Ambasada României la Chișinău deschide o Carte de Condoleanțe în memoria Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I

Cetățenii Republicii Moldova care doresc să transmită mesaje de condoleanțe Familiei Regale, sunt așteptați la sediul Ambasadei României, la sediul din Strada București 66/1, în zilele de 15 și 16 decembrie 2017, în intervalele orare 10.00 – 12.00 și 14.00 – 16.00.

În data de 14 decembrie 2017, în aceleași intervale orare sunt așteptați reprezentanți ai instituțiilor publice centrale din Republica Moldova, precum și membrii corpului diplomatic acreditat.

Menționăm că, Guvernul României a decis declararea zilelor de 14, 15 și 16 decembrie 2017 zile de doliu național pe întreg teritoriul României.

Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viață la 5 decembrie curent, la reședința privată din Elveția.

Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru două zile – în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, la 16 decembrie 2017.

 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.