24 de persoane cu dizabilități mintale vor părăsi sistemul rezidențial și vor trăi în comunitate

24 de persoane cu dizabilități mintale vor părăsi în curând sistemul rezidențial și vor trăi în comunitate, datorită unui memorandum de colaborare semnat astăzi, 19 iulie, între Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și Agenția Cehă pentru Dezvoltare.

Conform documentului, Agenția Cehă pentru Dezvoltare va oferi suport ministerului în implementarea reformei de dezinstituționalizare a persoanelor cu dizabilități din instituțiile rezidențiale.

Astfel, aceștia vor contribui la implementarea planurilor de transformare a instituțiilor rezidențiale din Brânzeni, Cocieri, Bălți și Bădiceni, vor dezvolta servicii sociale de tip locuință protejată prin procurarea a patru case pentru beneficiarii acestor instituții și vor instrui personalul din aceste servicii nou create, etc.

În final, 24 de beneficiari vor avea șansa să fie integrați în comunitate, vor primi asistență și suport în angajarea în câmpul muncii și a traiului în comunitate.

Prezent la evenimentul de semnare a memorandumului, ambasadorul Cehiei în Republica Moldova Zdeněk Krejči a declarat că scopul acestui acord este de a îmbunătăți condițiile de viață a persoanelor cu dizabilități mintale prin transferarea procesului de îngrijire din cel de tip rezidențial la cel de tip comunitar: „Fiecare casă procurată de noi va putea oferi o viață decentă și un cămin familial pentru persoanele care la moment locuiesc în instituțiile rezidențiale”.

Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș a menţionat că: „O societate incluzivă înseamnă o societate în care toate persoanele au drepturi egale. Prin eforturi consolidate și acțiuni comune vom reuși să asigurăm persoanelor cu dizabilități mintale un trai independent în comunitate”.

Astfel, în cadrul evenimentului, Zdeněk Krejči a înmânat cheile de la prima casă procurată la 6 beneficiari ai internatului psiho-neurologic din Bădiceni care foarte curând se vor muta la casa lor.

Menționăm că implementarea programului se va desfășura în cadrul proiectului „Suport pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități mintale în Republica Moldova” lansat în anul 2015,  implementat de Organizația „People in Need” și finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare.

În prima fază a proiectului, MMPSF a primit suport în evaluarea beneficiarilor instituțiilor rezidențiale, stabilindu-se profilul acestora și serviciile care necesită a fi dezvoltate. În același timp, au fost elaborate planurile de transformare a tuturor instituțiilor rezidențiale, care presupun transformarea acestora în prestatori de servicii sociale.

O primă acțiune a ministerului în vederea punerii în aplicare a acestor planuri de transformare a fost procurarea a 4 case pentru dezvoltarea serviciilor sociale alternative de către 3 instituții rezidențiale (Orhei, Hâncești, Bădiceni) unde deja beneficiarii acestor instituții își duc traiul în comunitate, alături de semenii lor, au acces la servicii și sunt parte a  societății.

În prezent, în instituțiile psiho-neurologice din Bădiceni și Brânzeni se află 1536 de persoane cu dizabilități mintale, iar în Casele internat pentru fete și băieți din Hâncești și Orhei – 476 de persoane.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.