1 noiembrie – Zi de doliu național în memoria lui Constantin Tănase

Președintele țării, Nicolae Timofti, a decretat ziua de mâine, 1 noiembrie, zi de doliu național în legătură cu decesul cunoscutului jurnalist Constantin Tănase. În decretul semnat azi de șeful statului se menționează că decizia a fost luată “în semn de profundă durere cauzată de trecerea în eternitate a remarcabilului jurnalist, susținător activ al mișcării de renaștere națională, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, publicist și scriitor, Constantin Tănase”.

Astfel, ziua funeraliilor jurnalistului Constantin Tănase – 1 noiembrie 2014, se declară drept zi de doliu naţional, iar în toate localităţile republicii vor fi arborate în bernă drapelele de stat. Mâine la ora 12.00, se va cinsti memoria jurnalistului prin păstrarea unui moment de  reculegere, iar Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” va organiza transmiterea în direct a ceremoniei funeraliilor jurnalistului.

Același decret recomandă autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor să renunţe la desfăşurarea, în ziua de 1 noiembrie 2014, a acţiunilor distractive de masă, iar redacţiilor ziarelor, posturilor de radio şi televiziune să ţină cont de specificul zilei la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor din această zi.

Distinsul jurnalist Constantin Tănase s-a stins din viață ieri, la vârsta de 65 ani. Figură marcantă a presei de limbă română și un luptător înflăcărat al Mişcării de Eliberare Naţională, Constantin Tănase a trecut în neființă după o luptă cu o maladie incurabilă. A fost director și editorialist la ziarul “Timpul” și fondatorul cotidianului “Timpul de dimineață”.

Toto ieri, Primăria capitalei a anunțat că va iniţia procedura de redenumire în memoria jurnalistului, lingvistului şi publicistului Constantin Tănase, a unei străzi şi a unei instituţii de cultură sau educaţie din municipiul Chişinău. Potrivit municipalității, prin acest gest se dorește a marca “aportul incontestabil adus în calitate de promotor al culturii naţionale”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.