Agenția Națională Transport Auto va avea mai multe atribuții

Agenția Națională Transport Auto va avea mai multe atribuții.  Astfel, Agenția va exercita controlul de stat al respectării legislației privind securitatea și sănătatea în muncă pentru unitățile de producere și de prestări servicii a căror activitate este reglementată de legislația din domeniul transportului rutier.

Anterior, aceste funcții au fost exercitate de către Inspectoratul de Stat al Muncii.

ANTA va efectua și controlul respectării prevederilor legislației cu privire la protecția consumatorilor ce ține de siguranța și calitatea produselor și serviciilor, în domeniul transportului rutier în trafic național și internațional.

Astfel, în structura Agenției vor fi create subdiviziuni responsabile pentru siguranța ocupațională și protecția consumatorului.

Conform documentului, aprobat astăzi de Guvern, ANTA va avea atribuții suplimentare de notificare și înregistrare oficială a operatorilor de transport rutier, funcții exercitate anterior de Camera de licențiere.

”În pofida faptului, că atribuțiile ANTA au fost suplinite cu controlul respectării prevederilor legislației cu privire la protecția consumatorilor, notificarea și înregistrarea oficială a operatorilor de transport rutier, Agenția nu a solicitat majorarea statului de personal. Aceste atribuții sunt puse suplimentar în sarcina personalului angajat”, a subliniat ministrul Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici.

Pentru exercitarea atribuțiilor noi, conform modificărilor legislației, numărul de personal ANTA va fi majorat de la 120 de unități la 124, patru unități vor fi transferate de la Inspectoratul de Stat al Muncii.

Ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat că majorarea numărului de unități nu necesită cheltuieli suplimentare din bugetul de stat.  Finanțarea Agenției este realizată din resurse proprii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.