25 martie: Românii de pretutindeni sunt așteptați la Marea Adunare Centenară

Lideri unioniști au anunțat astăzi despre cea mai mare manifestație unionistă de la independența Republicii Moldova care va avea loc duminică, 25 martie, la ora 12.00, în Piața Marii Adunări Naționale. Astfel, liderii unioniști invită toți românii de pretutindeni la Chișinău pentru a cere autorităților de pe ambele maluri ale Prutului reîntregirea neamului românesc.

„E important să ne facem văzuți, auziți și înțeleși! A venit rândul nostru să facem dreptate și să înfăptuim Unirea! Pregătim o Declarație a Marii Adunări Centenare, care va fi dată citire pe 25 martie în fața a sute de mii de oameni. Indiferent ce ar zice mancurții și trădătorii de patrie, unirea va avea loc, pentru că frații trebuie să fie împreună. Astăzi am participat la o ședință la Primărie, iar socialiștii, în maniera lor obișnuită, au încercat să zădărnicească manifestația”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”.

El a spus că pe 25 martie se va cere Unire, iar reîntregirea neamului e tot mai aproape

„Românii din toate colțurile lumii și-au anunțat prezența la Marea Adunare Centenară. Vor fi patru puncte de întâlnire a unioniștilor, iar la ora 12.00 toți se vor reuni în Piața Marii Adunări Naționale”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

Ion Leașcenco, președintele Blocului Unității Naționale, a menționat că pe data de 25 martie, la Chișinău se va scrie istorie, unde va avea loc cea mai mare manifestație unionistă din istoria Republicii Moldova.

La rândul său, președintele Platformei Civice Acțiunea 2012 din România, George Simion, a declarat că pe data de 25 martie, trebuie să arătăm întregii lumi că și pe o parte, și pe alta a Prutului se dorește unirea și va fi înfăptuită în anul 2018.

„Vom veni și noi din România la Marea Adunare Centenară. Vedem că voci antinaționale au indus idea că „vor veni românii să facă manifestație la Chișinău”. Vom fi solidari cu tot ceea ce se organizează în Republica Moldova și toți trebuie să știe că Unirea  o doresc cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.. Vor participa observatori internaționali, care vor monitoriza manifestația. Totodată, am trimis invitație ambasadelor de la Chișinău și București pentru a asista la întrunire”, a declarat George Simion.

Cu un îndemn de a participa la Marea Adunare Centenară au venit și doi reprezentați ai autorităților publice locale. Astfel, Gheorghe Răileanu, primarul orașului Cimișlia, și Petru Frunze, primarul satului Puhoi, raionul Ialoveni, au îndemnat toți primarii să se mobilizeze și să cheme locuitorii să vină la manifestația unionistă.

„Foarte multe localități au realizat că Unirea este unica soluție și semnează Declarații de Unire. Consider că fiecare zi de întârziere a Unirii este o lovitură dată cetățeanului Republicii Moldova, care este în așteptarea unui trai mai bun. Trebuie să ne mobilizăm și să demonstrăm lumii întregi că vrem Unire”a declarat Gheorghe Răileanu, primarul orașului Cimișlia.

Toți cei care simt românește au obligația morală să dea dovadă că suntem uniți și puternici”a declarat Petru Frunze, primarul satului Puhoi, raionul Ialoveni.

Marea Adunare Centenară este organizată de Alianța pentru Centenar, structură care înglobează asociațiile unioniste de pe cele două maluri ale Prutului și din afara granițelor țării.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.