Alegeri prezidentiale in Republica Moldova

In Parlamentul Republicii Moldova are loc luni primul tur al alegerilor prezidentiale, in care liderul Partidului Comunistilor, Vladimir Voronin, va incerca sa obtina un nou mandat de 4 ani.

Presedintele Voronin se bucura de sprijinul celor 56 de deputati munisti, alesi in urma scrutinului parlamentar din 6 martie si mai are nevoie de inca 5 voturi pentru a putea ajunge la majoritatea de 61 de voturi, din totalul de 101, ceruta de Constitutie pentru alegerea sefului statului.

Grupurile parlamentare ale Blocului Moldova Democrata (BMD), cu 26 de deputati, si Partidului Popular Crestin Democrat (PPCD), cu 11 deputati, au anuntat ca nu vor participa la primul tur de scrutin al prezidentialelor.

BMD nu accepta votarea unui candidat care este lider de partid, iar PPCD, neavand posibilitatea de a propune candidat propriu, deoarece nu are minimum 15 deputati, nu este interesat sa participe la votare.

Soarta alegerilor depinde in acest caz de cei 8 deputati ai Partidului Democrat (PD). Liderul PD, Dumitru Diacov, a anuntat ca grupul sau parlamentar va participa la vot, dar nu a precizat cum vor vota deputatii sai.

Pe langa Vladimir Voronin, mai candideaza si Gheorghe Duca, Presedintele Academiei de Stiinte a Republicii Moldova, fost ministru in guvernul Partidului Comunistilor intre 2001 si 2004.

El a fost propus tot de grupul parlamentar Comunist, pentru ca sa existe cel putin 2 candidati, asa cum cere legea pentru validarea scrutinului.

In caz ca nici un candidat nu obtine majoritatea necesara de 61 de voturi, atunci se organizeaza un nou scrutin in termen de trei zile.

Daca nici atunci nu se reuseste alegerea Presedintelui, alegerile se repeta in parlament. Daca nici a treia oara nu este ales un candidat, atunci Parlamentul se dizolva si este convocat un nou scrutin parlamentar in termen de trei luni.

Grupurile parlamentare ale BMD si PPCD s-au pronuntat pentru organizarea unor alegeri repetate, dar PD (ai carui deputati au intrat in Parlament pe listele BMD, desprinzandu-se ulterior intr-un grup separat) s-a pronuntat impotriva unor noi alegeri parlamentare.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.