Alegerile noi ale primarului capitalei ar putea sa se desfasoare la finele lunii iunie sau inceputul lunii iulie curent

Noile alegeri pentru functia de primar general al municipiului Chisinau ar putea sa se desfasoare la finele lunii iunie sau la inceputul lunii iulie curent, a declarat pentru Info-Prim vicepresedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Ivan Cucu.
Ivan Cucu a declarat ca, potrivit art. 139 al Codului electoral, CEC va lua decizia privind stabilirea datei alegerilor noi pentru functia vacanta de primar general al municipiului Chisinau, dupa ce va examina documentele ce confirma demisia din aceasta functie a lui Serafim Urecheanu, ex-primar al capitalei. Cucu a precizat ca, deocamdata, aceste documente nu au parvenit la CEC.

Potrivit Codului electoral, data alegerilor noi se stabileste de catre CEC cu cel putin 60 de zile inainte de ziua alegerilor.

Serafim Urecheanu a demisionat astazi din functia de primar general al municipiului Chisinau, pastrandu-si functia de deputat si lider al fractiunii parlamentare Alianta „Moldova Noastra”. El a fost ales in functia de primar general la 8 iunie 2003, in cadrul alegerilor locale generale. Mandatul de primar este pentru o perioada de 4 ani, astfel ca urmatoarele alegeri locale generale se vor desfasura in 2007.

Urecheanu a detinut functia de primar de Chisinau circa 11 ani.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.