15 morți în inundațiile din Grecia. Primarul Atenei: Dezastru de proporții biblice

Apele fac prăpăd în Grecia. 15 oameni au murit şi tot atâţia au fost răniţi în urma ploilor torenţiale căzute în regiunea Atenei. Pe străzile din unele localităţi, apa a ajuns la un metru înălţime, anunţă Digi24.ro.

Drumurile s-au transformat în râuri de noroi şi resturi care au înghiţit tot ce le-a stat în cale. Puhoaiele au avut atâta forţă încât au luat cu ele maşini de câteva tone, pe care le-au aruncat peste case şi în copaci. Zeci de clădiri au fost serios avariate.

Cele mai afectate oraşe sunt Mandra, Nea Peramos şi Megara, aflate la aproape 30 de kilometri de Atena, unde apa a depăşit un metru. Oamenii au fost surprinşi de viituri în case, în maşini sau pe străzi.

Inundațiile au provocat pagube de „proporții biblice”, după cum a anunțat Mandra Yianna Krikouki, primarul Atenei, într-o intervenție la televiziunea publică, potrivit The Guardian:Totul este pierdut. Dezastrul e de proporții biblice.”

Autorităţile au declarat ieri stare de urgenţă în insula Symi, după ce inundaţii de proporţii au luat maşini de pe şosea şi le-au dus până în mare, au avariat case şi au provocat întreruperea alimentării cu electricitate şi apă potabilă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.