A fost publicată lista basarabenilor admiși la studii în România // DOC

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România a publicat Lista provizorie a candidaţilor de origine etnică română din Moldova, admişi în sesiunea I ca bursieri ai statului român la studii universitare de licenţă în învăţământul de stat din România, începând cu anul universitar 2015-2016.

În lista provizorie, publicată de Ministerul Educației din România, se regăsesc 1.363 de tineri, transmite diez.md. Pentru anul academic 2015 – 2016, Guvernul român a acordat 5.000 de burse cetățenilor din Republica Moldova. Bursele oferite au fost repartizate, după cum urmează: 1.500 de locuri sunt oferite pentru continuarea studiilor în liceele din România, 2.800 de locuri sunt oferite pentru studii de licență la instituțiile de învățământ superior, 550 – pentru studii de masterat, 125 – pentru doctoranzi și 25 de locuri pentru absolvenții instituțiilor cu profil sanitar.

Beneficiarii vor fi asigurați cu locuri de cazare, o parte din ei vor beneficia și de o bursă lunară echivalentă cu 65 de Euro, iar cheltuielile pentru studii vor fi acoperite în întregime de către statul român.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.