Alexandru Vakulovski: Gala Premiilor Naţionale GALEX

Gala Premiilor Naţionale GALEX a ajuns la ediţia a IV-a. Evenimentul este organizat din 2010 de către Liga Bibliotecarilor din R. Moldova şi Biblioteca Naţională. Sunt premiaţi cei ce promovează lectura, literatura, bibliotecile (scriitori,politicieni, editori, jurnalişti) şi se face un top al celor mai buni bibliotecari ai anului.  „Premiul Naţional GALEX constă dintr-un cub de cleştar cu inscripţiile „Liga Bibliotecarilor” şi „Premiul GALEX”, având în centru un cub mai mic cu signeta BN pe toate laturile – logoul Bibliotecii Naţionale” – scrie Alexe Rău în prezentarea premiilor.  Adaug doar că premiile sunt foarte frumoase.

Gala a avut loc ieri, la Biblioteca Naţională, în Sala Scriitorilor. Directorul Bibliotecii, Alexe Rău, a moderat evenimentul şi a înmânat Premiile GALEX. Iată care sunt premianţii:

Cel mai bun om politic susţinător al bibliotecilor: Omul politic Excelenţa Sa Violeta Motulaite, ambasadorul Republicii Lituania în R. Moldova.

Cel mai bun fondator de bibliotecă: Petru Langa, vicepreşedintele raionului Ungheni.

Cel mai bun scriitor promotor al cărţii şi lecturii: Moni Stănilă, referent al Cenaclului Republica şi editorialistă la cotidianul naţional Timpul.

Cel mai bun editor susţinător al bibliotecilor: Ioan Cristescu, directorul Editurii Tracus Arte.

Cel mai generos mecena al bibliotecilor: Radu Moţoc, preşedintele Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucuvina, Filiala Galaţi.

Cel mai bun promotor şi susţinător al bibliotecilor, cărţii şi lecturii în mass-media: Emisiunea Cultura Azi, TV Moldova 1, echipa Lidiei Popodneac.

Cel mai bun prieten filantrop al Bibliotecii Naţionale: Zamfira Mihail, doctor, cercetător ştiinţific la Institutul de Filologie, Filiala Iaşi a Academiei Române.

Cel mai bun susţinător al politicilor şi programelor de valorificare a moştenirii culturale scrise şi imprimate în bibliotecile din Moldova: Valeriu Matei, directorul ICR „Mihai Eminescu”.

Cel mai bun bibliotecar al anului 2013 din Biblioteca Naţională a R. Moldova: Diana Lupuşor, şef serviciu BNRM.

Cel mai bun bibliotecar al anului 2013 din bibliotecile publice: Maria Furdui, directorul Bibliotecii Publice Raionale din Teleneşti; Alexandru Rusu, şeful Bibliotecii Publice din satul Izbişte, Criuleni.

Cel mai bun proiect biblioteconomic: Programul Novateca al IREX Moldova, director Evan Tracz.Proiectul Sistemul Integrat al Bibliotecilor Informatizate din Moldova (SIBIMOL). Biblioteca Publică din satul Băhrineşti, Floreşti. Şef Aliona Ciobanu.

Cea mai bună lucrare (publicaţie) în biblioteconomie: Albumul monografic Biblioteca Naţională pe calea Integrării Europene. Vol. I, coordonator Svetlana Barbei.

Felicitări Bibliotecii Naţionale şi Ligii Bibliotecarilor pentru acest eveniment, pe cât de festiv, pe atât de plăcut. Şi, desigur, felicitări celor premiaţi!

Gala Premiilor Naţionale GALEX

Gala Premiilor Naţionale GALEX

Gala Premiilor Naţionale GALEX

Gala Premiilor Naţionale GALEX

Gala Premiilor Naţionale GALEX

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.