În sfîrșit, avem și noi un scandal cultural. Carla’s Dreams a cîntat o piesă de-a soților Aldea-Teodorovici, iar fiul lor, Cristofor, a blocat clipul pe Youtube, indignat că trupa celebră pentru ”P.O.H.U.I.” a îndrăznit să profaneze moștenirea părinților săi.
Într-o oarecare măsură, e de înțeles. Doina și Ion au cântat despre Unire, Prut și limba română. Într-o română frumoasă, curată și poetică. Pe de altă parte, Carla’s Dreams au început cu ”Dă-te-n chizda mă-tii” și ”Raslabon”.
A cînta o piesă de-a soților Aldea-Teodorovici este, într-adevăr, un act de parvenitism cultural: băiețașii care au început cu niște cîntece pe care puriștii probabil nici nu le consideră muzică, ci doar niște ”pricoale” vulgare, vor să-și legitimeze statul de artiști prin asocierea cu creația a două dintre cele mai venerate personalități culturale de pe la noi.
Dar cine le venerează? Cei nostalgici după anii 90, un pumn de intelectuali, unii dintre tinerii unioniști? Și ce înseamnă această venerare? De obicei, să asculți cîteva piese de cîteva ori pe an. De obicei, sărbători naționale.
Adevărul e că majoritatea moldovenilor nu mai ascultă, în mod normal, Doina și Ion Aldea-Teodorovici. O bună parte din tineri nu ar fi auzit acest cîntec dacă nu erau cei de la Carla’s Dreams. Iar chiar dacă l-ar fi auzit, poate nu le-ar fi plăcut. Pentru că e muzică de școală, care le place profilor, adică muzică impusă și formală.
Avansarea în rîndurile burgheziei culturale a celor de la Carla’s Dreams poate aduce și ”oleacă de culturalizare” a publicului lor. Ei pot face accesibilă Cultura înaltă celor a căror cultură se pare că nu merită o literă mare. Inclusiv celor care mănîncă răsărită în stația de troleibuz, își fac pristroiși și ascultă Raslabon.
Dar aici apare problema. Cultura e ca și banii: cei de sus se uită cu dispreț sau dezamăgire la cei de jos și își prețuiesc poziția. Carla’s Dreams sunt un fel de intruși, vor să intre cu forța în această elită puristă și, firește, acest sacrilegiu este inacceptabil. Locul lor este prin gopniși, proști, inculți și cei lipsiți de valori. Printre plebei, acolo de unde au venit.
Ironic este însă că marii apărători ai valorilor naționale sunt departe de națiunea adevărată, care este tocmai plebea cea disprețuită. Valorile naționale sunt pentru ei într-un trecut semi-imaginar, într-un viitor abstract și în firmituri selecte din prezent. Cultura înaltă, cel puțin așa cum e acum în Moldova, este una moartă și sterilă, lipsită de relevanță pentru omul de rând, păstrîndu-și o valoare pur simbolică. Elitele și gusturile lor trăiesc într-o altă lume decît muritorii de rînd și gusturile lor.
Planeta Moldova este probabil cel mai important produs cultural de după Independență. Înjurăturile nesfîrșite, vocea răgușită de tutun și alcool, umorul brut, caricaturile smulse din situații reale, din ridicolul tranziției, toate astea i-au făcut apropiați omului de rînd, vieții reale. La școală, în bloc, la sat, pe vremea când abia deveniseră populare telefoanele cu Mp3, toți aveau ”Dragă redacție” sau ”Beciul SRL” în telefon, nu ”Focul din vatră”.
În acest sens, Carla’s Dreams sunt mai aproape de cultura adevărată, vie, de zi cu zi, chiar dacă e doar cu ”c” mic. Cultura pe care oamenii o trăiesc, o practică, o împărtășesc, o consumă și o creează în fiecare zi. Faptul că Doina și Ion Aldea-Teodorovici lipsesc din această cultură e regretabil, dar nu e un motiv pentru o disprețui.
Se presupune că elitele ar trebui să conducă, să deschidă noi orizonturi și să arate calea, să fie o avangardă. Din păcate, elitele noastre intelectuale s-au trezit la un moment dat ca o avangardă fără o oaste în spate. Pentru că nu mai aveau aproape nimic în comun cu această oaste. Și s-au simțit trădate. De bădărani, bîdle și gopnici.
Obținem astfel un fel de frustrare reciprocă, cu ambele părți conștiente de prăpastia crescîndă. Și elitele izolate, lipsite de capacitatea de conduce și ghida. devin sterile și stagnează, iar repetarea continuă a acelorași valori, idei, stiluri, devine o chestie de principiu prin care caută să-și reconfirme statutul. Un fel de purism de clasă.
Cultura asta mare însă are nevoie de cea mică pentru a fi vie și dinamică. Elitele au și ele nevoie să fie împinse de jos, deopotrivă prin critică și adorație, prin imitație și competiție. Dar puriștii preferă lipsa oricărui contact. La fel ca dinastiile medievale care au decăzut într-o endogamie incestuasă, puriștii are prefera un fel de canibalism și incest cultural în sfera lor mică.
Această diviziune socială este poate mai dăunătoare decît cea între moldoveniști și unioniști, pro-vestici și pro-ruși, pentru că în aceste condiții nu poate exista un circuit cultural, intelectual, artistic, care să străbată întreaga societate și să permită comunicarea reciprocă de idei, forme, stiluri, valori între diferite părți ale societății. Un astfel de circuit ar facilita ameliorarea celorlalte fracturi sociale, fără a fi nevoiți să așteptăm situații de criză majoră care să ne unească.
Planeta Moldova, Carla’s Dreams și alții asemenea au (avut) potențialul de a apropia ”Cultura” de ”cultură” și astfel de intruziuni îi sperie și deranjează pe puriști. Problema parveniților este însă că… sunt parveniți. Și ca orice parveniți, vor să integreze cît mai repede și mai bine în noul strat ”superior” în care s-au trezit, uitînd sau rescriindu-și originile mai umile.
Eugen Muravschi
