Connect with us

Opinii

Alexandru Zubco: Reflecții privind negocierile moldo-transnistrene privind (ne) soluționarea diferendului transnistrean

Publicat

pe

Rezumat. Anul 2016 nu a semnalat evoluții tectonice în mandatul negocierilor privind reglementarea conflictului transnistrean. Actorii naționali și internaționali au avut o reticență vizibilă asupra inițiativelor în reglementare, generată de eșecului proiectelor europene, redenumite în măsuri de consolidare (Poduri peste Nistru, Politica pașilor mici, Programul de reintegrare, etc). Un alt aspect care a influențat a fost determinat de efectul scrutinelor electorale ce au avut loc pe ambele maluri de Nistru. Pentru a evita interpretările și neutralitatea aceștia au fost rezervați la capitolul respectiv. Au existat un schimb de replici, pe alocuri acute cu privire la unele impedimente în consolidarea încrederii, care, deși au fost ridicate la niveluri înalte nu au cunoscut rezultate scontate. Pe fundalul reticenței europene, Moscova și-a intensificat rolul în negocieri și prezența în regiune (militară, economică, diplomatică, politică). Reacția actorilor europeni a fost rezervată în acest aspect, probabil din cauza influenței geopolitice a Federației Ruse în spațiul european. Pe de altă parte, războiul ruso-ucrainean a fost resimțit, în special de Tiraspol. Ucraina a reușit să întețească controlul frontalier cu hotarul administrativ transnistrean, fapt ce a deranjat și redus fenomenul contrabandei transnistrene. În acest sens, Tiraspolul a lansat o adevărată campanie anti-Kiev implicând factorul uman (prin regizarea crizei sociale, alimentare și petroliere). Din nou, propaganda respectivă a reușit. Chișinăul a fost nevoit să identifice soluții în vederea netensionării situației din zonă.   

  Eșecul negocierilor

În opinia autorilor, eșecul negocierilor este ireversibil din următoarele considerente:

  • Mandatul negocierilor nu este clar, lipsit de o verticalitate, transparență și valoare estimativă;
  • Actorii implicați în negocieri, au duble misiuni. Prima, în rolul de negociator/mediator și observator politic cu mandat de non-intervenție, dar de expertiză și duo cu mandat de donator/finanțator al unor proiecte de menire social-economică pentru ambele maluri de Nistru. În ipostaza respectivă, atunci când scopul proiectelor urmează a fi realizat, la siguranță că mediatorul/observatorul în formatul de negocieri, respectiv donatorul devine influențabil și șantajabil. Nu vom menționa unele cazuri cu titlul de exemplu, or lucrarea nu studiază acest context.
  • Poziționarea Chișinăului și Tiraspolului pe aceeași balanță este cel mai mare eșec al negociatorilor. Redenumirea acestora în calitate de „părți negociatoare” cu aceleași prerogative și drepturi în negocieri a scăzut randamentul puterii constituționale pentru acest spațiu din estul țării. Chișinăul, niciodată nu-și va putea impune controlul constituțional, nu va putea asigura drepturile și libertățile persoanelor din acel teritoriu or aceste acțiuni vor fi și sunt considerate ca ingerințe al unei părți negociatoare și surparea negocierilor;
  • Tiraspolul, prin politicile sale, cât și instruirilor adecvate din partea Kremlinului au făcut față oricărei platforme de negocieri. Ba mai mult, calitatea presupusei diplomații prevalează cu mult cea constituțională. Unitatea decizională și fermitatea opiniilor și ideilor lansate de Tiraspol au fost doar de apreciat pe parcursul negocierilor. Chișinăul, a fost nevoit doar să se auto-justifice;
  • Politica tiraspoleană și cea națională sunt totalmente diverse și se combat. De aici, nici o formă de negocieri sau apropiere nu poate avea loc, decât doar la aspecte de cedări de poziții, teritorii, concesionări, etc;
  • Efectul negocierilor au fost doar în cedarea intereselor și consolidarea regimului tiraspolean. O simplă retrospectivă a actelor semnate în cadrul acestui format, arată doar concesii din partea autorităților constituționale și deloc invers;
  • Actele semnate în negocieri cât și mandatul negocierilor nu se încadrează în limitele prestabilite de legislația Republicii Moldova. Mai bine zis, documentele semnate nu au calitatea de acte juridice;
  • Guvernul R. Moldova nu are o strategie cu privire la reintegrarea țării, fapt ce răsfrânge asupra proceselor decizionale, adoptării vreunei soluții, etc.
  • La nivel regional, la fel există neînțelegeri cu privire la efectul negocierilor. Executivul local condus de Evghenii Șevciuc a fost acuzat de deputații sovietului suprem cu privire la trădare în aspecte ce țin de semnarea acordurilor feroviare, respectiv admiterea pe teritoriul transnistrean a reprezentanților Serviciul vamal al R. Moldova.

Probabil, unicul eveniment marcant în 2016 au fost lansarea la insistența Moscovei și acceptarea Germaniei a formatului de negocieri 5+2 la Bavaria. Despre efectele conferințelor bavareze, menționăm mai jos.

 Rezumatul Conferințelor bavareze sau eșecul Germaniei în negocieri

În 2015-2016 mandatul OSCE în reglementarea transnistreană a fost preluată de Germania. Experiența acestui stat cu privire la apropierea ambelor părți conflictuale a stârnit un val de optimism în special la Chișinău. Deși se aștepta o mai mare implicare a statului federal în identificarea soluțiilor, efectul a fost invers.

Pe lângă câteva întruniri formale și neformale, nu au avut loc evenimente de rezonanță. Se pare că Germania fie a fost influențată, fie nu a dorit/nu a depus efort suficient în reglementare problemei.

Mandatul său, la finele 2016  era compromis. Astfel, în vara lui 2016 Germania propune două runde de negocieri la Bavaria. Desigur că atât Chișinăul, cât și Tiraspolul au acceptat oferta turistică. O agendă clară a întrunirii 5+2 nu a fost publicată, decât după această întrunire stranie. În schimb, presa a mediatizat acest eveniment ca unul de impact pentru soluționare conflictului. O simplă analiză a evenimentului bavarez arată contrariul. De fapt, părțile treptat au purces la dialogul social, decât politic. În opinia autorului, acest pas a fost unul de eșec total al formatului de negocieri, cât și a rolului OSCE, reprezentanților UE, SUA în Moldova ce participă sub acest mandat la negocieri. Gafele respective au fost preluate cu ușurință de Kremlin și Tiraspol, care se vor reflecta pe parcurs în platforma de negocieri.

Așadar, treptat dialogul politic dispare de pe agenda formatului 5+2 fiind substituit cu rezolvarea problemelor de ordin social. Aparent, soluționarea unor subiecte sociale ar salva, în principiu, formatul respectiv, care nu se bucură de rezultate scontate. Iar, conferința de la Berlin din iunie 2016, dar și următoarele vin să confirme acest fapt. Dacă, inițial acest format a fost instituit în scopul reglementării diferendului transnistrean respectându-se integritatea teritorială a Republicii Moldova, astăzi accentele se reorientează pe segmentele la care insistă administrația de facto. După cum au spus-o în repetate rânduri și alți experți, asistăm la un proces de consolidare a aspirațiilor irealizabile ale unei entități. Mai mult ca atât legitimăm și tolerăm acțiunile acesteia.

Chișinăul este prins, atât de insistența, uneori oarbă a partenerilor de dezvoltare, cât și de interesele geopolitice ale Kremlinului în această regiune. Temerea de a nu dăuna relațiilor cu donatorii, dar și a nu influența relațiilor dificile cu Rusia va conduce neapărat la dezbinarea teritorială a Republicii Moldova. Apropo, grație suportului extern. Guvernul, Parlamentul Republicii Moldova ar trebui să-și concentreze eforturile mai cu insistență și verticalitate. În fine, este vorba despre o cauză nobilă pentru întreaga țară și nu sunt problemele exclusive ale Biroului de reintegrare.

Formatul de negocieri nu mai este capabil să discute aspectele privind statutul special, drepturile omului sau alte probleme sensibile. Fiecare participant la acest format înțelege că poate dăuna întregului proces, în cazul în care va propunere dezbaterea unor subiecte concrete. Pe de altă parte, acest fapt, determină o continuitate a negocierilor, cu sau fără întrevederi oficiale, aspecte comode pentru negociatori. Tergiversarea soluționării unor dificultăți poate fi și ea o soluție. Locuitorii de pe ambele maluri, spre exemplu, nu au așteptat negocierilor ci au restabilit contactele și dialogul.

Probabil o să mă repet, dar conflictul respectiv este la nivel politic, respectiv fiecare administrație (parte a negocierilor) are opțiuni totalmente diverse față de viitor. Aceste ambiții împiedică identificarea unor soluții. Aici m-ai adăugăm și influența propagandei regionale destul de impunătoare în zona necontrolată. Societatea civilă din regiune nu este pregătită pentru reforme și/sau reintegrare. Activități de dialog social, combaterea stereotipurilor, informare juridică sunt puține sau chiar deloc în regiune. De aici, o susținerea masivă a principiilor de integritate nu există. Reușitele Chișinăului nu sunt vizibile în regiune. Iar, administrația de facto explorează masiv mesaje negative anti-Moldova. Pe această undă, o reglementare nu va avea loc în următorii ani.

Pe lângă toate aceste nuanțe se adaugă și o lipsă de transparență în procesul decizional de reglementare, atât din partea Chișinăului, cât și a experților, mediatorilor și observatorilor internaționali. Documentele elaborate nu sunt publice, propuse și dezbătute de opinia publică. Toate se relevă la simple comunicate de presă, iar analiștii sunt nevoiți să descifreze mesajul și să se expună doar după ce ar fi avut loc evenimentul sau aprobat vreun document.

Așadar, la începutul lunii iunie 2016, delegațiile formatului 5+2 pe banii publici, au mers la Berlin pentru a reconfirma o soluție adoptată cu mult înainte. Societății i-a fost prezentat un protocol de intenție, care pare să fi fost redactat și coordonat la Chișinău, Tiraspol și Moscova de până la Conferință[1]. Pagina trei, redactată cu un alt font și dimensiune diferită de cel precedent arată că observatorii UE și SUA au confirmat că a avut loc reuniunea formatului și nu că au subsemnat protocolul de intenție. Probabil că aici nu există nici o omisiune sau așa sunt regulile dialogului. Protocolul a fost întitulat drept unul politic, deși sunt convins că diplomele de studii, numerele de înmatriculare, ecologia la Nistru sunt pe de parte de sfera politicului.

Ce au convenit părțile:

  • Cu privire la subiectul „apostilei actelor de studii” eliberate de administrația de facto să continue activitatea în baza Recomandărilor experților europeni din 2014. Cu regret, aceste recomandări nu sunt accesibile publicului larg, respectiv devine deficitară expunerea opiniei. Nu am nimic împotriva oricăror recomandări, ba din contra le încurajez. Amintesc, doar că în 2012 OSCE a efectuat anumite recomandări cu privire la soluționarea problemei școlilor cu predare în grafie latină, printre care și înregistrarea acestor instituții conform normelor locale, ceea ce însemna de fapt, pierea școlilor. Aceste recomandări au blocat orice alegație a Chișinăului în vederea apărării drepturilor elevilor, profesorilor și părinților din stânga Nistrului. Aici, ar trebui o doză de atenție versus impact. Cât despre procedura apostilei, legislația Republicii Moldova prevede expres procedura și mecanismul respectiv[2] Doar dacă se întâmplă o minune și administrația de facto acceptă curricula națională sau între Ministerul Educației și așa numitului minister al învățământului sunt semnate anumite acorduri, acceptate de Guvern, sau instituțiile de învățământ superior din regiune sunt recunoscute internațional poate avea loc procedura apostilei.
  • Cu privire subiectului utilizării numerele de înmatriculare transnistrene pe plan internațional, părțile au convenit să continue activitatea în baza recomandărilor tehnice ale Misiunii EUBAM din 2015. Din nou, nu cunoaștem care sunt recomandările acestei Misiuni, respectiv concluzionăm în abstract. Probleme numerelor de înmatriculare a fost continuu propagată de Tiraspol, iar toate propunerile Chișinăului au fost respinse, aici chiar încurajez autoritățile constituționale. Aceste numere nu sunt recunoscute și nici nu pot fi recunoscute nici de legislația Moldovei, nici de tratatele internaționale. Dacă Tiraspolul atât de mult insistă, atunci nu are decât să accepte înmatricularea autoturismelor în Moldova, iar Chișinăul ar putea să permită înmatricularea celor câteva mii de automobile, posesorii cărora sunt locuitorii de pe malul drept al Nistrului, nu cred că bugetul public va avea de suferit.
  • Cu privire la subiectul pe telecomunicație părțile au convenit să continue activitatea, în mod individual, fără recomandările europene. Îmi vine greu să cred că Chișinăul și invers Tiraspolul va accepta difuzarea operatorului național/ regional pe malurile controlate. Deși, sunt pentru ca la Tiraspol să fie difuzată Moldova1 și alte posturi naționale. Cât ține de frecvențele radio ale Tiraspolului, acestea sunt interceptate chiar și în Chișinău (sectorul Ciocana), iar canalele TV tiraspolene sunt privite de majoritatea locuitorilor din zona limitrofă. Respectiv, nu văd rostul unor negocieri intense la acest capitol. Mai mult ca atât că există o sumedenie de posibilități de comunicare pe net, mult mai accesibile și ieftine.
  • Cu privire la subiectul ecologiei rămas deschis din octombrie 2015 părțile au convenit să semneze memorandumuri de colaborare până la 15 iunie 2016. Așadar, bazinul râului Nistru va fi împărțit oficial.
  • Cu privire la subiectul dosarelor mutuale s-a convenit continuarea discuțiilor în cadrul grupurilor de lucru, inclusiv pe combaterea criminalității. Schimbul de date cu privire la cauzele penale inițiate și asigurarea liberei circulații a demnitarilor de pe ambele maluri de Nistru este la fel o condiție pentru negocieri pozitive. Apropo, observăm că lipsește insistența Tiraspolului cu privire la încetarea simultană a cauzelor penale, ceea ce poate fi o oportunitate pentru Chișinău.
  • Cu privire la subiectul garantării realizării obligațiunilor asumate anterior în cadrul procesului de dialog, părțile au confirmat disponibilitatea de a îmbunătăți mecanismul respectiv, fără a menționa asupra unui mecanism. Aici suntem puțin sceptici, pentru că practica demonstrează contrariul or în afara negocierilor, părțile s-au acuzat continuu de violarea angajamentelor asumate anterior.
  • În ultimul punct al protocolului respectiv, părțile au confirmat că vor discuta doar la masa de tratative și doar cu asistența OSCE, a Rusiei și Ucrainei. Nu cunoaștem, dacă din aceste negocieri au fost omiși mediatorii UE și SUA și care va fi rolul lor per viitor. Deși implicarea lor este destul de importantă.

În concluzie, opinăm că formatul 5+2 necesită un imbold mult mai puternic, de ce nu, a fi schimbat sau reformat. Politica pașilor mărunți nu și-a demonstrat eficacitatea, decât doar că nu a permis dezvoltarea unor noi conflicte interne.

Dilema actorilor implicați în reglementarea transnistreană.

Entuziasmul actorilor UE, SUA în aceste negocieri se epuizează. Proiectele grandioase nu au loc. Ultimele încercări au fost investiții minore în obiective de menire socială din regiunea transnistreană, alte proiecte fiind înghețate din cauza reticenței tiraspolene. Pe de altă parte, în 2016 Moscova a vărsat investiții majore prin intermendiul ONG „Integrarea Euroasitică” în școli, spitale. Respectiv, influența factorului rusesc crește. Apropo, rușii nu investesc doar în școli ruse, dar și moldovenești (alias cu grafie chirilică). Dilemele actorilor și donatorilor internaționali s-au răsfrânt asupra Chișinăului, care conștientizează că rămâne fără suportul internațional factologic și nu declarativ în reglementarea transnistreană. Sigur că aici adăugăm acuzațiile de coruptibilitate, criza bancară, furtul miliardului, etc.

 Accelerarea factorului politico-militar rusesc în regiunea transnistreană

 La 08 august 2016 Ministerul moldovean de externe a sugerat Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova să se abțină de la deschiderea secțiilor de votare în localitățile din regiunea transnistreană, aflate în afara controlului din partea autorităților constituționale moldovenești, având în vedere imposibilitatea asigurării condițiilor de securitate necesare pentru desfășurarea scrutinului.

După ce a examinat demersul Ambasadei Federației Ruse cu privire la deschiderea secțiilor de vot pe teritoriul Republicii Moldova pentru scrutinul din 18 Septembrie 2016 a alegerilor deputaților Dumei de Stat, Ministerul Afacerilor Externe a considerat inoportună deschiderea a 22 secții de votare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, sugerând Ambasadorului să se abțină de la această intenție.

În pofida prescripției, la 10 august 2016, Ambasadorul Federației Ruse a efectuat o vizită oficială la Tiraspol, unde s-a întâlnit cu liderului tiraspolean pentru a discuta despre organizarea scrutinului rus în regiunea transnistreană. Această denotă că alegerile pentru Duma de Stat în regiunea transnistreană vor avea loc, iar, diplomatului nu-i pasă despre atenționările repetate ale Ministerului de externe și integrării europene[3].

Zeci de vizite au fost întreprinse de oficialități ruse la Tiraspol, toate având un mesaj de încurajare a administrației transnistrene. Această susținere politică nu a devoluat nici după scrutinul prezidențial din 11 noiembrie 2016 de la Tiraspol. Se creează impresia, că Moscova este multumită de orice lider, doar care sa-și exprime fidelitatea.

Pe alt fundal, la 5 noiembrie 2016 pe aeroportul de la Tiraspol au avut loc competiții între tancurile armatei transnistrene și cele ale Grupului operațional al trupelor rusești din Transnistria. Evenimentul a fost găzduit de administrația de la Tiraspol în persoana lui Evghenii Șevciuc și a șefului executivului, Pavel Prokudin, inclusiv comenduirea militară rusă, fiind consemnată cu Ziua Unității naționale a Federației Ruse.

În competiție echipajele trupelor transnistrene și ruse au efectuat curse cu obstacole pe șenile și pe roți. De asemenea au fost efectuate sărituri cu parașuta de către militarii cu destinație specială din cadrul așa numitului minister al apărării din regiune. Competiția „Militarul unității-2016” a fost câștigată de echipa militarilor ruși. Aceștia au fost mulțumiți de liderul separatist cu „Cupa președintelui” republicii nerecunoscute. Aceasta este prima și nu ultima competiție cu blindate ale armatelor amicale, declarase Șevciuc.

Menționăm că exerciții militare ruso-transnistrene au avut loc recent. Acestea continuă, în pofida violării angajamentelor de neutralitate semnate de Federația rusă și a prescripțiilor autorităților constituționale ale Republicii Moldova[4].

Grupul operațional al trupelor rusești dislocate în regiunea transnistreană a efectuat de câteva zile operațiuni antitero, în calitate de exerciții tactice planificate. La etapa finală a acestor exerciții tactice au fost invitați militarii transnistreni sub egida elitei de la Tiraspol. Ofițerii ruși împreună cu ofițerii armatei transnistrene au participat în comun la un exercițiu tactic privind depășirea unor obstacole pe apă de blindate. Potrivit scenariului, teritoriul nostru a fost infiltrat de teroriști, care au confiscat o stație de tratare a apei pentru a arunca în aer blocul ecologic important.  Militarii ruși și transnistreni au organizat evacuarea pe râu cu blindatele de tip BTR-70 și BTR-60.

Potrivit șefului executivului tiraspolean, Pavel Prokudin. “Singurul negativ, în opinia mea, că nu au fost suficienți spectatori. Acest lucru trebuie văzut, în special de băieți. Cred că mulți dintre ei îți vor lega viața de forțele armate. În așa mod se educă patriotismul. Aceasta este una dintre cele mai dificile sarcini în domeniul militar – depășirea obstacolelor pe apă. Încă o dată vreau să-i mulțumesc Comandamentului GOTR și personal colonelului Dmitri Zelenkov – un adevărat ofițer rus, care depune toate eforturile, pentru ca Armata rusă și armata transnistreană să fie respectată”, – a subliniat Prokudin.

Unități transnistrene – unitate combinată “Antiterror” – a trecut, de asemenea, râul, au luptat cu “teroriști”. În plus, structura a inclus ofițeri nu cu experiență, nu contractori, ci soldați ai serviciului militar obligatoriu în armată, care, au venit cel mult de o lună în urmă. Astfel de exerciții comune pentru ei – este o experiență de neprețuit. Potrivit lui Pavel Prokudin, “anume așa se călește spiritul de bărbat adevărat”.

Parașutiștii transnistreni au aterizat de la bordul AN-2, au blocat “teroriști” și rezerva acestora. Împreună cu soldații GOTR au distrus în cele din urmă “inamicul” în mod eficient.”Aceste exerciții ar trebui să fie regulate, am discutat acest lucru cu comandantul rus. Pentru că unii băieți merg în rezervă, sunt înrolați noi tineri, respectiv capabilitatea militară trebuie să fie la nivelul cel mai înalt,  – a spus în concluzie, Pavel Prokudin[5].

Acțiuni militare comune continuă și în prezent.

 Criza negocierilor sau ping-pongul declarațiilor

Pentru că nici una din „părți” nu-și doresc adevărata soluționare a conflictului, acestea au generat ori de câte ori a fost posibil doar conflicte. Pe de o parte, Chișinăul invoca libera circulație, criza școlilor cu predare în grafie latină, accesul la terenurile de după traseul Râbnița-Tiraspol. Pe cealaltă parte, Tiraspolul reclama: dosarele mutuale, criza feroviară, blocada economică, recunoașterea numerelor de înmatriculare și diplomelor de studii transnistrene, aspecte departe de mandatul negocierilor. Ping pongul declarațiilor respective a continuat, evoluat și a revenit la startul inițial. Pe unele aspecte, Chișinăul a cedat unele poziții în defavoarea intereselor statutului.

Criza feroviarelor sau presupusa blocadă economică

Principalul importator de carburanți în Transnistria este Compania Sheriff. În vara lui 2016, Tiraspolul declarase că rezervele de combustibil sunt epuizate. Potrivit administrației regionale, de vină ar fi Guvernele de la Chișinău și Kiev, care continuă acțiunile neprietenoase de blocare a importului pe căile ferate. Potrivit Tiraspolului 24 de vagoane cu combustibil au fost reîntoarse la stația de prelucrare din Belarus de la punctul vamal Slobodka, Ucraina. Alte 39 de vagoane cu combustibil la fel, nu au acces în regiune.

Potrivit șefului presupusului executiv de la Tiraspol, Pavel Prokudin deciziile Căilor ferate ale Republicii Moldova și Ucrainei cu privire la importul pe căile ferate sunt motivate politic, încalcă grav înțelegerile convenite anterior și se califică de partea transnistreană ca o tentativă de a supune importul pe cale ferată în custodia Republicii Moldova. Aceste măsuri represive sunt elemente ale războiului economic continuu asupra Tiraspolului. Potrivit lui Prokudin, Tiraspolul va întreprinde acțiuni de ofensivă, cum ar fi creșterea taxelor pentru „tranzitul românesc”, introducerea controlului vamal suplimentar asupra mărfurilor tranzitate pe teritoriul regiunii.

Menționăm că potrivit HG nr.476 din 17.04.2002 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de transportare a produselor petroliere importate, toate produsele petroliere introduse în teritoriul vamal al Republicii Moldova urmează a fi supuse declarării și vămuirii obligatorii. Iar, potrivit HG nr. 1027 din 1 octombrie 2001 produsele petroliere pot fi introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, prin punctele de trecere: Ocnița, Cuciurgan, Etulia, Giurgiulești și Ungheni.

Moldova poate soluționa conflictul transnistrean prin intensificarea relațiilor economice

Criza carburanților din Transnistria deschide oportunități pentru autoritățile constituționale în vederea unei tentative de soluționare a diferendului transnistrean. 12 campanii transnistrene ce aveau ca activitate importul de combustibil în regiunea transnistreană și-au suspendat activitatea din cauza exigențelor cu privire la importul în regiune. În același timp, firma TRISTAR, fondatorii căreia sunt cetățeni domiciliați în mun. Chișinău desfășoară activitatea de import în regiune a combustibilului, fără careva obstacole și conformându-se procedurilor stabilite de legislația Republicii Moldova și Ucraina. Actualmente, TRISTAR este singura companie ce importă în regiune combustibil, care, ulterior este realizat prin intermediul stațiilor PECO „ALMAR-SVET”. Importul, îl realizează din luna mai 2016, iar taxele de licență și TVA-ul sunt achitate în bugetul de stat al Republicii Moldova.

Potrivit lui Iurie Ceban, adjunctul Uniunii întreprinzătorilor din Transnistria, compania TRISTAR este favorizată atât de Tiraspol, cât și de Chișinău. Este singura companie tânără, care ar prevăzut criza carburanților, ceea ce trezește dubii, susține respectivul.

La 16 iunie 2016 liderul de la Tiraspol emite un decret prin care micșorează accizele pentru importul combustibilului, de cca 2 ori. Decretul se răsfrânge asupra tuturor importatorilor din regiune, doar că este în favoarea firmei TRISTAR, cea care, de facto importă. În așa mod, deși înregistrează venituri, compania respectivă, achită mai puțin în bugetul regiunii. Alte stații PECO din regiune și-au suspendat activitatea.

Importatorii locali bat alarma. Însă, executivul aruncă pietrele în procesul de negocieri. Pavel Procudin, șeful executivului local, recomandă unor importatori să nu procure licențe de import a combustibilului de la Chișinău, ci să aștepte rezultatele negocierilor în formatul 5+2 pe problema respectivă.

Precedentul TRISTAR creează pretext pentru restul agenților economici din regiune să respecte legislația Republicii Moldova, în scopul desfășurării legale a activității de import-export. Relațiile economice cu malul drept sunt inevitabile. Pe lângă toate aspectele, criza valutară, la fel înaintează. Atât banca transnistreană, cât și agenții economici mari dezvoltă relații comerciale în valuta națională, adică leul moldovenesc, pentru a nu pierde la dublul sau triplul schimb sau convertire. Treptat, pe piața locală își va face apariția leul moldovenesc, sunt de părere întreprinzătorii locali.

Pe de o parte, această stare, conduce la pierderea suveranității tinerei republici, consideră primii pseudo-deputați. La una din ședințele sovietului suprem local, aceștia au acuzat executivul de „cedarea pozițiilor” în favoarea Chișinăului și au lansat ideea de crearea a unui „comitet al grevei”. Pe de altă parte, situația economică, dar și socială critică din regiune, ar putea aduce un plus de valoare Guvernului de la Chișinău, astfel încât să-și extindă influența mai întâi economică, după care și politică asupra regiunii transnistrene.

Mesaj critic de la Tiraspol – NU cedați pozițiile

În aprilie 2016 unii deputați din sovietul suprem au acuzat executivul tiraspolean de uzurpare și trădarea Transnistriei. Acuzația se referea la faptul semnării unui acord cu privire la reanimarea transportului feroviar pe căile ferate în cadrul procesului de dialog 1+1. Acest acord a fost semnat în 2012 între Șevciuc și V. Filat și viza pe lângă altele, accesul liber al reprezentanților Serviciului vamal al Republicii Moldova în regiunea transnistreană cu scopul efectuării controlului marfar și vămuirea pentru export.

În opinia aleșilor locali, prin semnarea acordului respectiv, au fost cedate pozițiile tinerei republici în relațiile diplomatice și externe. Respectiv, regiunea a devenit vulnerabilă, în comparație cu situația din anii precedenți.

De ce anume acest acord bilateral a deranjat deputații din sovietul suprem rămâne o enigmă. Mai mult, asemenea decizii au fost semnate periodic între Chișinău și Tiraspol din 1992 încoace, însă nu au deranjat actorii locali. Pe fundalul luptelor între executiv și forumul legislativ de la Tiraspol, aceste acuzații au zdruncinat opinia publică locală.

Reacția liderului tiraspolean și a administrației subordonate a fost pe măsură, „deputații nu au dreptate”. Acest fapt a fost confirmat și de Comitetul de securitate, împuternicit să verifice acțiunile lui Șevciuc în momentul semnării acestui acord cu Moldova. Zis și făcut, la mai puțin o lună de investigații, KGB-ul a stabilit că Șevciuc nu este pasibil de răspundere penală, deoarece nu există elementele vreunei infracțiuni.

Într-o postare pe o rețea de socializare, ex-diplomata Nina Stanski s-a arătat nedumerită de faptul că deputații locali nu au atras atenția asupra funcționalității școlilor cu predare în grafie latină, a organelor de poliție și altor instituții de stat ale R. Moldova în regiune. Aparent, reacția diplomatei (făcând abstracție de la aspirația lichidării instituțiilor moldovenești din stânga Nistrului) este logică, mai ales, că administrația de facto și-a stabilit clar prioritățile externe, inclusiv în cadrul procesului de negocieri, fapt acceptat de sovietul suprem.

În fine, deputații au emis o declarație destul de pragmatică. Aceștia au constatat că eforturile diplomatice ale executivului de facto ar fi fost în detrimentul Transnistriei. Deputații au recomandat departamentului de externe să evite concesiile unilaterale, să stea ferm pe baricade și să apere în mod activ interesele Transnistriei, susține unul din autorii acestei recomandări, deputatul local Andrei Safonov (membru al primului Parlament al Republicii Moldova) pe o rețea de socializare.

Rezumatul acestor confruntări la Tiraspol ar putea avea mai multe efecte, în special asupra procesului de negocieri. Pe de o parte, atât Chișinăul, cât și mediatorii ar trebui să analizeze speța respectivă cu precauție și să ceară explicații și anumite garanții de la Tiraspol în vederea neadmiterii unor acțiuni ce ar dăuna negocierilor. Pe de altă parte, criticile din regiune ar sili Chișinăul să nu semneze per viitor acorduri, care pot fi ușor denunțate la Tiraspol. În altă ordine de idei, Chișinăul ar trebui să renunțe la practica semnării unor acorduri, decizii, protocoale în detrimentul legii supreme, cu atât mai mult, în lipsa unei viziuni clare cu privire la statutul regiunii transnistrene.

Rivalitatea internă în cadrul campaniei pentru administrarea regiunii transnistrene

Anul 2016 este caracterizat unul cu context electoral pentru regiune. La 11 decembrie 2016 au avut loc așa numitele alegeri prezidențiale, după o campanie electivă demarată în februarie 2016. În lupta pentru administrarea regiunii s-au înscris puterea executivă (administrația președintelui) și legislativă locală (sovietul suprem). Aceste instituții și-au desemnat liderii, în calitate de concurenți pe Evghenii Șevciuc și Vadim Krasnoselischii. Respectivii și-au reorientat eforturile, inclusiv instituționale în atragerea avantajelor electorale prin utilizarea deschisă a resurselor administrative. În ansamblu, societatea a fost polarizată în două mari tabere de opinii.

La 25 iunie 2016 sovietul suprem votează pentru introducerea pedepsei penale pentru „critica negativă a Misiunii de pacificare rusă în Transnistria” . Inițiativa îi aparține lui Vadim Krasnoselischii, care ar fi fost deranjat de o postare pe o rețea de socializare ce, în opinia sa defăima Misiunea de pacificare rusă în regiune. Noua formă de pedeapsă, a fost percepută drept un pretext de cenzură și de impunere a unei singure opinii asupra elementului rus în regiune. Chiar dacă în perioada de monitorizare nici o persoană nu a fost condamnată pentru fapta sus-menționată, riscul unei asemenea pedepse este evident.

În general, afecțiunea pro-rusă reapare din nou pe agenda liderilor transnistreni, nu doar pentru a demonstra fidelitatea și a atrage fonduri din Federația Rusă, dar pentru a dezbina populația de la criza socială. Adoptarea pedepsei penale pentru critica elementului rus în regiune era un non-sens.  Factorul rusesc va predomina în regiune, atât timp cât va fi promovat de administrația de facto. Acest element pare a fi impus pentru a menține o influență în acest spațiu necontrolat. La 07 septembrie 2016 Evghenii Șevciuc a emis decretul 348 privind realizarea rezultatelor referendumului republican din 17 septembrie 2006[6]. Potrivit autorului, decretul 348 determină direcția strategică a politicii regionale interne și anume – ajustarea normelor legale regionale la standardele Federației Ruse. Pe când, politica regională externă este alinierea la Uniunea Eurasiatică. La fel, decretul prevedea un termen de până la 1 noiembrie 2016 prin care, executivul și sistemul judecătoresc local urmau să prezinte un plan de implementare a decretului. Acest plan așa și nu a fost adoptat și prezentat în termenul stipulat.  Noul lider, Vadim Krasnoselischii a reiterat poziția sa pro-rusă, însă nu s-a expus asupra măsurilor elaborate de predecesorul său.

Scrutinul din 11 decembrie 2016 a determinat un alt vector de dezvoltare a regiunii. Populația locală a dat preferințe concurentului susținut de monopolul economic Sheriff, Vadim Krasnoselischii. Acesta a fost investit peste cinci zile de la ziua scrutinului, în grabă.

Imediat, respectivul a purces la numiri în sovietul suprem, executiv, serviciul presei de stat, miliție, comitetul de anchetă și procuratura regională. Demnitarii numiți au exclamat asigurarea lor în dezvoltarea economică a regiunii, combaterea criminalității, etc. Nici unul nu a menționat despre un program de reformă instituțională a sectorului justiției sau îmbunătățirea situației drepturilor omului în zonă. Câteva zile, postul public de televiziune nu a publicat vreo informație despre evenimentele locale, protestând sau fiind paralizat de evoluția post-scrutin. Site-urile guvernamentale, la fel, au rămas inactive. Majoritatea jurnaliștilor de la compania publică, deși au protestat anterior împotriva lui Krasnoselischii au ales să servească în continuare acestuia în schimbul demisionării. Vectorul mediatic a fost preluat în ansamblu de noua echipă. Practic, surse alternative de informații nu există și probabil într-o perioadă de timp nu vor există. Suportul informațional va fi asigurat doar de administrația tiraspoleană, conform convingerilor politice propagandistice proprii.

Scrutinul prezidențial în Moldova și impactul asupra crizei transnistrene

La finele lui 2016, în turul II al scrutinului electiv pentru funcția de președinte al Republicii Moldova devine învingător Dl Igor Dodon, candidat din partea Partidului Socialist al Republicii Moldova. În societate se vehicula că o mare parte din voturi ar fi fost datorare grației implicării votului trasnistrean. De altfel, Dodon chiar în primele zile de mandat a efectuat câteva vizite la Tiraspol. Chiar dacă discuțiile dintre Dodon și Krasnoselischii nu au fost publice, ambii s-au aruncat în declarații de restabilirea a unor relații amicale. Entuziasmul dodonian nu a fost asaltat la Chișinău. Din contra, președintele R. Moldova a fost criticat dur de comunitatea veteranilor de război pentru gestul de trădare. Au avut loc și alte acțiuni, care se includ în componenta de trădare sau uzurpare de puteri, însă, dat fiind faptul că Parlamentul R. Moldova nu a luat act de acțiunile Președintelui R. Moldova nu ne putem expune cu privire la legalitatea acțiunilor ultimului.  Se pare că Dodon I, nu a reușit să capteze interesul Moscovei față de reglementarea transnistreană și alte subiecte importante pentru Moldova (observație din ultima vizită oficială cu Putin V.). Totuși, se observă că Moscova utilizează pe ambii „lideri” doar ca instrumente pentru un oarecare proiect geopolitic. Discursul și acțiunile Președintelului R. Moldova versus conflictul transnitrean sunt în opoziție cu liniile directorii asumate de legislativ. Cert este că mandatul său poate influența la îndeplinirea sarcinilor de către Guvern pe acțiunile de reintegrare.

Controlul comun al frontierei moldo-ucrainene or începutul relațiilor de tensiune

După cum am menționat mai sus, Ucraina a manifestat interes față de securizarea frontierelor sale, pentru a preveni impactul rus din regiune asupra teritoriului său. Ultimul mesaj de la Kiev cu privire la controlul frontier comun între Chișinău-Kiev a răsunat îngrozitor pentru Tiraspol. Per ansamblu, stabilirea frontierei moldovene după hotarul administrativ cu regiunea ar însemna un prim pas în soluționarea diferendului. Această ipoteză a fost lansată încă în anii 90, doar că Kievul a văzut-o cu reticență.

Tensionarea relațiilor dintre negociatori, s-a observat la ultima întrunire din 14 martie 2017. Conflictul a început de la limba vorbită în negocieri, mesajele publice denaturate, probleme abordate divers, etc. Nici de această dată, aceștia nu au ajuns la vreun consens. Cert este că peste două zile de la întrunire, la postul de control transnistrean Varnița-Bender a fost reținut Șeful adjunct al IGP a MAI, fapt considerat de autoritățile moldovene drept o tensionare a situației. Un alt incident, a fost reținerea deputatei Antiufeeva Galina de la Tiraspol, care plecase în grabă la Moscova prin aeroportul de la Chișinău. Aici, Tiraspolul a înaintat Chișinăului acuzații de neîncredere și tensionare a situației. Situațiile de tensiune s-au strămutat treptat în 2017, însemnând de fapt revenirea la situația anterioară.

Pe de altă parte, Chișinăul este în drept să-și soluționeze problemele prin orice căi legale. Respectiv, controlul frontalier este una din acțiunile acestuia. Pretențiile Tiraspolului sunt nejustificate și nu pot fi confundate cu mersul negocierilor, cel puțin pentru perioada în care „tânara republică” este nerecunoscută.

Analiza efectuată în cadrul Centrului pentru studierea consecințelor conflictului transnistrean de Experții Alexandru Zubco, Constantin Constantinescu pentru Laboratorul Analizei conflictului transnistrean, LACT.ro.

[1] http://gov.md/sites/default/files/2016_06_03_protokol_52_berlin_0.pdf

[2] http://www.edu.gov.md/ro/content/autentificare-si-recunoasterea-actelor-de-studii-0

[3] http://president.gospmr.ru/ru/news/sostoyalas-vstrecha-prezidenta-pmr-s-poslom-rossiyskoy-federacii

[4] http://president.gospmr.ru/ru/news/prezident-evgeniy-shevchuk-posetil-armeyskie-sorevnovaniya-voin-sodruzhestva-2016

http://novostipmr.com/ru/news/16-11-05/komanda-ogrv-uvezla-prezidentskiy-kubok-sorevnovaniy-voin

[5] http://gov-pmr.org/item/7358

[6] http://president.gospmr.ru/ru/news/ukaz-prezidenta-pmr-no-348-o-realizacii-itogov-respublikanskogo-referenduma-sostoyavshegosya-17

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Opinii

Opinie despre automobilele transnistrene: Facem un pas mare înapoi în calitate de stat suveran

Publicat

pe

De către

Astăzi am plecat cu un gust amar de la ședința organizată în Guvern de Biroul de Reintegrare. S-a propus discutarea admiterii automobilelor din zona transnistreană în circuitul internațional.

În rezultatul mecanismului propus Moldova va avea 3 regimuri de înmatriculare a automobilelor. Mecanismul standard cu numere moldovenești, unicul de care pot beneficia cetățenii de pe malul drept al Nistrului, regimul de numere transnistrene care pot circula liber și pe malul drept al Nistrului, cu toate consecințele de lipsă a înregistrării în registrele naționale și se mai propune un hibrid (fără ca să fie eliminată versiunea veche de înregistrare) – numere neutre cu care transninstrenii să poată circula peste hotare și care nu vor avea simbolica Republicii Moldova.

Cred că este de prisos să menționez că prin astfel de proiecte se subminează suveranitatea Republicii Moldova și efectiv este legiferat regimul de la Tiraspol prin politica pașilor mici. În același timp astfel de proiecte reprezintă riscuri majore pentru disciplina fiscală și colectările la buget. Acest mecanism crează premise noi pentru evitarea regimului de import de automobile standard și alimentarea regimului de la Tiraspol cu resurse noi financiare, înmatricularea automobilelor în regimul nou prin scheme de corupție, care nu lipsesc nici pe malul drept și nici pe malul stâng al Nistrului.

A fost adus drept argument modelul German de numere regionale. Dar în Germania numere regionale au TOATE regiunile, nu una. Haideți atunci Moldova să decidă o politică nouă de numere cu însemne regionale pe ÎNTREG teritoriul Moldovei și să avem numere distincte de Călărași, Soroca, Hâncești etc…. pe lângă cele de la Tiraspol și Râbnița. Argumentarea este primitivă și deloc echivalentă. De asemenea sunt sigur că în Germania NU figurează regimuri de import diferite și preferențiale pentru anumite regiuni. Dacă legiferăm așa proiecte pentru regiunea de est a țării, acest principiu trebuie să fie aplicat în toate regiunile țării și fiecare raion să-și facă propria politică de import automobile…. Ridicol? Da. Dar anume o astfel de soluție promovează Biroul de reintegrare și OSCE inclusiv…. acoperindu-se cu standarde tehnice de design a plăcuțelor, care nu au nici o legătură cu ce facem noi ca națiune, cum ne organizăm ca stat reîntregit…

Odată aprobat acest proiect, noi facem un pas mare înapoi în calitate de stat suveran, punem o piatră grea în transnistrizarea Moldove și în legalizarea conflictului veșnic pe teritoriul Moldovei, instituim regimuri fertile pentru corupție și evaziune fiscală care se așează pe umerii cetățenilor din dreapta Nistrului. Acesta este încă un pas spre confirmarea statuului de stat falit.

Sergiu GAIBU

Citește mai departe

Economie

Expert: Republica Moldova a beneficiat de cel mai redus volum de granturi din ultimii zece ani

Publicat

pe

De către

În anul 2017 Moldova a primit cel mai mic sprijin de la partenerii externi din ultimii zece ani. Astfel, volumul granturilor primite a fost de doar un miliard de lei cu 2 miliarde de lei mai puțin decât a fost planificat inițial, scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Tendința neplăcută se menține deja al treilea an consecutiv. Iar suma totală a ratărilor în ultimii 3 ani se ridică la 6,1 miliarde lei.

Creșterea masivă a suportului extern sa văzut foarte clar în perioada 2013-2014 când sprijinul financiar extern sub  formă de granturi a ajuns la 4 miliarde de lei.

Acest sprijin trebuia să crească și în următoarea perioadă și să ajungă la cel puțin 8 miliarde de lei anual. Însă din nefericire acest lucru nu a avut loc.

Autoritățile Republicii Moldova au obligația în regim de urgență să restabilească relația de încredere cu partenerii externi fără de care este imposibilă susținerea financiară a țării.

Fără suport extern Moldova nu are cum să-și dezvolte infrastructura sa care se află într-o stare deplorabilă, nu are cum realiza reformele necesare și nu poate crește competitivitatea economiei și a produselor sale atât pe piața externă cât și internă.

Citește mai departe

Alegeri

Electorala 2018 // Situația partidelor unioniste. Unionismul suicidal (I)

Publicat

pe

De către

O incursiune în istoria alegerilor locale generale. Cazul Chirtoacă

Poziția partidelor unioniste e clară. Atât Partidul Liberal, cât și Partidul Unității Naționale, mizează pe alegătorii fostului primar Chirtoacă. Problema e că aceștia abordează acest electorat ca pe unul exclusiv unionist. Ceea ce nu este tocmai adevărat.

tricolorul și panglica Sf.Gheorghe, sursa:flux.md

În cadrul alegerilor din 2007, Dorin Chirtoacă câștigase alegerile cu un slogan care încă nu făcea trimitere la Unire. „Un primar tânăr, o echipă liberală — o capitală europeană!”, anunțau bilboard-urile. Chirtoacă prezenta pentru mulți antiteza perfectă pentru climatul politic de atunci – PCRM era încă la guvernare și în plină forță, Serafim Urecheanu devenise deputat, iar PPCD dezamăgise pe toți prin alianța cu PCRM. Dorin Chirtoacă era un politician tânăr, în care alegătorii Chișinăului investiseră speranțe. Era perceput ca o întruchipare a renașterii politicului autohton. Chiar dacă PL era cunoscut pentru simpatiile sale față de cauza Unirii, acesta încă nu se manifesta ca un partid exclusiv unionist.

În 2011, liberalul câștigase încă un mandat. Sloganul de atunci al acestuia era „Împreună cu Dorin Chirtoacă pentru Chişinău!”. Numele lui era deja bine cunoscut. Acesta era perceput de toți ca un primar care nu a putut să se manifeste la potențialul maxim din cauza guvernării comuniste, care îi crea tot felul de impedimente. Un primar care a fost de partea protestatarilor pe 7 aprilie. Alegătorii i-au mai oferit o șansă. În acea perioadă PL, la fel, încă nu miza pe slogane unioniste. A fost chiar și un episod când Chirtoacă a purtat de 9 mai, două panglici – tricolorul și panglica Sf.Gheorghe.

În 2015, Dorin Chirtoacă lua al treilea mandat. Se întâmpla în contextul în care PD și PLDM aveau imaginea pătată din cauza miliardului furat, iar PL era încă în relații bune cu Platforma (pe atunci) Civică „Demnitate și Adevăr”, care încă mai avea puteri să adune oameni la proteste. Ce a urmat a însemnat declinul Partidului Liberal.

Mihai Ghimpu agresat de protestatari, sursa: realitatea.md

PL a intrat în conflict cu Platforma DA, iar în ianuarie 2016 a votat investirea guvernului Filip. Apoi, la alegerile prezidențiale de anul trecut, în loc să-și reabiliteze imaginea, liberalii au participat la alegeri, iar Mihai Ghimpu a acumulat doar 25 de mii de voturi. Apropo, au fost primele alegeri când PL a folosit slogane exclusiv unioniste „Moldova are viitor în România!”, „Uniţi pentru Unire!”. PL, cu alte cuvinte, în vremurile sale de criză, s-a transformat într-un soi de PNL al Vitaliei Pavlicenco.

Rigiditatea politicului autohton

Marșul Centenar, martie 2018. sursa: pl.md

Imaginația liderilor noștri politici este extrem de limitată, rigidă, deci lipsită de flexibilitate. Adică exact contrariul a ceea ce presupune implicarea în jocurile politice. Partidele noastre  nu mai știu cum să obțină capital politic. Toate mizele lor se rezumă la același format vechi Est/Vest, Pro Europa/Pro Rusia. Acest format a fost epuizat la extreme și nu mai poate genera noi voturi. Opoziția dată este mult prea bine conturată pentru a permite, de exemplu, unui alegător PSRM să voteze un candidat proeuropean sau invers. Și cum în fruntea orașului s-a aflat mai mereu un candidat cu viziuni „pro-occidentale”, anume acest segment are cel mai mult de pierdut. Susținătorii așa-ziselor partide de stânga, în lipsa altor alternative decât Vest/Est, sunt mult mai motivați să iasă la vot. Câștigarea alegerilor locale înca mai prezintă un deziderat nerealizat. Aceștia încă nu au apucat să trăiască experiența regretului pentru votul acordat.

După Marșul Centenarului de pe 25 martie, cum era de așteptat, cei care se întitulează stataliști și ceilalți care se prezintă drept unioniști s-au angajat într-o discuție, nu atât tâmpită, cât reprezentativă pentru modul în care se discută și se practică politica la noi în țară. Asemenea adolescenților, aceștia s-au angajat în dezbateri despre numărul celor prezenți la manifestare – o luptă pentru niște abstracțiuni de valoare, poate doar în contextul în care aceasta s-ar fi desfășurat într-o grădiniță sau în clasele primare. Nu și în politică.

Nu poți obține un avantaj politic ignorând cifrele, un lucru pe care ambele tabere refuză să-l facă, mizând pe succesul de scurtă durată pe care această ignoranța le-ar oferi-o. Partidele unioniste refuză să îmbrățișeze realitatea. Nu mă refer la idealurile invocate de ei, ci la cum aceștia luptă pentru putere, pentru realizarea acestora.

Ceea ce lipsește curentului unionist este o bază materialistă. Refuzul de a se adapta la realitatea schimbătoare e în dauna acestei mișcări, ce încă mai prezintă un mare potențial de a aduna oameni. O caracterstică esențială pentru un grup care își propune schimbări revoluționare. Însă unionismul pierde teren. Pierde din cauza propriilor gafe.

Partidele Unioniste la ora actuală

Un bun analist unionist și-ar fi început pledoaria în modul următor:

„De ce au fost atât de puțini oameni în Piața Marii Adunări Naționale? De ce au participat, preponderent, doar persoane de vârstă medie sau înaintată? Care sunt cauzele reale a unei prezențe atât de mici?” Însă acest bun analist unionist întârzie să apară.

În climatul politic actual, unionismul nu mai este o prioritate. Tinerii care susțin unirea, nu sunt neapărat adepți ai partidelor unioniste, iar majoritatea din ei sunt plecați peste hotare.

Ce comportament manifestă partidele unioniste? Poziția PUN e clară. Principalele sale avantaje politice sunt Băsescu și imaginea șifonată a PL. Aceștia mizează pe pasivitate și pe acțiunile autocompromițătoare ale partidului. O poziție destul de rațională în contextul în care PL, în mare parte, cam cu asta se și ocupă. Candidatura lui Munteanu nu face decât să confirme și mai mult statutul de partid aflat în cădere liberă a PL. Valeriu Munteanu nu are nici imaginea și nici capacitățile necesare pentru a acumula capital politic. Munteanu s-a aflat mereu sub tutela lui Ghimpu. Acesta s-ar putea aștepta, cel mult, la un transfer de imagine din partea lui. Un lucru care nu-l avantajează în niciun fel. Cea mai rațională mișcare politică ar fi fost să nu participe la alegeri, speculând pe lipsa de onestitate și legalitate a acestora, făcând, totodată, apel la demiterea prematură a lui Chirtoacă. La justiția selectivă din Republica Moldova. Acest lucru le-ar fi oferit o perioadă de reabilitare necesară pentru a-și spăla imaginea și a identifica un nou lider. Totodată, aceștia ar fi putut folosi această perioadă pentru o analiză adecvată a PUN. Ba mai mult, lăsându-i să se compromită în cadrul alegerilor, și-ar fi confirmat statutul de prima preferință a simpatizanților Unirii.

Nici poziția PUN nu e una destul de promițătoare. Riscul e mare, iar dacă două partide unioniste nu vor obține un scor bun, atunci acest curent cu greu își va restabili dezirabilitatea. Liderii de opinie unioniști ca Petru Bogatu, care îndeamnă electoratul unionist să voteze candidatul PUN, își dau prea bine seama că mulți simpatizanți PL nu vor accepta un asemenea gest. Aceștia fac nimic altceva decât jocul Partidului Democrat de a șlefui calea Silviei Radu, candidatul neoficial al lui Plahotniuc, spre turul II. Iar cel din urmă, cu regret, este singurul lider politic care ține cont de dinamismul conjuncturii politice.

Situația electoratului unionist este una delicată, dar nu fatală. Uneori, trebuie să faci un pas înapoi pentru a vedea mai bine lucrurile, dintr-un unghi mai mare. Nu trebuie de renunțat la Unire. Nu-i acesta mesajul pe care încerc să-l transmit. Ceea ce ar trebui să facă electoratul unionist, după părerea mea, e să nu renunțe la Unirea prin integrare europeană. Ceea ce ar presupune și anumite schimbări de rang social. Schimbări palpabile inclusiv pentru locuitorii Chișinăului. Pentru a menține un asemenea curs e nevoie de oameni. Puterea se obține prin votul oamenilor, dar aceștia au nevoie de condiții materiale adecvate. Ideile izolate ce nu pot fi puse în practică sunt inutile. Capitala are nevoie, în primul rând, de un bun administrator cu un program electoral bine definit. Unul care va ști să-și instrumentalizeze activitatea în folosul tuturor cetățenilor. Un candidat care va crea acele condiții necesare pentru ca cetățenii să-și dorească să trăiască în continuare în acest oraș.

Citește mai departe