Accidente groaznice pe traseele din țară! Două persoane și-au pierdut ieri viața

Un tânăr de 19 ani și un bărbat de 61 de ani și-au pierdut ieri viața în două accidente cumplite produse în nordul și sudul țării. Potrivit informațiilor Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Ecepționale, în ambele cazuri a fost necesară intervenția echipelor de descarcerare, iar mai mullți pasageri au ajuns la spital cu traumatisme.

Un automobil de model BMW X5, în care se aflau patru persoane, a derapat de pe traseu și s-a izbit într-un copac. S-a întâmplat pe traseul R-12 Dondușeni – Drochia – Pelinia, în apropiere de localitatea Târnova, Dondușeni. În consecință, șoferul, de 19 ani, a decedat pe loc. Alți doi pasageri, de 18 și 19 ani au rămas blocați, cea de-a patra persoană ieșind singură. Dintre fiarele mașinii a fost scos corpul neînsuflețit al șoferului și pasagerii rămași în viață. Doi ei au fost transportați la spital.

Cel de-al doilea caz s-a întâmplat pe traseul Ceadâr – Lunga – Comrat – Cantemir, în apropiere de orașul Cantemir. Autoturismul de model VOLKSWAGEN  JETTA a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un obstacol. Și în acest caz, șoferul de 61 ani a decedat pe loc. Pasagerul de 20 ani a rămas în viață, fiind descarcerat de salvatori dintre fiarele mașinii. Acesta a avut nevoie de ajutor medical, fiind transportat la spital cu multiple traume.

Toate circumstanțele acestor cazuri sunt cercetate de către organele de drept.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.