46 militari din R. Moldova participă la exerciţiul „Rapid Trident 2014” din Vestul Ucrainei

Un contingent al Armatei Naţionale, format din 46 militari, participă, în perioada 15-26 septembrie curent, la exerciţiul multinaţional „Rapid Trident 2014”, desfăşurat la Centrul internaţional de menţinere a păcii „Iavorov” din Ucraina. În total, la exerciţiul multinaţional participă circa 1 300 de militari din 15 ţări.

Scopul aplicaţiilor este pregătirea militarilor ţărilor participante pentru participare în operaţiuni de menţinere a păcii.

Comandantul interimar al Comandamentului Forţe Terestre, colonelul Iurie Brumă, a explicat că în cadrul exerciţiului, militarii își vor testa interoperabilitatea la îndeplinirea în comun a misiunilor practice la punctele de comandă şi control, de escortare a convoiului, de realizare a cordonului, operaţiuni de patrulare, dar şi de neutralizare a dispozitivelor explozive improvizate şi proceduri de evacuare medicală.

Efectivul moldovenesc este format din militari ai Batalionului 22 de menţinere a păcii, Batalionului cu Destinaţie Specială “Fulger”, Academiei Militare a Forţelor Armate “Alexandru cel Bun”, precum şi a Brigazii 2 “Ştefan cel Mare”.

La exerciţiul multinaţional „Rapid Trident 2014” participă circa 1 300 de militari din 15 ţări: Azerbaidjan, Bulgaria, Canada, Georgia, Germania, Letonia, Lituania, România, Marea Britanie, Republica Moldova, Norvegia, Polonia, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ucraina.

„Rapid Trident” este un exerciţiu multinaţional de menţinere a păcii, la care Armata Naţională participă din anul 2007.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.