Ambasadorul Emil Druc: Moldova devine tot mai atractivă pentru investitorii francezi

Moldovenii ar trebui să ia exemplu de la francezi în ce privește atașamentul față de valorile democratice și statul de drept, precum și modul de viață, istoria, cultura și tradițiile acestora. De această părere este ambasadorul Moldovei în Franța, Emil Druc. Într-un interviu pentru moldnova.eu, acesta a recunoscut că vinurile moldovenești devin tot mai apreciate în Franța, dar și despre dinamica pozitivă a relațiilor economice dintre cele două țări.

„Cred că lucrul care mă impresionează cel mai mult în această țară este atașamentul francezilor față de valorile democratice și statul de drept, față de modul lor de viață stabilit de secole, istoria, cultura și tradițiile acestei țări. Respectul profund pentru moștenirea din străbuni și identitatea națională, pentru patrimoniul material și imaterial (literar, artistic, gastronomic) enorm al acestei țări. Cred că aceste lucruri pot servi drept un exemplu bun și pentru cetățenii țării noastre”, a declarat ambasadorul.

De asemenea, diplomatul a spus că vinurile moldovenești au început să devină mult mai competitive pe piața franceză.

„Cert este că vinurile noastre sunt tot mai apreciate în Franța. Medalia de aur, cucerită la Concursul Internațional de vinuri Rosé, de la Cannes, din aprilie, este o dovadă că vinul moldovenesc își păstrează autenticitatea și este din ce în ce mai competitiv pe piața europeană”, a adăugat Emil Druc.

Ambasadorul Moldovei în Franța a remarcat și dinamica pozitivă a relațiilor economice dintre cele două state. Potrivit lui, Moldova devine tot mai atrăgătoare pentru investitorii francezi, iar atât ambasada, cât și autoritățile de la Chișinău, încearcă să-i ajute.

„Potrivit datelor statistice, dinamica relațiilor economice, inclusiv a schimburilor comerciale dintre cele două țări, este pozitivă. Republica Moldova devine tot mai atractivă pentru mediul de afaceri francez, iar în ultima perioadă, sper că ați observat, se vorbește frecvent despre investițiile franceze în Republica Moldova. În Franța se spune că investitorii sunt ca niște prieteni care trebuie ajutați. Anume aceasta este atitudinea ambasadei și autorităților de la Chișinău când vine vorba de investitorii francezi, care se interesează în primul rând de climatul investițional, facilitățile fiscale, predictibilitatea și securitatea financiară din țara noastră. De asemenea, vinurile și mierea din Republica Moldova sunt din ce în ce mai solicitate pe teritoriul Franței, fapt ce ne bucură și ne motivează să promovăm companiile din țara noastră pe piața franceză”, a mai declarat Emil Druc.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.