Andrei Năstase: Nu am primit decizia motivată a Curții de Apel, dar stăm pregătiți cu un recurs la CSJ

Liderul PPDA Andrei Năstase a anunțat că încă nu a văzut decizia motivată a Curții de Apel, însă dacă aceasta va întârzia să apară, el va depune un recurs preliminar la Curtea Supremă de Justiție, pe care ulterior îl va completa cu motivele de drept și de fapt.

Curtea Suprema de Justiție va avea trei zile pentru a se pronunța asupra acestuia.

„Nu am văzut până acum hotărârea motivată a Curții de Apel,  dar stăm pregătiți cu un recurs la CSJ. După cum ni s-a promis ieri, pe la ora 14.00 ar trebui să fie. Dacă acest lucru nu se va produce, așa cum nu s-a produs la Judecătoria Chișinău, când ni s-a spus că va apărea la ora 10.00, dar ni s-a dat hotărârea pe la 19. 00, vom depune un recurs preliminar, ca mai apoi să-l completăm cu motivele de drept și de fapt”, a declarat Andrei Năstase.

„Oricum să fie clar, contestăm această hotărâre la CSJ ”, a adăugat el.

Totodată, Andrei Năstase a solicitat un proces public, transparent, cu participarea presei și nu o declarare nocturnă, pe ascuns a inadmisibilității recursului său.

„Pentru că recursul nostru e foarte întemeiat, iar hotărârile luate de Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel sunt ilegale, arbitrare și politic comandate”, a mai spus Andrei Năstase.

Curtea de Apel a menținut ieri decizia Judecătoriei Chișinău de invalidare a alegerilor din capitală. Andrei Năstase, candidatul comun al Platformei Demnitate și Adevăr și al Partidului Acțiune și Solidaritate, a ieșit învingător în turul doi al alegerilor pentru primăria Chișinăului la 3 iunie. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, Andrei Năstase a acumulat 52,57% din sufragii,

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.