Connect with us

Opinii

Alexandru Zubco: Reflecții privind negocierile moldo-transnistrene privind (ne) soluționarea diferendului transnistrean

Publicat

pe

Rezumat. Anul 2016 nu a semnalat evoluții tectonice în mandatul negocierilor privind reglementarea conflictului transnistrean. Actorii naționali și internaționali au avut o reticență vizibilă asupra inițiativelor în reglementare, generată de eșecului proiectelor europene, redenumite în măsuri de consolidare (Poduri peste Nistru, Politica pașilor mici, Programul de reintegrare, etc). Un alt aspect care a influențat a fost determinat de efectul scrutinelor electorale ce au avut loc pe ambele maluri de Nistru. Pentru a evita interpretările și neutralitatea aceștia au fost rezervați la capitolul respectiv. Au existat un schimb de replici, pe alocuri acute cu privire la unele impedimente în consolidarea încrederii, care, deși au fost ridicate la niveluri înalte nu au cunoscut rezultate scontate. Pe fundalul reticenței europene, Moscova și-a intensificat rolul în negocieri și prezența în regiune (militară, economică, diplomatică, politică). Reacția actorilor europeni a fost rezervată în acest aspect, probabil din cauza influenței geopolitice a Federației Ruse în spațiul european. Pe de altă parte, războiul ruso-ucrainean a fost resimțit, în special de Tiraspol. Ucraina a reușit să întețească controlul frontalier cu hotarul administrativ transnistrean, fapt ce a deranjat și redus fenomenul contrabandei transnistrene. În acest sens, Tiraspolul a lansat o adevărată campanie anti-Kiev implicând factorul uman (prin regizarea crizei sociale, alimentare și petroliere). Din nou, propaganda respectivă a reușit. Chișinăul a fost nevoit să identifice soluții în vederea netensionării situației din zonă.   

  Eșecul negocierilor

În opinia autorilor, eșecul negocierilor este ireversibil din următoarele considerente:

  • Mandatul negocierilor nu este clar, lipsit de o verticalitate, transparență și valoare estimativă;
  • Actorii implicați în negocieri, au duble misiuni. Prima, în rolul de negociator/mediator și observator politic cu mandat de non-intervenție, dar de expertiză și duo cu mandat de donator/finanțator al unor proiecte de menire social-economică pentru ambele maluri de Nistru. În ipostaza respectivă, atunci când scopul proiectelor urmează a fi realizat, la siguranță că mediatorul/observatorul în formatul de negocieri, respectiv donatorul devine influențabil și șantajabil. Nu vom menționa unele cazuri cu titlul de exemplu, or lucrarea nu studiază acest context.
  • Poziționarea Chișinăului și Tiraspolului pe aceeași balanță este cel mai mare eșec al negociatorilor. Redenumirea acestora în calitate de „părți negociatoare” cu aceleași prerogative și drepturi în negocieri a scăzut randamentul puterii constituționale pentru acest spațiu din estul țării. Chișinăul, niciodată nu-și va putea impune controlul constituțional, nu va putea asigura drepturile și libertățile persoanelor din acel teritoriu or aceste acțiuni vor fi și sunt considerate ca ingerințe al unei părți negociatoare și surparea negocierilor;
  • Tiraspolul, prin politicile sale, cât și instruirilor adecvate din partea Kremlinului au făcut față oricărei platforme de negocieri. Ba mai mult, calitatea presupusei diplomații prevalează cu mult cea constituțională. Unitatea decizională și fermitatea opiniilor și ideilor lansate de Tiraspol au fost doar de apreciat pe parcursul negocierilor. Chișinăul, a fost nevoit doar să se auto-justifice;
  • Politica tiraspoleană și cea națională sunt totalmente diverse și se combat. De aici, nici o formă de negocieri sau apropiere nu poate avea loc, decât doar la aspecte de cedări de poziții, teritorii, concesionări, etc;
  • Efectul negocierilor au fost doar în cedarea intereselor și consolidarea regimului tiraspolean. O simplă retrospectivă a actelor semnate în cadrul acestui format, arată doar concesii din partea autorităților constituționale și deloc invers;
  • Actele semnate în negocieri cât și mandatul negocierilor nu se încadrează în limitele prestabilite de legislația Republicii Moldova. Mai bine zis, documentele semnate nu au calitatea de acte juridice;
  • Guvernul R. Moldova nu are o strategie cu privire la reintegrarea țării, fapt ce răsfrânge asupra proceselor decizionale, adoptării vreunei soluții, etc.
  • La nivel regional, la fel există neînțelegeri cu privire la efectul negocierilor. Executivul local condus de Evghenii Șevciuc a fost acuzat de deputații sovietului suprem cu privire la trădare în aspecte ce țin de semnarea acordurilor feroviare, respectiv admiterea pe teritoriul transnistrean a reprezentanților Serviciul vamal al R. Moldova.

Probabil, unicul eveniment marcant în 2016 au fost lansarea la insistența Moscovei și acceptarea Germaniei a formatului de negocieri 5+2 la Bavaria. Despre efectele conferințelor bavareze, menționăm mai jos.

 Rezumatul Conferințelor bavareze sau eșecul Germaniei în negocieri

În 2015-2016 mandatul OSCE în reglementarea transnistreană a fost preluată de Germania. Experiența acestui stat cu privire la apropierea ambelor părți conflictuale a stârnit un val de optimism în special la Chișinău. Deși se aștepta o mai mare implicare a statului federal în identificarea soluțiilor, efectul a fost invers.

Pe lângă câteva întruniri formale și neformale, nu au avut loc evenimente de rezonanță. Se pare că Germania fie a fost influențată, fie nu a dorit/nu a depus efort suficient în reglementare problemei.

Mandatul său, la finele 2016  era compromis. Astfel, în vara lui 2016 Germania propune două runde de negocieri la Bavaria. Desigur că atât Chișinăul, cât și Tiraspolul au acceptat oferta turistică. O agendă clară a întrunirii 5+2 nu a fost publicată, decât după această întrunire stranie. În schimb, presa a mediatizat acest eveniment ca unul de impact pentru soluționare conflictului. O simplă analiză a evenimentului bavarez arată contrariul. De fapt, părțile treptat au purces la dialogul social, decât politic. În opinia autorului, acest pas a fost unul de eșec total al formatului de negocieri, cât și a rolului OSCE, reprezentanților UE, SUA în Moldova ce participă sub acest mandat la negocieri. Gafele respective au fost preluate cu ușurință de Kremlin și Tiraspol, care se vor reflecta pe parcurs în platforma de negocieri.

Așadar, treptat dialogul politic dispare de pe agenda formatului 5+2 fiind substituit cu rezolvarea problemelor de ordin social. Aparent, soluționarea unor subiecte sociale ar salva, în principiu, formatul respectiv, care nu se bucură de rezultate scontate. Iar, conferința de la Berlin din iunie 2016, dar și următoarele vin să confirme acest fapt. Dacă, inițial acest format a fost instituit în scopul reglementării diferendului transnistrean respectându-se integritatea teritorială a Republicii Moldova, astăzi accentele se reorientează pe segmentele la care insistă administrația de facto. După cum au spus-o în repetate rânduri și alți experți, asistăm la un proces de consolidare a aspirațiilor irealizabile ale unei entități. Mai mult ca atât legitimăm și tolerăm acțiunile acesteia.

Chișinăul este prins, atât de insistența, uneori oarbă a partenerilor de dezvoltare, cât și de interesele geopolitice ale Kremlinului în această regiune. Temerea de a nu dăuna relațiilor cu donatorii, dar și a nu influența relațiilor dificile cu Rusia va conduce neapărat la dezbinarea teritorială a Republicii Moldova. Apropo, grație suportului extern. Guvernul, Parlamentul Republicii Moldova ar trebui să-și concentreze eforturile mai cu insistență și verticalitate. În fine, este vorba despre o cauză nobilă pentru întreaga țară și nu sunt problemele exclusive ale Biroului de reintegrare.

Formatul de negocieri nu mai este capabil să discute aspectele privind statutul special, drepturile omului sau alte probleme sensibile. Fiecare participant la acest format înțelege că poate dăuna întregului proces, în cazul în care va propunere dezbaterea unor subiecte concrete. Pe de altă parte, acest fapt, determină o continuitate a negocierilor, cu sau fără întrevederi oficiale, aspecte comode pentru negociatori. Tergiversarea soluționării unor dificultăți poate fi și ea o soluție. Locuitorii de pe ambele maluri, spre exemplu, nu au așteptat negocierilor ci au restabilit contactele și dialogul.

Probabil o să mă repet, dar conflictul respectiv este la nivel politic, respectiv fiecare administrație (parte a negocierilor) are opțiuni totalmente diverse față de viitor. Aceste ambiții împiedică identificarea unor soluții. Aici m-ai adăugăm și influența propagandei regionale destul de impunătoare în zona necontrolată. Societatea civilă din regiune nu este pregătită pentru reforme și/sau reintegrare. Activități de dialog social, combaterea stereotipurilor, informare juridică sunt puține sau chiar deloc în regiune. De aici, o susținerea masivă a principiilor de integritate nu există. Reușitele Chișinăului nu sunt vizibile în regiune. Iar, administrația de facto explorează masiv mesaje negative anti-Moldova. Pe această undă, o reglementare nu va avea loc în următorii ani.

Pe lângă toate aceste nuanțe se adaugă și o lipsă de transparență în procesul decizional de reglementare, atât din partea Chișinăului, cât și a experților, mediatorilor și observatorilor internaționali. Documentele elaborate nu sunt publice, propuse și dezbătute de opinia publică. Toate se relevă la simple comunicate de presă, iar analiștii sunt nevoiți să descifreze mesajul și să se expună doar după ce ar fi avut loc evenimentul sau aprobat vreun document.

Așadar, la începutul lunii iunie 2016, delegațiile formatului 5+2 pe banii publici, au mers la Berlin pentru a reconfirma o soluție adoptată cu mult înainte. Societății i-a fost prezentat un protocol de intenție, care pare să fi fost redactat și coordonat la Chișinău, Tiraspol și Moscova de până la Conferință[1]. Pagina trei, redactată cu un alt font și dimensiune diferită de cel precedent arată că observatorii UE și SUA au confirmat că a avut loc reuniunea formatului și nu că au subsemnat protocolul de intenție. Probabil că aici nu există nici o omisiune sau așa sunt regulile dialogului. Protocolul a fost întitulat drept unul politic, deși sunt convins că diplomele de studii, numerele de înmatriculare, ecologia la Nistru sunt pe de parte de sfera politicului.

Ce au convenit părțile:

  • Cu privire la subiectul „apostilei actelor de studii” eliberate de administrația de facto să continue activitatea în baza Recomandărilor experților europeni din 2014. Cu regret, aceste recomandări nu sunt accesibile publicului larg, respectiv devine deficitară expunerea opiniei. Nu am nimic împotriva oricăror recomandări, ba din contra le încurajez. Amintesc, doar că în 2012 OSCE a efectuat anumite recomandări cu privire la soluționarea problemei școlilor cu predare în grafie latină, printre care și înregistrarea acestor instituții conform normelor locale, ceea ce însemna de fapt, pierea școlilor. Aceste recomandări au blocat orice alegație a Chișinăului în vederea apărării drepturilor elevilor, profesorilor și părinților din stânga Nistrului. Aici, ar trebui o doză de atenție versus impact. Cât despre procedura apostilei, legislația Republicii Moldova prevede expres procedura și mecanismul respectiv[2] Doar dacă se întâmplă o minune și administrația de facto acceptă curricula națională sau între Ministerul Educației și așa numitului minister al învățământului sunt semnate anumite acorduri, acceptate de Guvern, sau instituțiile de învățământ superior din regiune sunt recunoscute internațional poate avea loc procedura apostilei.
  • Cu privire subiectului utilizării numerele de înmatriculare transnistrene pe plan internațional, părțile au convenit să continue activitatea în baza recomandărilor tehnice ale Misiunii EUBAM din 2015. Din nou, nu cunoaștem care sunt recomandările acestei Misiuni, respectiv concluzionăm în abstract. Probleme numerelor de înmatriculare a fost continuu propagată de Tiraspol, iar toate propunerile Chișinăului au fost respinse, aici chiar încurajez autoritățile constituționale. Aceste numere nu sunt recunoscute și nici nu pot fi recunoscute nici de legislația Moldovei, nici de tratatele internaționale. Dacă Tiraspolul atât de mult insistă, atunci nu are decât să accepte înmatricularea autoturismelor în Moldova, iar Chișinăul ar putea să permită înmatricularea celor câteva mii de automobile, posesorii cărora sunt locuitorii de pe malul drept al Nistrului, nu cred că bugetul public va avea de suferit.
  • Cu privire la subiectul pe telecomunicație părțile au convenit să continue activitatea, în mod individual, fără recomandările europene. Îmi vine greu să cred că Chișinăul și invers Tiraspolul va accepta difuzarea operatorului național/ regional pe malurile controlate. Deși, sunt pentru ca la Tiraspol să fie difuzată Moldova1 și alte posturi naționale. Cât ține de frecvențele radio ale Tiraspolului, acestea sunt interceptate chiar și în Chișinău (sectorul Ciocana), iar canalele TV tiraspolene sunt privite de majoritatea locuitorilor din zona limitrofă. Respectiv, nu văd rostul unor negocieri intense la acest capitol. Mai mult ca atât că există o sumedenie de posibilități de comunicare pe net, mult mai accesibile și ieftine.
  • Cu privire la subiectul ecologiei rămas deschis din octombrie 2015 părțile au convenit să semneze memorandumuri de colaborare până la 15 iunie 2016. Așadar, bazinul râului Nistru va fi împărțit oficial.
  • Cu privire la subiectul dosarelor mutuale s-a convenit continuarea discuțiilor în cadrul grupurilor de lucru, inclusiv pe combaterea criminalității. Schimbul de date cu privire la cauzele penale inițiate și asigurarea liberei circulații a demnitarilor de pe ambele maluri de Nistru este la fel o condiție pentru negocieri pozitive. Apropo, observăm că lipsește insistența Tiraspolului cu privire la încetarea simultană a cauzelor penale, ceea ce poate fi o oportunitate pentru Chișinău.
  • Cu privire la subiectul garantării realizării obligațiunilor asumate anterior în cadrul procesului de dialog, părțile au confirmat disponibilitatea de a îmbunătăți mecanismul respectiv, fără a menționa asupra unui mecanism. Aici suntem puțin sceptici, pentru că practica demonstrează contrariul or în afara negocierilor, părțile s-au acuzat continuu de violarea angajamentelor asumate anterior.
  • În ultimul punct al protocolului respectiv, părțile au confirmat că vor discuta doar la masa de tratative și doar cu asistența OSCE, a Rusiei și Ucrainei. Nu cunoaștem, dacă din aceste negocieri au fost omiși mediatorii UE și SUA și care va fi rolul lor per viitor. Deși implicarea lor este destul de importantă.

În concluzie, opinăm că formatul 5+2 necesită un imbold mult mai puternic, de ce nu, a fi schimbat sau reformat. Politica pașilor mărunți nu și-a demonstrat eficacitatea, decât doar că nu a permis dezvoltarea unor noi conflicte interne.

Dilema actorilor implicați în reglementarea transnistreană.

Entuziasmul actorilor UE, SUA în aceste negocieri se epuizează. Proiectele grandioase nu au loc. Ultimele încercări au fost investiții minore în obiective de menire socială din regiunea transnistreană, alte proiecte fiind înghețate din cauza reticenței tiraspolene. Pe de altă parte, în 2016 Moscova a vărsat investiții majore prin intermendiul ONG „Integrarea Euroasitică” în școli, spitale. Respectiv, influența factorului rusesc crește. Apropo, rușii nu investesc doar în școli ruse, dar și moldovenești (alias cu grafie chirilică). Dilemele actorilor și donatorilor internaționali s-au răsfrânt asupra Chișinăului, care conștientizează că rămâne fără suportul internațional factologic și nu declarativ în reglementarea transnistreană. Sigur că aici adăugăm acuzațiile de coruptibilitate, criza bancară, furtul miliardului, etc.

 Accelerarea factorului politico-militar rusesc în regiunea transnistreană

 La 08 august 2016 Ministerul moldovean de externe a sugerat Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova să se abțină de la deschiderea secțiilor de votare în localitățile din regiunea transnistreană, aflate în afara controlului din partea autorităților constituționale moldovenești, având în vedere imposibilitatea asigurării condițiilor de securitate necesare pentru desfășurarea scrutinului.

După ce a examinat demersul Ambasadei Federației Ruse cu privire la deschiderea secțiilor de vot pe teritoriul Republicii Moldova pentru scrutinul din 18 Septembrie 2016 a alegerilor deputaților Dumei de Stat, Ministerul Afacerilor Externe a considerat inoportună deschiderea a 22 secții de votare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, sugerând Ambasadorului să se abțină de la această intenție.

În pofida prescripției, la 10 august 2016, Ambasadorul Federației Ruse a efectuat o vizită oficială la Tiraspol, unde s-a întâlnit cu liderului tiraspolean pentru a discuta despre organizarea scrutinului rus în regiunea transnistreană. Această denotă că alegerile pentru Duma de Stat în regiunea transnistreană vor avea loc, iar, diplomatului nu-i pasă despre atenționările repetate ale Ministerului de externe și integrării europene[3].

Zeci de vizite au fost întreprinse de oficialități ruse la Tiraspol, toate având un mesaj de încurajare a administrației transnistrene. Această susținere politică nu a devoluat nici după scrutinul prezidențial din 11 noiembrie 2016 de la Tiraspol. Se creează impresia, că Moscova este multumită de orice lider, doar care sa-și exprime fidelitatea.

Pe alt fundal, la 5 noiembrie 2016 pe aeroportul de la Tiraspol au avut loc competiții între tancurile armatei transnistrene și cele ale Grupului operațional al trupelor rusești din Transnistria. Evenimentul a fost găzduit de administrația de la Tiraspol în persoana lui Evghenii Șevciuc și a șefului executivului, Pavel Prokudin, inclusiv comenduirea militară rusă, fiind consemnată cu Ziua Unității naționale a Federației Ruse.

În competiție echipajele trupelor transnistrene și ruse au efectuat curse cu obstacole pe șenile și pe roți. De asemenea au fost efectuate sărituri cu parașuta de către militarii cu destinație specială din cadrul așa numitului minister al apărării din regiune. Competiția „Militarul unității-2016” a fost câștigată de echipa militarilor ruși. Aceștia au fost mulțumiți de liderul separatist cu „Cupa președintelui” republicii nerecunoscute. Aceasta este prima și nu ultima competiție cu blindate ale armatelor amicale, declarase Șevciuc.

Menționăm că exerciții militare ruso-transnistrene au avut loc recent. Acestea continuă, în pofida violării angajamentelor de neutralitate semnate de Federația rusă și a prescripțiilor autorităților constituționale ale Republicii Moldova[4].

Grupul operațional al trupelor rusești dislocate în regiunea transnistreană a efectuat de câteva zile operațiuni antitero, în calitate de exerciții tactice planificate. La etapa finală a acestor exerciții tactice au fost invitați militarii transnistreni sub egida elitei de la Tiraspol. Ofițerii ruși împreună cu ofițerii armatei transnistrene au participat în comun la un exercițiu tactic privind depășirea unor obstacole pe apă de blindate. Potrivit scenariului, teritoriul nostru a fost infiltrat de teroriști, care au confiscat o stație de tratare a apei pentru a arunca în aer blocul ecologic important.  Militarii ruși și transnistreni au organizat evacuarea pe râu cu blindatele de tip BTR-70 și BTR-60.

Potrivit șefului executivului tiraspolean, Pavel Prokudin. “Singurul negativ, în opinia mea, că nu au fost suficienți spectatori. Acest lucru trebuie văzut, în special de băieți. Cred că mulți dintre ei îți vor lega viața de forțele armate. În așa mod se educă patriotismul. Aceasta este una dintre cele mai dificile sarcini în domeniul militar – depășirea obstacolelor pe apă. Încă o dată vreau să-i mulțumesc Comandamentului GOTR și personal colonelului Dmitri Zelenkov – un adevărat ofițer rus, care depune toate eforturile, pentru ca Armata rusă și armata transnistreană să fie respectată”, – a subliniat Prokudin.

Unități transnistrene – unitate combinată “Antiterror” – a trecut, de asemenea, râul, au luptat cu “teroriști”. În plus, structura a inclus ofițeri nu cu experiență, nu contractori, ci soldați ai serviciului militar obligatoriu în armată, care, au venit cel mult de o lună în urmă. Astfel de exerciții comune pentru ei – este o experiență de neprețuit. Potrivit lui Pavel Prokudin, “anume așa se călește spiritul de bărbat adevărat”.

Parașutiștii transnistreni au aterizat de la bordul AN-2, au blocat “teroriști” și rezerva acestora. Împreună cu soldații GOTR au distrus în cele din urmă “inamicul” în mod eficient.”Aceste exerciții ar trebui să fie regulate, am discutat acest lucru cu comandantul rus. Pentru că unii băieți merg în rezervă, sunt înrolați noi tineri, respectiv capabilitatea militară trebuie să fie la nivelul cel mai înalt,  – a spus în concluzie, Pavel Prokudin[5].

Acțiuni militare comune continuă și în prezent.

 Criza negocierilor sau ping-pongul declarațiilor

Pentru că nici una din „părți” nu-și doresc adevărata soluționare a conflictului, acestea au generat ori de câte ori a fost posibil doar conflicte. Pe de o parte, Chișinăul invoca libera circulație, criza școlilor cu predare în grafie latină, accesul la terenurile de după traseul Râbnița-Tiraspol. Pe cealaltă parte, Tiraspolul reclama: dosarele mutuale, criza feroviară, blocada economică, recunoașterea numerelor de înmatriculare și diplomelor de studii transnistrene, aspecte departe de mandatul negocierilor. Ping pongul declarațiilor respective a continuat, evoluat și a revenit la startul inițial. Pe unele aspecte, Chișinăul a cedat unele poziții în defavoarea intereselor statutului.

Criza feroviarelor sau presupusa blocadă economică

Principalul importator de carburanți în Transnistria este Compania Sheriff. În vara lui 2016, Tiraspolul declarase că rezervele de combustibil sunt epuizate. Potrivit administrației regionale, de vină ar fi Guvernele de la Chișinău și Kiev, care continuă acțiunile neprietenoase de blocare a importului pe căile ferate. Potrivit Tiraspolului 24 de vagoane cu combustibil au fost reîntoarse la stația de prelucrare din Belarus de la punctul vamal Slobodka, Ucraina. Alte 39 de vagoane cu combustibil la fel, nu au acces în regiune.

Potrivit șefului presupusului executiv de la Tiraspol, Pavel Prokudin deciziile Căilor ferate ale Republicii Moldova și Ucrainei cu privire la importul pe căile ferate sunt motivate politic, încalcă grav înțelegerile convenite anterior și se califică de partea transnistreană ca o tentativă de a supune importul pe cale ferată în custodia Republicii Moldova. Aceste măsuri represive sunt elemente ale războiului economic continuu asupra Tiraspolului. Potrivit lui Prokudin, Tiraspolul va întreprinde acțiuni de ofensivă, cum ar fi creșterea taxelor pentru „tranzitul românesc”, introducerea controlului vamal suplimentar asupra mărfurilor tranzitate pe teritoriul regiunii.

Menționăm că potrivit HG nr.476 din 17.04.2002 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de transportare a produselor petroliere importate, toate produsele petroliere introduse în teritoriul vamal al Republicii Moldova urmează a fi supuse declarării și vămuirii obligatorii. Iar, potrivit HG nr. 1027 din 1 octombrie 2001 produsele petroliere pot fi introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, prin punctele de trecere: Ocnița, Cuciurgan, Etulia, Giurgiulești și Ungheni.

Moldova poate soluționa conflictul transnistrean prin intensificarea relațiilor economice

Criza carburanților din Transnistria deschide oportunități pentru autoritățile constituționale în vederea unei tentative de soluționare a diferendului transnistrean. 12 campanii transnistrene ce aveau ca activitate importul de combustibil în regiunea transnistreană și-au suspendat activitatea din cauza exigențelor cu privire la importul în regiune. În același timp, firma TRISTAR, fondatorii căreia sunt cetățeni domiciliați în mun. Chișinău desfășoară activitatea de import în regiune a combustibilului, fără careva obstacole și conformându-se procedurilor stabilite de legislația Republicii Moldova și Ucraina. Actualmente, TRISTAR este singura companie ce importă în regiune combustibil, care, ulterior este realizat prin intermediul stațiilor PECO „ALMAR-SVET”. Importul, îl realizează din luna mai 2016, iar taxele de licență și TVA-ul sunt achitate în bugetul de stat al Republicii Moldova.

Potrivit lui Iurie Ceban, adjunctul Uniunii întreprinzătorilor din Transnistria, compania TRISTAR este favorizată atât de Tiraspol, cât și de Chișinău. Este singura companie tânără, care ar prevăzut criza carburanților, ceea ce trezește dubii, susține respectivul.

La 16 iunie 2016 liderul de la Tiraspol emite un decret prin care micșorează accizele pentru importul combustibilului, de cca 2 ori. Decretul se răsfrânge asupra tuturor importatorilor din regiune, doar că este în favoarea firmei TRISTAR, cea care, de facto importă. În așa mod, deși înregistrează venituri, compania respectivă, achită mai puțin în bugetul regiunii. Alte stații PECO din regiune și-au suspendat activitatea.

Importatorii locali bat alarma. Însă, executivul aruncă pietrele în procesul de negocieri. Pavel Procudin, șeful executivului local, recomandă unor importatori să nu procure licențe de import a combustibilului de la Chișinău, ci să aștepte rezultatele negocierilor în formatul 5+2 pe problema respectivă.

Precedentul TRISTAR creează pretext pentru restul agenților economici din regiune să respecte legislația Republicii Moldova, în scopul desfășurării legale a activității de import-export. Relațiile economice cu malul drept sunt inevitabile. Pe lângă toate aspectele, criza valutară, la fel înaintează. Atât banca transnistreană, cât și agenții economici mari dezvoltă relații comerciale în valuta națională, adică leul moldovenesc, pentru a nu pierde la dublul sau triplul schimb sau convertire. Treptat, pe piața locală își va face apariția leul moldovenesc, sunt de părere întreprinzătorii locali.

Pe de o parte, această stare, conduce la pierderea suveranității tinerei republici, consideră primii pseudo-deputați. La una din ședințele sovietului suprem local, aceștia au acuzat executivul de „cedarea pozițiilor” în favoarea Chișinăului și au lansat ideea de crearea a unui „comitet al grevei”. Pe de altă parte, situația economică, dar și socială critică din regiune, ar putea aduce un plus de valoare Guvernului de la Chișinău, astfel încât să-și extindă influența mai întâi economică, după care și politică asupra regiunii transnistrene.

Mesaj critic de la Tiraspol – NU cedați pozițiile

În aprilie 2016 unii deputați din sovietul suprem au acuzat executivul tiraspolean de uzurpare și trădarea Transnistriei. Acuzația se referea la faptul semnării unui acord cu privire la reanimarea transportului feroviar pe căile ferate în cadrul procesului de dialog 1+1. Acest acord a fost semnat în 2012 între Șevciuc și V. Filat și viza pe lângă altele, accesul liber al reprezentanților Serviciului vamal al Republicii Moldova în regiunea transnistreană cu scopul efectuării controlului marfar și vămuirea pentru export.

În opinia aleșilor locali, prin semnarea acordului respectiv, au fost cedate pozițiile tinerei republici în relațiile diplomatice și externe. Respectiv, regiunea a devenit vulnerabilă, în comparație cu situația din anii precedenți.

De ce anume acest acord bilateral a deranjat deputații din sovietul suprem rămâne o enigmă. Mai mult, asemenea decizii au fost semnate periodic între Chișinău și Tiraspol din 1992 încoace, însă nu au deranjat actorii locali. Pe fundalul luptelor între executiv și forumul legislativ de la Tiraspol, aceste acuzații au zdruncinat opinia publică locală.

Reacția liderului tiraspolean și a administrației subordonate a fost pe măsură, „deputații nu au dreptate”. Acest fapt a fost confirmat și de Comitetul de securitate, împuternicit să verifice acțiunile lui Șevciuc în momentul semnării acestui acord cu Moldova. Zis și făcut, la mai puțin o lună de investigații, KGB-ul a stabilit că Șevciuc nu este pasibil de răspundere penală, deoarece nu există elementele vreunei infracțiuni.

Într-o postare pe o rețea de socializare, ex-diplomata Nina Stanski s-a arătat nedumerită de faptul că deputații locali nu au atras atenția asupra funcționalității școlilor cu predare în grafie latină, a organelor de poliție și altor instituții de stat ale R. Moldova în regiune. Aparent, reacția diplomatei (făcând abstracție de la aspirația lichidării instituțiilor moldovenești din stânga Nistrului) este logică, mai ales, că administrația de facto și-a stabilit clar prioritățile externe, inclusiv în cadrul procesului de negocieri, fapt acceptat de sovietul suprem.

În fine, deputații au emis o declarație destul de pragmatică. Aceștia au constatat că eforturile diplomatice ale executivului de facto ar fi fost în detrimentul Transnistriei. Deputații au recomandat departamentului de externe să evite concesiile unilaterale, să stea ferm pe baricade și să apere în mod activ interesele Transnistriei, susține unul din autorii acestei recomandări, deputatul local Andrei Safonov (membru al primului Parlament al Republicii Moldova) pe o rețea de socializare.

Rezumatul acestor confruntări la Tiraspol ar putea avea mai multe efecte, în special asupra procesului de negocieri. Pe de o parte, atât Chișinăul, cât și mediatorii ar trebui să analizeze speța respectivă cu precauție și să ceară explicații și anumite garanții de la Tiraspol în vederea neadmiterii unor acțiuni ce ar dăuna negocierilor. Pe de altă parte, criticile din regiune ar sili Chișinăul să nu semneze per viitor acorduri, care pot fi ușor denunțate la Tiraspol. În altă ordine de idei, Chișinăul ar trebui să renunțe la practica semnării unor acorduri, decizii, protocoale în detrimentul legii supreme, cu atât mai mult, în lipsa unei viziuni clare cu privire la statutul regiunii transnistrene.

Rivalitatea internă în cadrul campaniei pentru administrarea regiunii transnistrene

Anul 2016 este caracterizat unul cu context electoral pentru regiune. La 11 decembrie 2016 au avut loc așa numitele alegeri prezidențiale, după o campanie electivă demarată în februarie 2016. În lupta pentru administrarea regiunii s-au înscris puterea executivă (administrația președintelui) și legislativă locală (sovietul suprem). Aceste instituții și-au desemnat liderii, în calitate de concurenți pe Evghenii Șevciuc și Vadim Krasnoselischii. Respectivii și-au reorientat eforturile, inclusiv instituționale în atragerea avantajelor electorale prin utilizarea deschisă a resurselor administrative. În ansamblu, societatea a fost polarizată în două mari tabere de opinii.

La 25 iunie 2016 sovietul suprem votează pentru introducerea pedepsei penale pentru „critica negativă a Misiunii de pacificare rusă în Transnistria” . Inițiativa îi aparține lui Vadim Krasnoselischii, care ar fi fost deranjat de o postare pe o rețea de socializare ce, în opinia sa defăima Misiunea de pacificare rusă în regiune. Noua formă de pedeapsă, a fost percepută drept un pretext de cenzură și de impunere a unei singure opinii asupra elementului rus în regiune. Chiar dacă în perioada de monitorizare nici o persoană nu a fost condamnată pentru fapta sus-menționată, riscul unei asemenea pedepse este evident.

În general, afecțiunea pro-rusă reapare din nou pe agenda liderilor transnistreni, nu doar pentru a demonstra fidelitatea și a atrage fonduri din Federația Rusă, dar pentru a dezbina populația de la criza socială. Adoptarea pedepsei penale pentru critica elementului rus în regiune era un non-sens.  Factorul rusesc va predomina în regiune, atât timp cât va fi promovat de administrația de facto. Acest element pare a fi impus pentru a menține o influență în acest spațiu necontrolat. La 07 septembrie 2016 Evghenii Șevciuc a emis decretul 348 privind realizarea rezultatelor referendumului republican din 17 septembrie 2006[6]. Potrivit autorului, decretul 348 determină direcția strategică a politicii regionale interne și anume – ajustarea normelor legale regionale la standardele Federației Ruse. Pe când, politica regională externă este alinierea la Uniunea Eurasiatică. La fel, decretul prevedea un termen de până la 1 noiembrie 2016 prin care, executivul și sistemul judecătoresc local urmau să prezinte un plan de implementare a decretului. Acest plan așa și nu a fost adoptat și prezentat în termenul stipulat.  Noul lider, Vadim Krasnoselischii a reiterat poziția sa pro-rusă, însă nu s-a expus asupra măsurilor elaborate de predecesorul său.

Scrutinul din 11 decembrie 2016 a determinat un alt vector de dezvoltare a regiunii. Populația locală a dat preferințe concurentului susținut de monopolul economic Sheriff, Vadim Krasnoselischii. Acesta a fost investit peste cinci zile de la ziua scrutinului, în grabă.

Imediat, respectivul a purces la numiri în sovietul suprem, executiv, serviciul presei de stat, miliție, comitetul de anchetă și procuratura regională. Demnitarii numiți au exclamat asigurarea lor în dezvoltarea economică a regiunii, combaterea criminalității, etc. Nici unul nu a menționat despre un program de reformă instituțională a sectorului justiției sau îmbunătățirea situației drepturilor omului în zonă. Câteva zile, postul public de televiziune nu a publicat vreo informație despre evenimentele locale, protestând sau fiind paralizat de evoluția post-scrutin. Site-urile guvernamentale, la fel, au rămas inactive. Majoritatea jurnaliștilor de la compania publică, deși au protestat anterior împotriva lui Krasnoselischii au ales să servească în continuare acestuia în schimbul demisionării. Vectorul mediatic a fost preluat în ansamblu de noua echipă. Practic, surse alternative de informații nu există și probabil într-o perioadă de timp nu vor există. Suportul informațional va fi asigurat doar de administrația tiraspoleană, conform convingerilor politice propagandistice proprii.

Scrutinul prezidențial în Moldova și impactul asupra crizei transnistrene

La finele lui 2016, în turul II al scrutinului electiv pentru funcția de președinte al Republicii Moldova devine învingător Dl Igor Dodon, candidat din partea Partidului Socialist al Republicii Moldova. În societate se vehicula că o mare parte din voturi ar fi fost datorare grației implicării votului trasnistrean. De altfel, Dodon chiar în primele zile de mandat a efectuat câteva vizite la Tiraspol. Chiar dacă discuțiile dintre Dodon și Krasnoselischii nu au fost publice, ambii s-au aruncat în declarații de restabilirea a unor relații amicale. Entuziasmul dodonian nu a fost asaltat la Chișinău. Din contra, președintele R. Moldova a fost criticat dur de comunitatea veteranilor de război pentru gestul de trădare. Au avut loc și alte acțiuni, care se includ în componenta de trădare sau uzurpare de puteri, însă, dat fiind faptul că Parlamentul R. Moldova nu a luat act de acțiunile Președintelui R. Moldova nu ne putem expune cu privire la legalitatea acțiunilor ultimului.  Se pare că Dodon I, nu a reușit să capteze interesul Moscovei față de reglementarea transnistreană și alte subiecte importante pentru Moldova (observație din ultima vizită oficială cu Putin V.). Totuși, se observă că Moscova utilizează pe ambii „lideri” doar ca instrumente pentru un oarecare proiect geopolitic. Discursul și acțiunile Președintelului R. Moldova versus conflictul transnitrean sunt în opoziție cu liniile directorii asumate de legislativ. Cert este că mandatul său poate influența la îndeplinirea sarcinilor de către Guvern pe acțiunile de reintegrare.

Controlul comun al frontierei moldo-ucrainene or începutul relațiilor de tensiune

După cum am menționat mai sus, Ucraina a manifestat interes față de securizarea frontierelor sale, pentru a preveni impactul rus din regiune asupra teritoriului său. Ultimul mesaj de la Kiev cu privire la controlul frontier comun între Chișinău-Kiev a răsunat îngrozitor pentru Tiraspol. Per ansamblu, stabilirea frontierei moldovene după hotarul administrativ cu regiunea ar însemna un prim pas în soluționarea diferendului. Această ipoteză a fost lansată încă în anii 90, doar că Kievul a văzut-o cu reticență.

Tensionarea relațiilor dintre negociatori, s-a observat la ultima întrunire din 14 martie 2017. Conflictul a început de la limba vorbită în negocieri, mesajele publice denaturate, probleme abordate divers, etc. Nici de această dată, aceștia nu au ajuns la vreun consens. Cert este că peste două zile de la întrunire, la postul de control transnistrean Varnița-Bender a fost reținut Șeful adjunct al IGP a MAI, fapt considerat de autoritățile moldovene drept o tensionare a situației. Un alt incident, a fost reținerea deputatei Antiufeeva Galina de la Tiraspol, care plecase în grabă la Moscova prin aeroportul de la Chișinău. Aici, Tiraspolul a înaintat Chișinăului acuzații de neîncredere și tensionare a situației. Situațiile de tensiune s-au strămutat treptat în 2017, însemnând de fapt revenirea la situația anterioară.

Pe de altă parte, Chișinăul este în drept să-și soluționeze problemele prin orice căi legale. Respectiv, controlul frontalier este una din acțiunile acestuia. Pretențiile Tiraspolului sunt nejustificate și nu pot fi confundate cu mersul negocierilor, cel puțin pentru perioada în care „tânara republică” este nerecunoscută.

Analiza efectuată în cadrul Centrului pentru studierea consecințelor conflictului transnistrean de Experții Alexandru Zubco, Constantin Constantinescu pentru Laboratorul Analizei conflictului transnistrean, LACT.ro.

[1] http://gov.md/sites/default/files/2016_06_03_protokol_52_berlin_0.pdf

[2] http://www.edu.gov.md/ro/content/autentificare-si-recunoasterea-actelor-de-studii-0

[3] http://president.gospmr.ru/ru/news/sostoyalas-vstrecha-prezidenta-pmr-s-poslom-rossiyskoy-federacii

[4] http://president.gospmr.ru/ru/news/prezident-evgeniy-shevchuk-posetil-armeyskie-sorevnovaniya-voin-sodruzhestva-2016

http://novostipmr.com/ru/news/16-11-05/komanda-ogrv-uvezla-prezidentskiy-kubok-sorevnovaniy-voin

[5] http://gov-pmr.org/item/7358

[6] http://president.gospmr.ru/ru/news/ukaz-prezidenta-pmr-no-348-o-realizacii-itogov-respublikanskogo-referenduma-sostoyavshegosya-17

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Economie

Republica Moldova, țara unui singur oraș – 70% din business, concentrat în Chișinău

Publicat

pe

De către

Republica Moldova este considerată țara unui singur oraș, în condițiile în care 75% din activitatea economică a țării este concentrată în orașul Chișinău și Bălți.

Astfel, din totalul cifrei de afaceri de 263 miliarde lei anual, municipiului Chișinău îi revine 181 miliarde lei sau aproximativ 69%, iar mun. Bălți – 16 miliarde lei sau puțin peste 6%. Este constatarea făcută în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic” de către economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Din totalul de 365 mii salariați din economia națională peste 60% sau 220 mii sunt în municipiul Chișinău și alte 28 mii sau aproape 8% în municipiul Bălți.

Economistul susține că salariul mediu în mun. Chișinău este cu 50% mai mare decât în restul țării. Astfel, în timp ce în Chișinău oamenii primesc în medie 6.000 lei, iar în Bălți 5.200 lei, pe restul teritoriului țării, salariul mediu este de doar 4.000 lei.

La capitolul investiții din cele 19,7 miliarde lei, 12,7 miliarde lei sau aproximativ 65% sunt realizate în mun. Chișinău, iar alte 1,2 miliarde lei sau peste 6% în mun. Bălți.

Referindu-se la cheltuieli, Veaceslav Ioniță a spus că în mediu, locuitorii din afara mun. Chișinău și Bălți cheltuie pe lună pentru o persoană în jur de 1.900 lei.

În mun. Bălți, acest indicator este cu 16% mai mare și constituie 2.200 lei, iar în mun. Chișinău cu aproape 60% mai mare.

”În timp ce pensionarii din afara acestor două municipii au o pensie egală cu 1.200 lei lunar, cei din mun. Chișinău primesc în mediu o pensie de 1.700 lei sau cu 42% mi mare, iar cei din mun. Bălți au o pensie de 1.500 lei sau cu 25% mai mare față restul cetățenilor”.

Totodată, ramura construcțiilor este ce mai dezvoltată în Chișinău și Bălți. Astfel, peste 80% din toate locuințele sunt date în exploatare în cele două municipii. În anul 2017, în Moldova au fost date în exploatare 7.200 locuințe, un record absolut, iar majoritatea sunt construite în mun. Chișinău și Bălți.

În concluzie, Veaceslav Ioniță susține că și densitatea de autoturisme în mun. Chișinău este de 50 de ori mai mare față de restul țării.

”Din cele 573 mii de autoturisme pe care le dețin moldovenii, 199 mii sunt înregistrate în mun. Chișinău și 28 mii în Bălți. Și asta în condiția când ele dețin 102,8 și respectiv 24,1 km de drumuri din totalul de 9385,7 km”.

Citește mai departe

Opinii

Și femeile fac sex din plăcere

Publicat

pe

De către

Sursa: The NewYorker

*Pentru a citi, ascultați: Michelle Gurevich – To Be With Others

Promiscuitatea se referă la un amestec de indivizi, de sex opus, care locuiesc împreună (în mizerie!) și au un comportament necuviincios. Promiscuitatea este, în mod evident, ceva rău. O mică cercetare a etimologiei ne spune că, da, este vorba de un amestec de oameni, dar nediscriminatoriu, inclusiv nediscriminatoriu în eventuale relații sexuale. Cum a ajuns un simplu amestec să însemne un lucru rău, imoral, mizerabil?

În anul 2010, Cacilda Jethá și Christopher Ryan publică cartea Sex at Dawn”, menționată de mai multe ori în articole despre poliamorie, în care se descrie sporadic evoluția relațiilor sexuale, asemănările și deosebirile cu tot felul de primate și de ce toate poveștile se termină exact la timp, după petrecerea de trei zile și trei nopți. Cartea este scrisă într-un limbaj tipic de pop science, pe-alocuri prea familiar și nițel iritant, dar, probabil, depinde și de cititor.

O femeie modestă rareori are nevoie de satisfacție sexuală”

Autorii încep prin a descrie secolele negre în care femeilor le-a fost negată sexualitatea și plăcerea. Iluștri medici ai vremii protejau lumea și familia, uneori recomandând chiar înlăturarea clitorisului. Ideea dominantă era că femeile nu caută plăcere în relații, ci mai degrabă siguranță emoțională și materială: dacă femeile ar fi la fel de libidinoase ca bărbații, societatea s-ar prăbuși!”. Un oarecare lord Acton spunea, în 1875, că majoritatea femeilor, din fericire pentru ele și societate, nu sunt deranjate cu trăiri sexuale de orice fel, iar cele mai bune mame, soții și manageri de gospodării (sic!) știu puțin sau nimic despre răsfățurile sexuale. În general, o femeie modestă rareori caută satisfacție sexuală”. Istoria ne învață că bărbații caută să investească în ovulele femeiești, iar femeile sunt în competiție pentru investițiile bărbaților.

Antropoloaga Helen Fisher numește procesul un Contract Sexual: bărbații oferă bunuri și servicii, în schimbul la acces sexual exclusiv și consecvent. Un fel de prostituție?

O urmare a contractului sexual este că femeile sunt mai supărate de o potențială infidelitate emoțională, pe când bărbații sunt mai îngrijorați de o potențială infidelitate sexuală. Femeile caută siguranță și nu vor să o împartă cu nimeni, bărbații vor urmașii genetici să fie clar ai lor.  

În 1886, un neorolog german descria spiritul vremii: dacă o femeie este normal dezvoltată mintal și bine-educată, dorința ei sexuală este minimă. Dacă nu era așa, întreaga lume ar fi fost un bordel, iar căsătoria și familia – imposibilă”. Tot pe-atunci, alții au sugerat înlăturarea prin operație a clitorisului – o soluție pentru a preveni alunecarea de la plăcere spre imbecilitate sau chiar moarte. În 1936 (!), un manual medical respectat, recomanda înlăturarea clitorisului – un leac pentru masturbare. Oricum, ceva mai bine decât în anii 1600 când fetele cu un clitoris mai mare, un sfârc al diavolului, erau condamnate la moarte.

Dar o fi această imagine a cuplului monogam, bazat pe un nescris contract sexual, forma în care toți oamenii au trăit? Alți cercetători ne spun că totuși, în preistorie, oamenii trăiau în mai multă promiscuitate: bărbații aveau mai multe partenere, femeile – mai mulți parteneri. Nimic straniu sau nenatural. Homo sapiens erau niște libertini viguroși și ființe sexuale fără de rușine. Autorii țin să menționeze că femeile și bărbații trăiesc sexualitatea lor diferit, doar că ambii găsesc o plăcere considerabilă în proces.

Cartea judecă modelul standard a psihologiei evoluționiste: în care femeile recurg la trucuri pentru a se căsători cu un bărbat de nădejde, dar puțin plictisitor, iar de îndată ce soțul adoarme pe canapea, fug repede la club pentru a se lăsa însărcinate de un Neanderthal bărbos. Conform aceleiași istorii, bărbatul se va căsători, în urma unor promisiuni goale de iubire, cu o fată inocentă și frumușică. O va lăsa însărcinată cât mai rapid, apoi va începe să lucreze până târziu cu cât mai multe secretare.

Dacă familia nucleară, în care bărbatul caută să lase moștenire genetică, iar femeile caută siguranță emoțională și materială, este cadrul natural de a conviețui, autorii se întreabă de ce atât de mulți și-ar risca reputația, familia, cariera sau chiar imaginea prezidențială pentru ceva care este împotriva naturii umane?

Cimpanzeii hobbesieni și bonobo adepții lui Rousseau

Comportamentele sexuale ale oamenilor pot fi analizate și prin diferite obiceiuri ale primatelor – toate poligame, cu excepția maimuței Gibon. Autorii compară pacifiștii și sexual-liberii bobono cu agresivii cimpanzei. În cazul maimuțelor bonobo, femelele joacă un rol esențial în conviețuire, în cazul cimpanzeilor – masculii. Cimpanzeii rezolvă problemele sexuale prin putere, bonobo – prin sex. Cei din urmă fac sex pentru a reduce tensiunea și stresul, a stimula împărțirea hranei și a-și reafirma prietenii. De altfel, printre primate, capacitatea și dorința de a face sex oriunde și oricând o au doar bonobo și oamenii. Receptivitatea extinsă înseamnă că femeile pot fi sexual active toată durata ciclului menstrual, pe când majoritatea mamiferelor fac sex doar atunci când trebuie.

În urma lecturii mai multor cărți, bonobo par să fie tot mai drăgălași, de exemplu, înainte de actul sexual, bonobo se uită îndelungat unii în ochii altora. Aaaaaw.

Autorii se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă noi descopeream bonobo înainte de cimpanzeu.  Probabil discuțiile despre evoluția omului nu erau atât de mult despre violență, război, dominanță masculină, dar mai degrabă empatie sexuală, grijă și cooperare.

Libertatea sexuală

Să revenim însă la oameni. În perioada vânătorilor și culegătorilor, adică aproximativ 70 de mii de ani în urmă, o femeie putea fi puțin însărcinată”. Colectarea spermei este un proces, până un fetus se formează. Respectiv, ea căuta un asortiment de bărbați și solicita contribuții de la cei mai buni vânători, cei mai buni povestitori, de la cei glumeți, buni, puternici și frumoși – cu speranța că al ei copil va avea câte ceva din fiecare.

Astfel, copiii fără un tată nu sunt numiți bastarzi și judecați, dar sunt recunoscători că fiecare a contribuit cu ceva. În loc să fie geloși, ei sunt mai uniți.

Beneficiile libertății sexuale se exemplifică prin două comunități: Mehinaku din Brazilia și Mosuo din China.

Cercetătorii au remarcat că în Mehinaku există 88 de relații printre 37 de adulți. Ele contribuie la coeziunea satului, consolidarea relațiilor dintre persoane din diferite clanuri și promovarea relațiilor bazate pe afecțiune reciprocă. Acolo nu există fiici și feciori, doar copii. Nici un membru nu se gândește doar la sine.

Mosuo nu au cuvinte pentru crimă, război sau viol. Bărbații și femeile locuiesc în absolută libertate sexuală. Ei nu au nici cuvinte pentru soț sau soție, ci doar prieten. Mosuo mai este și matriarhat: adică proprietatea și numele trec de la mamă la fiică.  

Ce vor să ne zică autorii prin aceste două exemple: societățile în care nu este negată sexualitatea femeii (și le lipsesc sechelele istorice la acest capitol), în care femeile au mai multă autonomie și autoritate și în care predomină libertatea sexuală, tind să fie relaxate, tolerante și foarte sexy. Dacă nu sunteți mulțumiți de cantitatea de sex din viețile voastre, nu dați vina pe femei, ci asigurați-vă că au acces la putere, avuție și statut”.

Unii cercetători spun că, acolo unde coalițiile între femele sunt ultima autoritate socială și individuală nu există frică de masculi, acolo unde femeile sunt îndrăznețe și pline de încredere – libere să exprime părerea și sexualitatea, fără frică sau rușinea persecutării – tind să fie locuri mult mai plăcute și pentru bărbați, în detrimentul societăților conduse de o elită masculină.

Competiția spermei

Mai mulți cercetători au conectat dezvoltarea fizică a primatelor cu obișnuințele lor sexuale. O să ne referim doar la unele aspecte. Autorii ne spun că cimpanzeii, bonobo și oamenii trăiesc de fapt competiția spermei. Adică, istoric, organele sexuale ale bărbaților s-au dezvoltat mai mult, decât la gorile spre exemplu. Masculii gorile sunt mai musculoși pentru că lupta dintre ei este în afara corpului uman, în același timp organele sexuale sunt mult mai mici și nedezvoltate. Cum spune autorul: câmpul de joc este diferit. Prin urmare, acolo unde nu există competiție a puterii fizice, bărbații pot să se relaxeze, să coopereze și să evite anumite perturbări sociale.

Autorii ne conving cu mai multe argumente de ce competiția spermei există, dar concluzionează că în împerecherile monogame, unde o femeie face sex doar cu un bărbat, nu există competiția spermei cu alți bărbați. Sexul devine ca alegerile în dictatură (Salut, Putin!), cu doar un candidat care câștigă, indiferent de câte voturi sunt.

„New is always better?”

Un interes constant al primatelor este noutatea și varietatea. Pentru femei, o atracție mare o reprezintă nefamiliarul, iar bărbații, care au aventuri extramaritale, în majoritate spun că sunt fericiți cu partenera lor, doar au avut nevoie de puțină schimbare. Societatea însă promovează în continuare ideea de căsătorie monogamă, unde, de obicei, soțul „rămâne să lucreze până târziu”, iar femeile nu se prea dau în vânt după sex. Antropologul Symons spune că femeile nesățioase sunt găsite de obicei, dacă nu în exclusivitate, în ideologia feminismului, speranțele băieților și frica bărbaților. Atât pentru bărbați, cât și pentru femei, sexul este o plăcere. Atât pentru bărbați, cât și pentru femei, noutatea joacă un rol important. Bărbații și femeile se supără în egală măsură pe infidelitatea atât emoțională, cât și fizică.

Nu înțeleg de ce până la urmă autorii discută mai mult despre necesitățile bărbaților, cumva întărind prejudecățile deja existente în societate, dar încheie ei prin faptul că monogamia duce la monotonie, iar aceasta nu are nicio legătură cu atractivitatea sau dragostea pentru parteneră. Noutatea este în sine o atracție. Din păcate, autorii se referă aici doar la bărbați.

Ce e de făcut?

Nu pot să zic că autorii cărții m-au convins. Exemplele ilustrate nu sunt de-ajuns. Iar ideile nu par rumegate până la capăt și bine-structurate. Oricum, avem imaginea clară a sexualități și plăcerii femeii negate timp de secole și a faptului că dragostea, cuplarea și căsătoria sunt construcții sociale care nu au nici un înțeles în afara culturii date. Modele noi, mai puțin frustrante și care nu implică divorțuri, apar încetișor și discret. Dar mai este mult timp până a fi îmbrățișate de toată societatea și de a nu fi judecate de bărbații care lucrează până târziu și femeile care stau și îi așteaptă cu mâncarea nici caldă, nici rece.

Citește mai departe

Economie

Republica Moldova, țara ajutoarelor de stat de milioane de euro

Publicat

pe

De către

Moldova este fabrică de stimulente economice sub diverse instrumente, scheme, inclusiv ajutoare individuale acordate de atât de către autoritățile publice centrale cât şi de către autoritățile publice locale. Stimulentele economice, în special ajutoarele de stat vizează renunțările bugetare.

”În urma analizei cuantumurile ajutoarelor de stat pentru toate obiectivele, observăm ca ajutoarele de stat înregistrează tendințe substanțiale de creştere față de anul 2013, înregistrăm o creştere cu 8%, iar în 2015 o creştere de peste 18%. În acelaşi timp, fondurile alocate pentru susținerea întreprinderilor mici şi mijlocii scad în fiecare an de aproximativ 3 ori. O atare intervenție pe piață nu este una care soluționează eşecuri de piață, dar din contra creează o concurență neloială. Aceasta duce la scăderea în anul 2015 a numărului de ÎMM private cu aproximativ 400 unități dintre care 100 sunt cu capital mixt”, constată consultantul IDIS Viitorul, Georgeta Mincu, care a prezentat, astăzi, studiul “Evaluarea stimulentelor economice pentru dezvoltarea IMM-urilor”.

În acelaşi timp numărul întreprinderilor publice municipale neeficiente creşte, chiar dacă numărul salariaților în cadrul acestor întreprinderi de asemenea scade.

Potrivit ultimelor date în anul 2015, stimulentele financiare pentru soluționarea eșecurilor de piață din surse bugetare au constituit 260 milioane de euro și de 330 milioane euro din surse externe. Iar în topul domeniilor cu cele mai mari ajutoare de stat sunt: servicii de interes economic și general (utilități și infrastructură) – 1 miliard de lei, serviciile financiare – 734 milioane de lei, cercetare și inovare – 285 milioane de lei. În timp ce pentru susținerea IMM-urilor și crearea locurilor de muncă ajutorul de stat în 2015 a constituit doar 35 milioane de lei.

”O schemă de stimulente ar trebui să fie deschisă pentru toate dimensiunile întreprinderilor și să acorde o atenție deosebită nevoilor speciale ale IMM-urilor. Sistemul de stimulente ar trebui să aibă criterii clare de atribuire și conceput astfel încât să fie cât mai ușor de utilizat, la costuri administrative scăzute atât pentru întreprinderile participante, cât și pentru furnizorii de stat”, potrivit studiului.

Georgeta Mincu susține că stimulentele trebuie să fie raportate la priorităţile sociale: demografie, calitatea vieţii, instruire, cultură, circulaţia persoanelor (turism, transport), protecţia mediului și alte obiective în strategia de dezvoltare a țării.

Autoritățile publice trebuie să elaboreze mecanisme de evaluare a ajutorului de stat bazate pe trei piloni. 1) Elaborarea unui plan, inclusiv parlamentarii trebuie să introducă procese pentru a evalua în mod regulat rezultatele stimulentelor fiscale. 2) Măsurarea impactului. Evaluările trebuie să estimeze rezultatele stimulentelor atât pentru bugetul de stat, cât și pentru economie în general. 3) Informarea sau mediatizarea politicelor alese.

Îmbunătățirea politicilor este mai mult probabilă atunci când schema este un proces formal, iar rezultatele evaluării sunt publice și supuse audierilor legislative.

În concluzie, autoarea studiului recomandă reducerea ponderii ajutorului de stat acordat sub formă de renunțări la venituri bugetare (scutiri, reduceri, amânări) și să fie majorate ajutoarelor acordate sub formă de cheltuieli bugetare (fonduri se susținere a antreprenorialului, investiții in tehnologii si echipamente moderne, garanții financiare și credite preferențiale).

Totodată, autoritățile trebuie să elimine acordarea ajutorului individual și să crească numărul de măsuri acordate prin scheme de ajutor de stat, transparente și deschise tuturor operatorilor economici care doresc să aplice.

Publicația a fost realizată de IDIS „Viitorul” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei.

Citește mai departe