Connect with us

Important

7 motive pentru a merge la Must Fest 2017 pe 7 septembrie

Published

on

Festivalul Must Fest 2017 vă invită mâine, 7 septembrie, începând cu ora 15:00 în podgoriile Cricova.  Pentru a te motiva să vii împreună cu familia și prietenii, îți prezentăm 7 motive de ce trebuie să fii prezent la primul festival al toamnei.

  1. Locaţie pitorească

Pentru prima dată, un festival de amploare va avea loc chiar în podgorii. Situate la doar câțiva kilometri de capitală, plantațiile de viţă de vie a Combinatului „Cricova” sunt unele dintre cele mai frumoase din ţară. Anume aici va avea loc primul festival al toamnei Must Fest 2017, care va bucura vizitatorii cu multe surprize. Printre viile scăldate în soare vor fi amenajate zone cu diferite activități atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici.

  1. Alaiul vinului

Oaspeţii Must Fest 2017 vor putea admira un alai al vinului cu adevărat domnesc. Însoţite de domniţe şi flăcăi în straie populare, în faţa publicului vor defila cele trei regine ale festivalului: Fetească Albă, Fetească Neagră şi Fetească Regală. Toţi împreună vor servi petrecăreţii cu must delicios şi îi vor invita la dans.

  1. Şcoala Vinului

În premieră Şcoala Vinului va fi organizată în mijlocul podgoriilor. Cei mai buni sommelieri ai Combinatului „Cricova” vor oferi lecţii despre arta degustării. Nu vor lipsi vinurile alese, iar specialiştii noştri vor provoca oaspeții spre noi culmi.

  1. Mult must

Sărbătoarea va începe la zona “Must Noroc” situată la porțile evenimentului. Aici fiecare oaspete va primi câte un pahar cu primul must al anului. În timpul alaiului de vin, alături de reginele festivalului, se va dansa și servi must. Iar printre viile Cricova vor fi mai multe puncte mustoase unde fiecare își va putea procura cel mai bun vin tânăr.

5.Zdrobirea strugurilor

La zona de obținere a mustului împreună ne vom aminti de copilărie, aici vizitatorii vor avea posibilitatea să participe la zdrobirea strugurilor;

  1. Muzeul vinificației și “Cricova 65”

În cadrul muzeului în aer liber “Cricova 65” vor fi expuse obiecte care datează din sec. XIX, precum zdrobitoare, cofe, pluguri, deje și alte ustensile care au rămas istorie. La fel, oaspeții vor afla în detalii istoria Combinatului de Vinuri “Cricova” care celebrează în acest an 65 ani de la fondare.

  1. Goran Bregovic și Wedding and Funeral Orchestra

După multă muzică bună din partea orchestrei “Plai Moldovenesc” și Alex Calancea Band, Rupt și Guz, va evolua mult așteptatul Goran Bregovic și Wedding and Funeral Orchestra.

La apusul soarelui, împreună ne vom distra și dansa pe ritmuri balcanice.

Prețul biletului: 400 lei

Bilete la festival puteți procura aici:

https://iticket.md/event/mustfest-2017/

https://afisha.md/ru/events/festivaluri/3901/must-fest-2017

https://mticket.md/ro/must-fest-181.html

Sau la recepția Beciurilor Cricova și magazinul de firmă Cricova (Chișinău, str. Sciusev 96).

*Copiii cu vârsta de până la 12 ani, însoțiți de părinți, pot intra gratuit la eveniment.

Partener media general: Prime TV

Parteneri media: Realitatea.md, Realitatea Live, Diez.md,

Agora.md, Zugo.md, Locals.md, Noi.md, Moldova.org, Unimedia.info, Winetours Moldova. Ziarul de Gardă.

Continue Reading

Important

Dorin Chirtoacă rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel a respins recursul avocaților

Published

on

Dorin Chirtoacă, primarul suspendat din funcție, rămâne în arest la domiciliu. Aceasta după ce magistrații de la Curtea de Apel au respins, astăzi, recursul avocaților și au menținut decizia instanței de fond.

Dorin Chirtoacă a declarat că dosarul său este unul politic şi că se va adresa la CEDO.

Suntem în afara legii, urmează să ne adresăm la CEDO. Pe masa instanței lipseau materialele cauzei penale, iar din acest motiv cel puțin nu trebuia să se meargă pe prelungirea arestului la domiciliu. Dosarul este unul politic”, a spus Dorin Chirtoacă.

Pe de altă parte, procurorul de caz Dumitru Robu susține că decizia de a menține hotărârea instanței a fost una  legală şi întemeiată. “Pe data de 27 septembrie urmează să fie prezentate lista probelor acuzării“, a spus  Robu.

Dorin Chirtoacă a fost reținut de CNA pe 25 mai fiind învinuit de trafic de influență și corupere pasivă în dosarul parcărilor cu plată. La 28 iulie Dorin Chirtoacă a fost suspendat din funcția de primar al municipiului Chișinău până la emiterea unei sentințe definitive.

Continue Reading

Important

Se caută secretari de stat. Termenul de participare la concursuri a fost prelungit

Published

on

Comisia pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a funcţiilor publice de conducere de nivel superior anunţă prelungirea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de Secretar general adjunct al Guvernului, Secretar general de stat şi Secretar de stat în cadrul ministerelor.

Data limită până la care poate fi depus Dosarul de concurs: 2 octombrie 2017  – pentru funcţia de Secretar general de stat, 16 octombrie – pentru funcţia de Secretar de stat.

Reamintim că Parlamentul a aprobat la sfârșitul lunii iulie o nouă lege cu privire la Guvern care prevede micșorarea numărului de ministere de la 16 la 9 precum și cel al agențiilor subordonate ministerelor, de la 55 la 43.

Conform structurii aprobate, conducerea ministerului este exercitată de către ministru, un secretar general de stat și secretari de stat. Numărul secretarilor de stat pentru fiecare minister a fost stabilită de Guvern, în funcție de domeniile de activitate ale Guvernului, transmise în competența autorității.

Continue Reading

Economie

Evaziune fiscală admisă de o rețea de restaurante. Prejudiciul adus bugetului – 5, 7 milioane lei

Published

on

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii PCCOCS au efectuat astăzi 27 de percheziții în cadrul unei cauze penale pornită pe faptul evaziunii fiscale admisă de o rețea de restaurante. Perchezițiile au fost efectuate cu suportul angajaților Fulger şi s-a soldat cu reţinerea a trei persoane.

Potrivit materialelor urmăririi penale, un grup criminal organizat, format din întreprinzători și foști angajați de la FISC, în perioada 2015 – prezent, controlând direct sau prin intermediul persoanelor interpuse activitatea a peste 10 agenți economici din Chișinău, care au ca gen de activitate gestionarea restaurantelor și cafenelelor, au obținut venit nedeclarat încasat de la punctele comerciale de peste 18 000 000 lei.

Acest fapt a condus la neachitarea impozitelor, prejudiciind bugetul public național cu peste 5 760 000 lei.

În urma efectuării perchezițiilor au fost depistate și ridicate mijloace financiare în sumă de 209 157 lei (necontabilizate corespunzător pentru o zi de activitate), calculatoare, aparate de casă, suporturi electronice pe care se păstrează evidența contabilă, documente fiscale și documente contabile, înscrisuri de ciornă, precum și alte obiecte și documente.

Totodată, au fost reținute 3 persoane care sunt bănuite de evaziune fiscală în proporții deosebit de mari. Această infracțiune se pedepsește cu închisoare de până la 6 ani sau cu amendă în mărime de la 3350 la 5350 unităţi convenţionale sau în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 7000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Continue Reading

Ultimile Știri

Important2 ore ago

Dorin Chirtoacă rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel a respins recursul avocaților

Dorin Chirtoacă, primarul suspendat din funcție, rămâne în arest la domiciliu. Aceasta după ce magistrații de la Curtea de Apel...

Important3 ore ago

Se caută secretari de stat. Termenul de participare la concursuri a fost prelungit

Comisia pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a funcţiilor publice de conducere de nivel superior anunţă prelungirea concursurilor pentru...

Economie4 ore ago

Evaziune fiscală admisă de o rețea de restaurante. Prejudiciul adus bugetului – 5, 7 milioane lei

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii PCCOCS au efectuat astăzi 27 de percheziții în cadrul unei cauze...

Cultură4 ore ago

Scriitorul Paul Goma, Doctor Honoris Causa al Academiei de Științe a Moldovei

Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică a decis în unanimitate acordarea titlului onorific de Doctor Honoris Causa scriitorului Paul...

Economie5 ore ago

Serviciul Vamal va avea alte două scanere staționare de ultimă generație

Guvernul chinez a aprobat finanțarea proiectului de procurare și instalare a altor două scanere  de ultimă generație la posturile vamale...

Economie5 ore ago

Banca Națională a Moldovei a inițiat un proces de reformare

Banca Națională a Moldovei (BNM) a inițiat un proces de reformare a sistemului de gestiune a resurselor umane. Această schimbare...

Important6 ore ago

Maia Sandu față în față cu Andrian Candu la Moldova 1

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate Maia Sandu a acceptat invitația preşedintelui Parlamentului, vicepreședinte al Partidului Democrat, Andrian Candu de a...

Advertisement

Opinii