Apel către guvernanţi: Moldovenii din Italia au nevoie de voi (VIDEO)

Moldovenii din Mirandola, Italia, au un apel către conducerea ţării noastre. Aceştia cer ajutor în urma deselor cutremure care au cuprins în ultimele zile Italia. Un mesaj în acest sens a lansat preotul Simeon Moraru care spune că oamenii au nevoie de ajutorul autorităţilor din Republica Moldova.

În primul rând preotul spune că este nevoie de ajutor în ceea ce priveşte recuperarea lăcaşelor sfinte, pentru că nu mai au unde să oficializeze slujbe. Preotul spune că spiritualul este de fapt lucrul care îi mai ţine acolo pe moldoveni.

„Unica problemă cu care ne confruntăm astăzi este spaţiul sacru, spaţiul în care săvârşiam sfânta liturghie şi ne rugam împreună. Acesta este într-o stare destul de afectată, ni s-a interzis, pe bună dreptate, ca să facem slujbă în biserică pentru că biserica este avariată şi nu mai putem intra acolo. Chiar şi lucrurile noastre au rămas în biserică şi nu mai putem să le recuperăm”, a spus preotul, exprimându-şi speranţa că într-o zi vor putea să intre în lăcaş pentru a recupera bunurile.

Preotul a mai spus că de câteva duminici face slujbe în parc. Acesta vorbeşte cu tristeţe că oamenii sunt destul de speriaţi şi îndureraţi, iar o parte din ei au plecat în alte zone de frica altor seisme. „Biserica ortodoxă încearcă să fie alături de ei. Cutremurul a venit şi a plecat, iar consecinţele sunt destul de dureroase şi destul de nerecuperat”, a mai adăugat acesta.

„Avem nevoie de un lăcaş pentru că acesta este lucrul care ne linişteşte, că avem credinţă să putem merge mai departe. Ne rugăm să putem lupta”, a spus o femeie care obişinuia să vină la slujbele preotului Simeon Moraru.

Moldovenii din Italia îşi exprimă speranţa ca vor fi auziţi şi că autorităţile din Moldova le vor acorda sprijinul necesar.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.