Alexandru Vakulovski: Embargo la literatură sau Goma vs Rogozin

În anul celei de a 25-a aniversări de la proclamarea limbii române drept limbă de stat şi trecerea la alfabetul latin, Comisia pentru acordarea Premiului Naţional nu a găsit de cuviinţă să premieze nici un scriitor. Se cheamă că Ţara Moldovei este în pană de… scris!” (Emilian Galaicu-Păun)

Guvernul plânge că Rusia nu ne mai vrea roşiile, vinul şi castraveţii, dar, în acelaşi timp, scuipă pe literatură. Fragmentul de mai sus, de Emilian Galaicu-Păun (care s-a retras de la Premiul Naţional în favoarea lui Paul Goma), spune tot, nu e nevoie să-l explic. Ce nu se strică, strică guvernul.

De ce n-a fost bun Paul Goma? Simplu, i s-au aruncat, pe model comunist, acuze de antisemitism. Păi dacă românesc înseamnă fascist, scriitorul e antisemit. Asta îi povestea tatăl lui Paul Goma în romanul Din Calidor:

‹″Nu face pe deşteptul cu mine, că cu noi nu-ţi merge!”, mă repede Sapşa. „Ce-ai primit acum, de când ne-a liberat puterea sovietică, în ruseşte şi în moldoveneşte, sunt cărţi adevărate, bune, de înaltă valoare – fiindcă-s progresiste! Eu îţi cer să predai cărţile voastre, faşiste, contrarevoluţionare, burgheze, reacţionare, cu opiu al popoarelor, cu misticism, cu morală mic-burgheză, filistină, fiindcă-s scrise cu litere de-ale voastre, duşmănoase! Tot ce-i tipărit cu litere româneşti e otravă! Reacţiune! Literele voastre româneşti sunt duşmănoase! Capitaliste! Antisemite!”›

Sau mai pe de-a dreptul:

„Mama lui de-de-de gânditor cu curu’! Să-ţi spun un lucru – n-ai să-l afli nici din cărţile comuniştilor, nici din gura marilor Români, mai ales dacă-s nebasarabeni: povestea cu antisemitismul au scornit-o comuniştii şi-au muls-o şi-au pompat-o până la saţ, până la greaţă.”

Şi aşa mai departe, dar se pare că juriul nu se rupe în coate citind.

Întâmplător, cei care l-ar fi votat pe Goma, nu s-au prezentat la jurizare.

Suntem un neam de laşi şi trădători, mi-a zis după asta un cunoscut om de cultură de la noi. După ce au votat, mai mulţi membri ai juriului au mers la întâlnire cu Rogozin. Rogozin a venit invitat oficial. Căci lor le place să-i porcăie clovnul rus şi să-i îngenuncheze. Cum altfel?, doar în ochii lui suntem „faşâşti”.

Capul plecat, sabia îl taie – pe asta o ştim din istorie.

Rusia a pus embargo pe vin, fructe şi legume, guvernul – pe cultură, în favoarea trădării şi laşităţii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.