Două săptămâni de teroare… pământul continuă să tremure.
Moldovenii din regiunea italiană lovită de cutremure, inclusiv subsemnatul, se simt abandonați atât de politicieni cât și de presa din Moldova. Oare chiar nu vă este interesant cum se simt zecile de mii de moldoveni ce își continuă viața printre ruine, departe de casele lor?
Weekendul ce a trecul, la fel ca și tot timpul "liber" de când a avut loc primul cutremur, l-am dedicat moldovenilor ce suferă mai mult ca mine, cei care încă locuesc în epicentrele cutremurelor. Am colectat alimente, haine, le-am transportat celor nevoiasi, am incercat să informez pe cei de departe despre ce se întîmplă aici.
Mi-am amintit cît de utili ar fi fost acum, aici, acei politicieni ce cutreerau întreaga Italie în timpul campaniilor electorale, cât ajutor psihologic ar fi adus sinistraților. Știu ca sunt buni psihologi, îmi amintesc cu câtă măiestrie promiteau marea și sarea la întâlnirile cu alegătorii. Unde sunteți acum când avem nevoie? Ați promis că ne veți ajuta…
La fel îmi aduc aminte cum îmi suna încontinuu telefonul în timpul alegerilor, erau jurnaliștii moldoveni care doreau să mai afle despre cum decurg aici lucrurile, cîți oameni au fost la întâlniri, câți și unde au votat, dacă aveam careva poze/video, erau atît de înteresați de noi. Unde sunteți acuma? Telefonul meu a rămas același… ce s-a întâmplat? Nu mai aveți nevoie de materiale? Vă reamintesc ca acest articol este distribuit sub licenta Creative Commons BY deci îl puteți republica fără acordul meu. Curaj!
Sper să nu vă supere întrebarea mea, data viitoare când ne vom întâlni, cu videocamera în față: "Unde ați fost și ce ați facut în timpul cutremurelor din 2012?"
Am toate drepturile să vă întreb, v-am votat. Și chiar dacă vă veți supăra, știți… mă doare…
Vă aștept cu nerăbdare,
Denis Darii
