26 de mici producători își vor testa calitatea vinurilor la Universitatea Tehnică a Moldovei

26 de întreprinderi, membre a Uniunii Micilor Producători de Vinuri vor putea face testările curente ale vinurilor la Universitatea Tehnică a Moldovei. Analizele vor fi făcute contra unui cost relativ mic, în comparație cu cel de pe piață, dar care va acoperi cheltuielile pentru consumabile și logistică.

La efectuarea testelor de laborator vor participa și studenții UTM.

Prevederi în acest sens sunt incluse  într-un memorandum de colaborare semnat astăzi dintre Uniunea Micilor Producători de Vinuri și Universitatea Tehnica a Moldovei, Facultatea Tehnologia Alimentelor, Departamentul de Enologie.

Documentul presupune instruirea membrilor uniunii, în vederea creșterii calității produselor vinicole și a competitivității lor pe piețele externe.

Memorandumul presupune și instruirea practică a studenților Departamentului de Enologie, UTM, în cadrul micilor vinării pentru îmbunătățirea abilităților practice de producție a vinurilor, dar și ale celor antreprenoriale.

Cu suportul Băncii Europene de Investiții, Guvernul Republicii Moldova, în cadrul Programului „Filiera Vinului”, a investit 1 milion 300 de mii de euro pentru dotarea Departamentului de Oenologie de la Universitatea Tehnică a Moldovei.

12 laboratoare și săli de studiu de la această catedră au fost dotate cu echipamente de ultimă generaţie ce permit să crească calitatea instruirii viitorilor vinificatori. A fost creată şi o secţie de micro vinificaţie dotată cu utilaje de ultimă generație, dar și un laborator de testare organoleptică a vinului.

În cadrul Programului „Filiera Vinului” sunt în proces de desfăşurare proiectele de reabilitare şi dotare a școlilor profesionale din Nisporeni și Leova.

Un alt obiectiv al Programului este facilitarea accesului mediului de afaceri la instruiri de calitate și capacități de cercetare și testare a produselor vitivinicole.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.