Actorul Vitalie Ursu a aparut pe coperta „Radio Times”

Rolul lui Iuri Gagarin din “Space Race” l-a alaturat pe Vitalie Ursu in galeria impresionanta a celebritatilor ce au reprezentat copertele “Radio Times” in 2005: Robert de Niro, Elvis, Frank Sinatra, Sting, Johnny Depp, Printul Charles si Camilla Parker-Bowles.

Actorul Vitalie Ursu este primul romin care apare pe coperta celei mai importante reviste TV engleze “Radio Times”, in numarul din 10 septembrie 2005. Aceasta onoare i-a fost oferita talentatului actor Vitalie Ursu ca urmare a prestatiei sale deosebite in rolul faimosului cosmonaut Iuri Gagarin, din seria de patru episoade BBC. “Space Race” este o coproductie BBC, NDR din Germania, One TV din Rusia si National Geographic Channel-US ce dezvaluie in premiera adevarata poveste din spatele cursei pentru cucerirea spatiului. Seria “Space Race” a fost filmata la studiourile „Media Pro” din Buftea. De-a lungul anului 2005 au fost alesi sa reprezinte numere ale revistei “Radio Times” si Printul Charles, si Camilla Parker-Bowles, Sting, Johnny Depp, Frank Sinatra, Elvis sau Robert de Niro. Vitalie a fost invitat in luna februarie 2006 la petrecerea copertelor “Radio Times” din 2005, gazduita de faimosul Hotel „Savoy” din Londra. Au participat sute de invitati de marca din intreaga lume, inclusiv initiatorul campaniei Live Aid-Sir Bob Geldof si laureata Premiului Oscar, Helen Mirren.

Vitalie Ursu va fi prezent pe marile ecrane din intreaga lume cu filmul “Blood and chocolate”, unde joaca alaturi de celebrul actor francez Olivier Martinez (“Unfaithful”, “Taking lives”, “SWAT”). Filmul va avea premiera oficiala la sfirsitul acestui an si a fost filmat in Rominia, la studiourile „Media Pro”.  // Timpul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.