Acces la o justiție prietenoasă pentru copiii din Moldova

O nouă lege va fi elaborată pentru reglementarea statutului intervievatorului în cauzele copiilor audiați în calitate de victime, martori sau infractori. Aceștia vor avea acces la servicii specializate, inclusiv prin însoțirea de către specialiști calificați la procedurile legale. În acest sens, Ministerul Justiției, UNICEF și CNPAC au semnat astăzi un memorandum de colaborare până în martie 2018.

Cele trei părți își vor uni eforturile pentru o justiție prietenoasă copiilor victime ale infracțiunilor cu caracter sexual, ale violenței în familie și trafic de ființe umane, iar autorităţilor publice centrale și locale vor primi pentru aceasta asistență tehnică.

În cadrul proiectului, va fi consolidată rețeaua de intervievatori în cadrul procedurii speciale de audiere a minorilor. Vor fi dezvoltate capacitățile profesioniștilor din sistemul justiției și cel de protecție a copiilor în 7 raioane ale Moldovei.

Vor fi acordate servicii specializate pentru circa 300 de copii victime ale violenței. La Chișinău și Bălți, vor fi dotate cu echipament performant, două camere de audiere a copiilor în condiții speciale, conform standardelor internaționale.

„Semnarea acestui memorandum este o mică parte din acțiunile și munca ce urmează a fi făcută. Astfel, consolidăm parteneriatul ce va contribui la protecția copiilor prin asigurarea accesului lor la o justiție prietenoasă”, a spus Vladimir Cebotari, ministrul Justiției.

„Apreciem angajamentul în reformarea sistemului, astfel încât copiii victime, martori și cei în conflict cu legea să poată avea acces la profesioniști instruiți și sensibilizați, pentru a se bucura de o atenție specială, conform cadrului legal revizuit”, a precizat Margarita Tileva, UNICEF Moldova.

Conform datelor Procuraturii Generale, numărul copiilor victime ale infracțiunilor este în creștere. În primul semestru al anului 2017, au fost inițiate 579 de cauze penale, comparativ cu 497, aceeași perioadă a anului trecut – în calitate de victime ale infracțiunilor figurau 625 copii faţă de 511 în 2016.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.