Ambasadorul Delegației UE în RM: „Este important ca aplicarea legii să nu pună obstacole suplimentare și nenecesare pluralismului media”

Adoptarea cât mai rapidă a unui nou Cod al Audiovizualului, care să corespundă prevederilor europene în materie, în principal Directivei Europene pentru Servicii Audiovizuale, precum și asigurarea libertății și pluralismului mass media sunt priorități în cooperarea dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova. Sunt aspecte pe care Delegația UE le urmărește cu mare atenție. În contracararea dezinformării din spațiul mediatic, este esențial să fie respectat accesul la informație și evitate prevederile legislative de interdicție.
Cu prilejul Seminarului organizat de CCA în 15 decembrie privind Respectarea Drepturilor omului în cadrul Serviciilor Audiovizuale, ambasadorul Peter Michalko, Șeful Delegației UE, a declarat:
„Respectarea Drepturilor Omului este o temă prioritară pentru acțiunea UE la nivel global și o arie importantă de cooperare între Republica Moldova și UE. O considerăm o componentă importantă a monitorizării implementării angajamentelor în sfera democrației.
Pentru noi, în UE, libertatea și pluralismul mass media sunt valori și principii fundamentale și prioritare ale drepturilor omului. Pentru Republica Moldova, ca și pentru orice altă țară, acestea trebuie să fie pilonii unei societăți democratice și să asigure pluralismul de opinii politice și corecta informare a cetățenilor – acestea sunt cruciale mai ales într-un an electoral precum 2018.
Mass media reprezintă unul dintre partenerii noștri de bază în cooperarea cu Republica Moldova, pe lângă autoritățile statului și societatea civilă. Relația de parteneriat și Asociere politică, integrare economică pe care o avem cu Republica Moldova este mult mai profundă și complexă decât până acum. O implementare de success a acesteia necesită o mass media liberă și pluralistă și o bună cooperare cu instituțiile statului, precum CCA.
Într-o țară în care 80% din populație se informează de la televizor, CCA care are un rol esential în consolidarea unui spațiu audiovizual la standarde europene.
În acest sens, Acordul de Asociere cu UE oferă toate instrumentele necesare. Prin îndeplinirea angajamentului de transpunere a Directivei Europene privind Serviciile Audiovizuale se creează cadrul legislativ și arhitectura instituțională necesare pentru funcționarea normală și independentă a mass mediei din Republica Moldova.
Salutăm crearea și activitatea Grupului de Lucru privind îmbunătățirea legislației mass media din Parlament, susținut logistic și financiar de Delegația UE și alți parteneri de dezvoltare. Obiectivele celor 8 subgrupuri acoperă majoritatea aspectelor cheie care necesită a fi îmbunătățite la standarde europene și internaționale și care încă ne provoacă îngrijorare – adoptarea cât mai rapidă a unui nou Cod al Audiovizualului în care prezența conținutului audiovizual european să se regăsească în proporția prevăzută de Directiva Europeană, echilibrarea și însănătoșirea pieței de publicitate, eliminarea concentrării mass media și asigurarea de facto a transparenței totale a proprietății în audiovizual și media, asigurarea pluralismului și independenței media prin protejarea jurnaliștilor regionali și proiectelor media mici, independente.
Considerăm că o abordare constantă și consecventă cu angajamentele și standardele europene este singura cale. Soluții legislative temporale și parțiale cu consecințe partial nefaste care contravin Acordului de cooperare cu UE și alți parteneri de dezvoltare își dovedesc ineficiența și sunt de evitat.
În ceea ce privește respectarea drepturilor omului în audiovizual, pe lângă asigurarea independenței și pluralismului mass media, aș dori să subliniez importanța asigurării libertății de expresie și a accesului la informație pentru toți cetățenii.
În acest sens, CCA are un rol deosebit de important, dat și de legislație de altfel, care îl împuternicește cu dreptul de a monitoriza și sancționa prezența conținutului audiovizual care contravine drepturilor omului și promoveaza discursul de ură, discriminarea pe bază de gen, religie, ura etnică sau care dezinformează masiv cetățenii.
Aceasta este o provocare puternică, noi recunoaștem acest lucru și sunt lucruri cu care ne confruntăm și în Uniunea Europeană. Însă în Europa luptăm prin mijloace democratice și s-a dovedit că o bună legislație dublată de o bună și funcțională arhitectură instituțională sunt instrumentele corecte care dau rezultate.
Limitarea accesului la informație, a libertății de exprimare prin mijloace legislative de interdicție nu dă rezultatele scontate și contravine drepturilor fundamentale ale omului.
Totodată, este important ca aplicarea legii să nu pună obstacole suplimentare și nenecesare pluralismului media ci să vină în sprijinul mass mediei independente și profesioniste. Salutăm evoluțiile pozitive recente în acest sens.
Uniunea Europeană va continua să monitorizeze cu atenție și perseverență aspectele ce țin de libertatea mass media și îndeplinirea standardelor europene și va continua să sprijine cu expertiză și financiar atât instituțiile de stat din Republica Moldova cât și partenerii din mass media în atingerea acestui deziderat.”

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.