Accident de muncă la un șantier de construcţii din Sankt-Petersburg. Cinci moldoveni, transportați la spital// VIDEO

Accident de muncă la un şantier de construcţii din oraşul Sankt-Petersburg. În urma acestuia a avut de suferit cinci cetăţeni ai Republicii Moldova, anunță Ministerul de Externe de la Chișinău.

Muncitorii moldoveni au fost internaţi în spital cu diferite grade de traumatisme şi se află sub monitorizarea medicilor.

Ambasada Republicii Moldova la Moscova este în contact permanent cu autorităţile locale şi spitalul în cauză şi furnizează informaţiile de ultimă oră autorităţilor moldoveneşti în caz că se va solicita implicarea acestora.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene reaminteşte că cetățenii Republicii Moldova pot solicita asistență consulară la numărul de urgență al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova: +7 929 964 9079.

Potrivit presei ruse, accidentul s-a produs în dimineața zilei de marți, în urma prăbușirii unei schele, pe care se aflau muncitorii. Aceștia reparau fațada unei clădiri, când schela a cedat, iar muncitorii au căzut de la nivelul etajelor trei și patru.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.