Administrator al unei firme specializate în comerțul cu flori, amendat și condamnat la 4 ani închisoare cu suspendare

Administratorul unei firme specializate în comerțul cu flori a fost condamnat pentru evaziune fiscală și spălare de bani la achitarea unei amenzi în mărime de 70 000 de lei și închisoare cu suspendare pe un termen de 4 ani (cu obligarea de a nu-și schimba domiciliul), cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de administrare pe un termen de 4 ani.

Compania gestionată de inculpat la fel a fost condamnată la achitarea unei amenzi de 220 000 lei, cu lichidarea persoanei juridice.

Potrivit procurorilor, bărbatul, în calitatea sa de administrator al unei firme specializate în comerțul cu flori, fiind obligat să asigure ținerea contabilității, precum și reflectarea tuturor tranzacțiilor economice ale entității gestionate,  nu a inclus în venitul brut obținut de compania gestionată, suma de 4 536 677 lei și nu a prezentat declarația cu privire la impozitul pe venit obținut din activitatea de întreprinzător în sumă de 448 367 lei.

Mai mult, administratorul societății comerciale nu a reflectat în registrul de livrări și declarația privind TVA, taxa pe valoare adăugată în sumă de 1 432 334 lei, din volumul de livrări în sumă de 7 441 784 lei, echivalentul cărora a fost transferat de clienții firmei în conturile bancare personale ale administratorului deschise la diferite bănci comerciale.
Astfel, ca urmare a acțiunilor administratorului, societatea comercială a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în proporții deosebit de mari, prin neachitarea de impozite și taxe în sumă totală de 1 880 701 lei.

În continuare, administratorul a organizat transferul plăților, în sumă de 363 024 euro (echivalentul a 7 738 938 lei, de către clienții care solicitau servicii de livrare de flori de pe pagina de vânzări online a companiei, pe contul bancar personal deschis la o bancă din România.

Ulterior, fiind conștient că valuta străină respectivă constituie venituri ilicite sub forma impozitelor și taxelor neachitate la buget,urmărind scopul tăinuirii originii și deplasării acesteia, a achiziționat diverse bunuri și servicii și a efectuat operațiuni bancare de transfer în alt cont bancar.

Inculpatul și-a recunoscut vina și a restituit integral prejudiciul material cauzat statului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.