2500 de întreprinzători își vor dezvolta abilitățile antreprenoriale

Anual, 2500 de întreprinzători, dintre care 200 de migranți sau rude de gradul I ale acestora, vor fi instruiți în vederea dezvoltării abilităților antreprenoriale. Acest lucru este prevăzut de Planul de acțiuni pe anii 2018-2020 pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.

„Este un proiect important, pentru că, statistic vorbind, numărul întreprinderilor mici şi mijlocii în Republica Moldova constituie 98,7% din numărul total de întreprinderi şi oferă locuri de muncă pentru mai mult de 61% din numărul total de angajați din țara noastră”, a subliniat premierul Pavel Filip.

Totodată, statul va învăța agenții economici cum să-și găsească parteneri externi de afaceri și va spori numărul de antreprenori informați despre cadrul legal care reglementează activitatea IMM-urilor.

De asemenea, Guvernul va susține femeile în afaceri. Astfel, în fiecare an 100 de afaceri nou create de către femei vor fi finanțate cu granturi mici și alte zece afaceri cu potenţial de export – cu granturi pentru investiţii mari. Aceste acțiuni vor face posibilă crearea a 200 de locuri de muncă anual.

Totodată, antreprenorii vor beneficia de garanții financiare pentru crearea și dezvoltarea afacerilor. În anul curent, IMM-urile vor avea acces la 197 de garanții financiare.

Planul de acțiuni mai prevede și includerea, în programul pentru învăţământul liceal, a conţinuturilor privind „economia verde”. De asemenea, va fi elaborat un document de politici privind dezvoltarea ecosistemului pentru inovare digitală şi susţinere a start-up-urilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.