„Tatăl meu a spus: Fratele tău s-a bărbierit înainte să-i crească barba/ Fratele tău a văzut faţa teroristului în oglindă/ şi a vrut o placă de întins părul cadou de Crăciun“
Acum aproape trei ani, în aprilie 2011, am participat la un workshop de traduceri în Suedia, în Biskops Arnӧ, o insulă foarte frumoasă, la vreo 60 de kilometri de Stockholm. Am avut noroc de compania unor poeți suedezi valoroși: Linn Hansen, Ann Hallstrӧm, Pär Thörn și Johannes Anyuru. Ca de altfel și de cei români: Doina Ioanid, Răzvan Țupa și Aura Maru. ICR Stockholm era organizator și, din păcate, după schimbările din ICR, acest proiect a picat, ca și multe altele. Pe lângă poeții amintiți, am cunoscut atunci și alți oameni faini, printre care și pe Athena Farrokhzad, ce ținea la Biskops Arnӧ un curs de scriere creativă, la care am fost invitați.
Cursurile de scriere creativă ale Athenei Farrokhzad erau mai ciudate, nu chiar cum găsești prin România, deși se apropiau de atelierele lui Dumitru Crudu. De exemplu, la un moment dat o studentă își pregătea un casetofon pentru momentul lecturii. Eram curios ce vrea să facă. Era o sârboaică, ce se mutase cu părinții încă din copilărie în Suedia. Când a venit timpul să ne citească ceva, ea a pornit o piesă sârbească, apropiată de manele, turbo-folk parcă se numeau. Fata a dansat cântând. A fost foarte haios și fata a fost încurajată de Athena să facă ce-i place. Asta e cel mai important: să scrii (și să faci) așa cum îți place, să arăți ce-i în tine, nu să alegi după curente sau după rețete. Cam așa lucra Athena, toți studenții ei scriau diferit, fiecare era interesant în felul lui.
Eram curios de pe atunci cum scrie Athena Farrokhzad. M-am bucurat mult când am văzut că i-a apărut o carte în română, chiar debutul, ce a fost, după câte am înțeles, foarte bine primit în Suedia. Volumul Albdinalb, tradus de Svetlana Cârstean și Raluca Ciocoiu a apărut la editura bucureșteană Pandora M. Vitsvit (Albdinalb) este un joc de cuvinte, care vine de la alb și „glumă. ‘Svit’ e un cuvânt care îmi place foarte mult și care desemnează o suită ce poate fi muzicală sau poetică. În același timp, cuvântul înseamnă și rană sau consecință a războiului” – spune poeta într-un interviu. Poemul, căci e vorba de un poem, e compus din fragmente, încă un punct comun cu Fracturismul lui Dumitru Crudu și Marius Ianuș. Albdinalb este „O falsă carte a familiei şi totuşi una dintre cele mai adevărate cărţi despre familie. Un fals dialog de bucătărie între mamă, tată, bunică, unchi, fiu care e şi frate, soră care e, mai înainte de orice, fiică. Sora/fiica e cea care nu spune niciodată nimic şi care totuşi spune totul pentru ceilalţi, vorbeşte în numele lor, cu, poate, cuvintele lor, dar şi cu ale altora. Sora/fiica e cea care povesteşte despre identitate, despre amintirea ce nu se uită niciodată, despre revoluţie, emigrare, distanţă, despre locul de unde se pleacă şi cel în care se ajunge. Ea construieşte şi deconstruieşte fără milă, de-a lungul întregii cărţi, replici, poveşti, clişee, citate literare” – cum scrie în prezentarea volumul poeta şi traducătoarea Svetlana Cârstean. Bucătăria familiei este iraniană, de asta ne dăm seama citind poemul, dar mai ales din biografiei Athenei, născută în Iran şi apoi emigrată cu toată familia în Suedia, din motive politice. În bucătărie vorbesc toţi în afară de fiică – ea notează. Vocea fiicei se aude doar în prolog. Mai departe auzim voci, ca în teatru, şi consemnarea celor de la care vin: “Tatăl meu a spus: Când dăm după puteri și primim după nevoi/ Mama mea a spus: Când dăm după puteri și primim după nevoi/ Fratele meu a spus: Când toate nedreptățile și istoria însăși vor lua sfârșit/ Bunica mea a spus: Când vei avea aceeași vârstă ca mine/ Atunci toate nedreptățile și istoria însăși vor lua sfârșit”.
Gătitul în bucătărie permite eului poetic să noteze cele mai intime gânduri ale membrilor de familie. Provenind de la o familie iraniană, de imigranţi în Suedia, gândurile sunt despre migraţie, libertate, limbă, rasism, rădăcini, fugă şi refugiu. Versurile sacadate sar de pe o pagină pe alta, sunt scrise cu alb pe benzi negre. Deşi Marius Chivu a scris despre poem că e „o carte de poezie cum nu s-a mai citit în limba română” – eu nu-i dau dreptate. Da, volumul e foarte fain şi original, dar e ca toate volumele faine şi originale, adică e autentic. Putea fi un exemplu bun de poem fracturist. Nu e un volum „în serie”, adică în care nu recunoşti vocea autorului, cum se întâmplă la multe ore de scriere creativă, cum spuneam la început, şi toţi participanţii scriu la fel. Din păcate, literatura română e plină de cărţi în care nu recunoşti vocea autorului sau care ar putea fi o voce comună a 10-20 de poeţi. Vocea Athenei e însă clară, o poţi recunoaşte. E şi neobişnuită, poeţii ar face bine să-i citească volumul. Am găsit însă lucruri comune cu poezia românească. M-a dus cu gândul şi la familia din Arta Popescu (Cristian Popescu), şi la istoria şi războiul din Sagarmatha (Moni Stănilă).
Albdinalb este un poem ca un castron de ciorbă cu grenade şi gheaţă. Foarte gustos, dar care poate exploda, explozia poate fi şi vocea fiicei, care tace şi (face) notează, fie în noi, cititorii, fie în istorie, o istorie ce se poate încheia ca şi poemul: „Fratele meu a spus: Toate seminţele condamnate/ să cadă în pământul acesta şi niciodată să nu înflorească/ Pentru ele se va despica pământul”.
