Merkel. Oficialul german l-a felicitat pe edil cu ocazia victoriei din cursa electorală, dar şi i-a propus colaborare moldo-germană prin programul GIZ.

„Recunosc după alegeri am fost telefonat şi felicitat de Christoph Heusgen, consilierul pentru Politică Externă şi de Securitate al Cancelarului Germaniei, Angela Merkel”, a anunţat astăzi în cadrul şedinţei operative a Primăriei Dorin Chirtoacă.

Potrivit lui, consilierul Angelei Merkel i-a propus susţinere în elaborarea planurilor urbanistice şi eventual în actualizarea Planului Urbanistic General al capitalei, în cadrul programului GTZ.

„Partea germană s-a arătat dispusă să ne susţină în realizarea planurilor urbanistice zonale, de detalii, Planul Urbanistic General actualizat. Îmi este aproape stilul lor de organizare a activităţii”, a menţionat Dorin Chirtoacă.

În context, primarul a dat indicaţii Direcţiei relaţii internaţionale din cadrul Primăriei ca să identifice posibilităţile de cooperare dar şi de obiţenere a acestori planuri urbanistice.

De notat că, după alegerile parlamentare din noiembrie, consilierul cancelarului german Christoph Heusgen a efectuat o vizită la Chişinău, în luna februarie, unde a avut întrevederi cu liderii celor trei partide democratice, pro-europene din Parlamentului Republicii Moldova. Atunci oficialul german a încercat să-i convingă pe liderii celor trei partide de necesitatea continuării cursului de integrare europeană de către Republica Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.