Alegătorii au fost admişi să voteze fără a prezenta acte de identitate, au votat cu creioanele, iar agitaţia electorală s-a făcut chiar în ziua plebiscitului, sunt doar câteva din observaţiile de la referendumul din Marea Britanie remarcate de secretarul Comisiei Electorale Centrale Andrei Volentir, care a participat, la Manchester, în calitate de observator în cadrul programului pentru vizitatori la referendumul privind apartenența la Uniunea Europeană (UE) din Marea Britanie.
Dle Andrei Volentir, aţi postat recent pe una din reţelele de socializare un comentariu în care scrieţi că dacă în Republica Moldova ar avea loc un aşa plebiscit cum a fost cel din Marea Britanie am fi fost criticaţi serios de OSCE. Ce argumente au stat la baza acestei afirmaţii?
Acest referendum m-a convins, încă o dată, că britanicii, aşa cum se afirmă peste tot, sunt foarte conservativi şi nu acceptă schimbări radicale în orice domeniu, inclusiv în cel electoral.
Sistemul electoral britanic este unul învechit, inclusiv sub aspect de proceduri aplicate. În procesul electoral nu sunt acceptate noile tehnologii. Noi, de exemplu, am implementat deja Registrul electronic al alegătorilor care ne permite atât să compilăm listele electorale, cât și să ducem evidența participării la votare a cetățenilor în vederea neadmiterii votului multiplu. Mai mult, noi utilizăm noile tehnologii informaționale pentru întabularea și totalizarea rapidă a rezultatelor votării. Britanicii sunt mai sceptici față de noile tehnologii, preferând lucrul manual, nu vor să-şi dezvolte procedurile, în aşa fel încât să facă faţă tendinţelor zilelor noastre.
De exemplu, procedura de identificare a alegătorilor. Britanicii sunt obişnuiţi să-i trateze cu încredere pe alegători. De aceea, când alegătorul vine la secţia de votare, se prezintă verbal, membrul biroului electoral îl găseşte în lista electorală şi îi înmânează buletinul de vot, fără însă a-i cere să se legitimeze cu actul de identitate. Așa se procedează în special în comunitățile mici. În comunități mai mari, urbane, alegătorii se legitimează cu polling-card, o fisă a alegătorului care conține datele sale de identitate, dar fără însă o fotografie și alte date biometrice ale cetațeanului, care să fie în măsură să identifice cu certitudine alegătorul în cauză.
Aici trebuie de remarcat că în Marea Britanie în listele electorale nu se înscriu toți alegătorii cu drept de vot, așa cum suntem noi obișnuiți, ci sunt trecuți în liste doar acei care și-au manifestat dorința și s-au înregistrat ca atare la autoritatea publică locală până la 9 iunie. Odată înregistrat, alegătorul primește dovada înregistrării sale sub forma acelui polling-card menționat mai sus.
Şi dvs nu vi s-a părut ciudat?
Da, având în vedere tendinţele zilelor noastre, migraţia populației, imigrarea masivă în Marea Britanie, presupun că printre britanicii de astăzi sunt şi oameni cu rea voinţă. Astăzi, printre cetățenii Regatului Unit există o masă numeroasă de cetățeni care nefiind britanici nativi, sunt imigranţi de prima sau a doua generație, aceștia venind în Regat din țări asiatice, africane sau din alte foste colonii britanice, aduc cu sine și o altă mentalitate, alte practici. Deci, dacă autoritățile britanice continuă tot aşa, eu nu ştiu – cred că o să se confrunte cu probleme la capitolul încredere în alegător, și atunci oricum vor trebui să răspundă acestor provocări și să-și modernizeze procedurile de identificare a alegătorilor.
Mi s-a părut foarte suspect că alegătorul nu se identifică cu un act de identitate. Prezentarea de către alegător a unui act de identitate în fața membrilor biroului electoral este mai degrabă o excepție.
Mai mult decât atât, britanicii nu au un sistem unic de acte de identitate. Fiecare serviciu public eliberează propriile acte. De exemplu, cardul de asigurare medicală, permisul de conducere etc.Toate, deopotrivă, sunt acceptate ca acte ce legitimează persoana. Dar cel mai grav este că nimeni din birourile electorale nu cere prezentarea acestora.
Îmi amintesc cu această ocazie câte critici am primit noi pe vremea când în circulație mai erau pașapoartele fostei URSS, acceptate în calitate de acte de identitate. Aceleași critici am atras când permiteam alegătorilor să voteze în baza buletinelor de identitate cu valabilitate expriată. Însă, între prezentarea unui act expriat și neprezentarea niciunui act este, cred, o diferență enormă.
De ce organele electorale britanice acceptă această situaţie?
Sistemul administrativ din Marea Britanie este foarte descentralizat. Ei au comisie electorală constituită la nivel naţional, dar aceasta are un rol doar de coordonare, nu rol de reglementare şi de control. Fiecare birou electoral constituit are autonomie deplină, și aplică procedurile electorale în propria interpretare a legislaţiei electorale și a uzanțelor. Să nu uităm, sistemul anglo-saxon se bazează mai mult pe cutumă, decât pe norme scrise.
Dar nu am văzut ca cineva să zică: plebiscitul a avut abateri de la normele legale…
Referendumul nu a avut observatori străini, unicii observatori am fost noi, cei care am fost în cadrul Programului pentru vizitatori organizat de Comisia Electorală britanică. Câţiva reprezentanţi ai autorităților electorale din Europa, din ţări cum ar fi Ungaria, Letonia, Italia, Bulgaria, Danemarca, Islanda, din câteva țări africane – Ghana, Mozambic, Zambia, din ţările Asiei- Bangladesh, Tailanda, dar şi de pe continentul american – din Mexic şi Canada. În jur de 40-50 de persoane. Dar noi toţi am fost în calitate de observatori individuali şi mai degrabă a fost o vizită de studiu pentru noi, decât o misiune de observare. Nu am făcut un raport de observare. Am mers acolo să vedem practica lor. Dar misiuni de observare, în sensul larg al cuvântului, aşa cum vin la noi misiuni de observare de la OSCE sau Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, astfel de misiuni de observare britanicii nu au avut.
Am impresia că nici nu sunt invitați. Or, OSCE trimite misiuni de observare a alegerilor în țările care formal fac invitații în acest sens. Este și cazul țării noastre. De fiecare dată, cu ocazia alegerilor de nivel național, noi expediem invitații în adresa celor mai importante instituții internaționale de monitorizare a alegerilor, oferindu-le posibilitatea să ia cunoștință de modul în care noi organizăm scrutinele.
Dar au fost lucruri bune pe care le-aţi dori să le implementaţi în sistemul electoral din Moldova?
Nu ştiu, chiar îmi vine greu să remarc un lucru pozitiv, demn de urmat. Concluzia mea generală este: noi suntem cu mult înaintea britanicilor în ceea ce priveşte aplicarea noilor tehnologii informaționale, iar procedurile electorale aplicate în cadrul scrutinelor noastre sunt moderne și conforme standardelor internaţionale.
Iarăşi revin la partea proastă a lucrurilor. Britanicii tipăresc buletine de vot care au doar un singur semn de protecţie! Pentru răufăcătorii noştri falsificarea unui astfel de buletin de vot ar fi floare la ureche.
O altă parte proastă a lucrurilor este că britanicii votează nu cu ştampila, cum suntem obişnuiţi noi, nici măcar cu pixul, ci cu…creionul. Este un lucru grav, pentru că creionul este uşor radiabil.
Poate e un creion special…
Cu un creion absolut normal. Iar la întrebarea mea de ce se votează cu creionul şi nu cu pixul, am primit un răspuns cel puţin haios – creioanele nu prezintă interes pentru furt, alegătorul nu are tentaţia de a–l pune în buzunar.
Fiţi de acord – există o contradicţie în logica britanicilor: organul electoral are încredere în alegător şi nu îi cere buletinul de identitate, dar îşi face griji că acesta va duce cu el pixul în buzunar…
M-am simţit niţel jenat, atunci când mi se verifica în mod insistent ecusonul de acreditare, care era afişat în piept. Oricum, ofiţerul superior verifica cu atenţie această acreditare, mai verifica şi lista observatorilor acreditaţi. Era o anumită doză de neîncredere, dar pe de altă parte alegătorul era tratat cu absolută încredere.
Un alt lucru care ţine de legislaţia lor este că aceasta dă posibilitatea alegătorii să împuternicească alte persoane să voteze în locul său.
Pornim de la aceea, că listele electorale nu sunt întocmite aşa cum suntem noi obişnuiţi. În Marea Britanie înregistrarea are loc în mod activ – cetăţenii care doresc să voteze la alegeri trebuie să meargă la autorităţile publice locale şi să se înregistreze, iar la înregistrare alegătorul trebuie să completeze un anumit formular, care oferă două opţiuni de bifat: vrea să voteze prin poştă sau alegătorul poate să împuternicească alt alegător să voteze în locul său. De notat că nicăieri nu există o evidenţă a împuterniciţilor, iar una şi aceeaşi persoană poate să voteze în numele a mai multor alegători.
Astfel, în regiunea unde am fost cu observare, din 338 mii de alegători înregistraţi circa 55 mii de alegători au preferat să voteze prin poştă. Iar 1700 de alegători au transmis împuterniciri altor alegători. Această cifră este cea mai mare din ultimii ani, o recunosc chiar autorităţile locale.
Dar şi numărul alegătorilor care voteză prin poştă mi se pare enorm. Eu înţeleg că e modalitate potrivită de a asigura dreptul la vot celor plecaţi sau stabiliţi peste hotare. Votarea prin poştă în ţară, însă, mi se pare că poate fi o portiţă pentru „tranzacţionarea” votului. Votul prin poştă oferă posibilitate de manevră pentru a vinde votul sau de a-l cumpăra. Dar nu mai vorbim despre votul prin împuternicire. Anume la acest gând mă duc cifrele mari de alegători care, deşi se află pe loc, în ţară, au preferat să voteze la distanţă ori prin terţe persoane.
Desigur, o explicaţie ar putea fi faptul că scrutinul se desfăşoară într-o zi de lucru. Dar şi asta mi se pare o practică negativă.
Tradiţional, în Marea Britanie, scrutinele se organizează în ziua de joi, adică la mijlocul săptămânii. Cu toate acestea, ziua votării rămâne a fi zi de lucru. Îmi amintesc că decizia autorităţilor noastre din 2009 de a organiza alegerile parlamentare anticipate într-o zi de miercuri a fost criticată inclusiv de observaotirii internaţionali, chiar dacă acea zi a fost decretată ca zi de odihnă.
Votul prin împuternicire (sau „prin procură”) este o posibilitate deschisă pentru cumpărarea votului. Este o măsură care afectează votul direct şi liber exprimat al alegătorilor. Votul trebuie să fie individual, netransmisibil. Acest lucru îl recomandă Comisia de la Veneţia tuturor statelor membre ale Consiliului Europei.
Dar ce ziceţi de procedura de votare propriu zisă?
Sa va mai dăm un exemplu: la noi, la deschiderea şi închiderea secţiilor de votare se fac în mod obligatoriu procese-verbale, care pot fi considerate ca o fotografiere de moment a stării lucrurilor. Mai apoi se fac rapoarte în care se trec aceste date: câte buletine de vot au fost la început, câte la sfârşit, câţi observatori au fost de faţă, câţi alegători au fost incluşi în listă, câţi s-au prezentat la urne ş.a.
În Marea Britanie lipseşte cu desăvârşire acest lucru. Deschiderea secţiei de votare este una formală: nu se întocmeşte niciun act, de asemenea, la final nu se întocmeşte.
Doar se constată numărul de ordine al buletinului de vot care a fost eliberat ultimul, se împachetează buletinele şi imediat se duc la un centru de calcul, unde se numără buletinele de vot. Nu am văzut observatori naţionali nici la birourile electorale, nici la centrele de numărare.
Şi în legătură cu acest aspect, apropo, trebuie iaraşi pomenite recomandările Comisiei de la Veneţia. Acest organ de specialitate recomandă tuturor statelor membre ale CoE să practice numărarea voturilor exclusiv la secţiile de votare şi nu la centre speciale de numărare, deci, fără transportarea buletinelor de vot dintr-un loc în altul. Asta pentru a exclude suspiciunile legate de posibilitatea manipulărilor cu buletinele de vot în procesul transportării lor.
În ziua votării se face campanie electorală activă şi nimeni nu pedepseşte acest lucru. Există o interdicţie formală, însă nu există un mecanism de aplicare a acestei interdicţii. Nu există nici mecanisme de penalizare faţă de persoanele fizice, acestea există doar faţă de radiodifuzori. În ziua votării se putea observa cum militanţii celor două tabere făceau campanie pe străzi pe tot parcursul zilei. Noi şi din acest punct de vedere stăm în faţa britanicilor. La noi legea prevede amenzi pentru persoanele fizice care continuă agitaţia electorală în ziua votării.
Dar această abatere este una minoră în raport cu aplicarea unor practici care nu respectă standardele internaţionale. Şi aici vă voi oferi un exemplu negativ. Buletinele de vot sunt numerotate – au imprimat pe partea de verso câte un număr de ordine. Acest număr desigur îi ajută pe membrii biroului electoral să ducă evidenţa buletinelor de vot eliberate. Problema, însă, este că ei înscriu acest număr în dreptul numelui alegătorului din lista electorală, odată ce i-au înmânat buletinul. Această procedură mi se pare cu abateri grave de la standarde pentru că deschide posibilitatea desecretizării votului. Imaginaţi-vă cât de simplu este să depistezi cum a votat cetăţeanul X de vreme ce ai posibilitatea să identifici buletinul de vot care i-a fost înmânat. Dacă am fi aplicat la noi în ţară asemenea procedură, am fi fost luaţi în furci, metaforic vorbind.
Deci, ca o concluzie: cele le veţi zice colegilor de la CEC privind referendumul din Marea Britanie?
Noi nu stăm deloc prost în organizarea scrutinelor electorale, trebuie să ne mişcăm înainte. Avem un plan strategic bun, pe care trebuie să-l realizăm. Şi dacă îl vom realiza, vom face lucrurile să meargă mult mai bine decât până acum.
Mulţumesc
Foto: CEC
